UPDATE 3. Gabriela Vrânceanu Firea, purtător de cuvânt al PSD, a intrat cu declaraţii în direct în ziua votului, la 15.35. Doar România TV şi Realitatea TV au difuzat imagini cu intervenţia purtătorului de cuvânt al PSD. Realitatea TV i-a acordat cele mai multe minute, cu burtiere precum "sunt şi secţii fără vot" şi "PSD acuză intoxicări privind votul din Londra".
UPDATE 2. Şi Antena 3 a pus pe ecran mesajul că sunt "Secţii de vot goale în străinătate", în timp ce, în afară de România TV, toate celelalte posturi de ştiri relatează de problemele din diaspora. Captura realizată de HotNews, la finalul articolului.
UPDATE. Atacurile România TV se înteţesc: "Băsiştii cărau sacii cu bani şi tăiau pensiile". "Băsescu-Becali- Turcescu şi liderii ţiganilor, legături ascunse". Postul anunţă "imagini cu băsiştii care sar la bătaie când sunt prinşi la fraudat".
REALITATE PARALELĂ. România TV îi atacă în ziua votului pe "băsişti" şi prezintă o altă imagine despre votul din diaspora. Chiar în ziua votului, când posturile TV nu mai au voie să facă campanie electorală, postul controlat de Sebastian Ghiţă a lansat atacuri dure la adresa românilor din diaspora care au făcut cozi interminabile în marile oraşe europene pentru a merge la vot.
„Cum fraudează băsiştii votul din diaspora. Mărturie-şoc”, a fost unul dintre titlurile care au derulat pe ecranul postului de televiziune România TV.
„Băsiştii, înghesuiţi la o secţie, restul sunt goale”, a fost un alt titlu care a apărut pe postul de ştiri, în timp ce erau difuzate imagini cu sediul unei clădiri.
La ora 14.20, România TV anunţa că "URMEAZĂ, EDIŢIE SPECIALĂ. Fuga băsiştilor cu sacii de bani; imagini cutremurătoare şi dezvăluiri şocante despre fondul de pensii"
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
NU, NU sunt basist, sunt doar ANTI COMUNISM!!!