Skip to main content

GALERIE FOTO. Presa din perioada Revoluţiei. Scînteia Poporului: "Glorie patriei libere, poporului erou!". "Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naţionale"

 
noname
noname

nonameCum arăta presa în urmă cu 25 de ani, în zilele Revoluţiei? Astăzi se împlinesc 25 de ani de la Revoluţie. În 22 decembrie 1989, zeci de mii de bucureşteni ieşeau în stradă forţându-l pe Nicolae Ceauşescu să fugă cu un elicopter.

Publicitate

Ziarul Scînteia, care înainte de căderea regimului comunist a fost organul de presă al PCR, s-a reorientat rapid şi a scos două numere speciale, ambele sub titlul „Scînteia poporului".

Prima ediţie a fost tipărită pe o singură faţă şi a fost distribuită gratuit. A doua zi, pe 23 decembrie 1989, a mai apărut un al doilea număr, după care s-a trecut la titlul "Adevărul".

Scînteia poporului din 23 decembrie a avut pe prima pagină câteva titluri care au rămas în istorie: "Glorie patriei libere, poporului erou!", "Trăiască libertatea, traiască răspunderea!", "Revoluţia populară a învins! Acum e nevoie de raţiune, calm şi vigilenţă în apărarea libertăţii şi valorilor naţionale!".

Tot pe prima pagină a apărut şi "Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naţionale".

noname (1)

În pagina trei a fost preluată şi "Declaraţia Frontului Democratic Român din Timişoara".

Dumitru Tinu, unul dintre fondatorii ziarului Adevărul, semna pe ultima pagină a ziarului Scînteia poporului un articol sub titlul "România nu este izolată, Europa, întreaga lume sînt alături de România!".

Pe aceeaşi pagină, ziarul trecea în revistă "ecoul" avut de Revoluţie în presa internaţională. Europa de Vest "respira uşurată" şi spunea că "o etapă tragică s-a încheiat" (Paris), că "Bucureştiul trăieşte o atmosferă de entuziasm" (Madrid), iar Vaticanul condamna "violenţa folosită contra populaţiei paşnice din România".

Primul ministru al Marii Britanii, Margaret Thatcher saluta răsturnarea regimului Ceauşescu în România.

Cea cunoscută şi sub numele de "Doamna de Fier" spunea într-un interviu pentru postul "Sky News":

"Aceasta este o noutate minunată pentru poporul României, pentru noi toţi. 1989 s-a dovedit a fi un an istoric, cel mai fantastic dintre toţi".

De asemenea, la Washington, preşedintele SUA, George Bush, saluta răsturnarea de la putere a lui Ceauşescu şi că are în vedere ajutoare economice pentru România în cazul când ţara va trece la democraţie. În plus, guvernul american afirma, în sâmbăta datei de 23 decembrie 1989, că nu deţine nicio informaţie privind soarta lui Ceauşescu.

Ediţia din 23 decembrie a cotidianului politic şi social "Scînteia poporului" a avut patru pagini şi s-a vândut la preţul de 50 de bani.

Paginademedia.ro vă prezintă, în continuare, câteva imagini din arhiva personală cu ziarul Scînteia poporului de sâmbără, 23 decembrie 1989.

ziare revolutie (5) noname (12)
noname noname (6) noname (7)

noname (4) noname (1)

noname (2)
noname (3)

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus