CNA a eliberat o frecvenţă la Baia Mare, 96,9 FM. Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis, în şedinţa de astăzi, să respingă cererea de prelungire a licenţei postului Radio Impact, din Baia Mare, pentru că reprezentanţii societăţii nu au competat dosarul cu toate documentele cerute de lege.
Decizia de neprelungire a licenţei radio a fost votată în unanimitate, la şedinţa CNA de astăzi fiind prezenţi în sală opt membri (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea).
MOTIVUL RESPINGERII. Agecom S.A, companie care operează şi licenţa pentru postul TV Impact (Baia Mare), nu a putut face dovada "eşalonării obligaţiilor de plată către bugetul de stat".
Legislaţia în vigoare spune că o cerere de prelungire a licenţei nu poate fi prelungită, printre altele, "în situaţia neîndeplinirii termenelor de depunere sau de completare a documentelor".
Licenţa postului Radio Impact, din Baia Mare, urmează să expire pe 18 ianuarie. Decizia de autorizare iniţială datează din 11 martie 2006.
Staţia locală de radio va mai putea emite până la expirarea licenţei, adică peste trei zile.
Societatea Agecom va mai avea posibilitatea de a folosi o frecvenţă de radio în Baia Mare doar dacă o va recâştiga la un eventual concurs de licenţe organizat de CNA şi la care vor avea posibilitatea să se înscrie şi alţi competitori.
De asemenea, reprezentanţii postului de radio mai pot formula şi o contestaţie la decizia CNA de astăzi.
Situaţia postului, potrivit documentaţiei care a fost depusă la CNA
- - a respectat termenul de depunere a solicitarii de prelungire a valabilitatii (cerere depusă pe 12 noiembrie 2014, cu cel putin 60 de zile inainte de data expirarii valabilitatii.
- - nu a respectat termenul de completare a documentatiei (termenul era 3 ianuarie 2015, cu cel putin 15 zile inainte de data expirării)
- - Societate nu a făcut dovada eşalonării obligaţiilor de plată către bugetul de stat.
Reprezentanţii postului de radio au încercat să-i convingă pe membrii CNA că au făcut toate demersurile necesare pentru a obtine dovada eşalonării obligaţiilor de plată către bugetul de stat.
Membri forului care reglementează audiovizualul nu au fost convinşi de argumentele celor care reprezentau Agecom. Legea spune clar ce documente sunt necesare pentru prelungirea unei licenţe audiovizuale.
Arr 20. Decizia CNA nr 277/2013, cu modificările şi completările ulterioare:
- (2) Cererea de prelungire (...) se depune la CNA cu cel puţin 60 de zile înainte de expirarea duratei de valabilitate a licenţei..."
- (3, cu 1) "Completarea dosarului în condiţiile precizate de Biroul licenţe autorizări nu se poate face mai târziu de 15 zile înainte de expirarea duratei de valabilitate a licenţei. Cererea de prelungire a durate de valabilitate a licenţei este respinsă în situaţia neîndeplinirii termenelor de depunere sau de completare a documentelor.
În Baia Mare CNA a acordat 11 licente audiovizuale pentru radiodifuziune.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii