COPIII AU TALENT. Schimbare în emisiunea pentru copii Next Star, de la Antena 1. La masa juraţilor, din vechea echipă rămâne doar Pepe. Pleacă Lora, Connect-R, Maria Cârneci şi Vasile Muraru. O altă schimbare ţine de format şi permite copiilor să-şi prezinte şi alte talente, pe lângă muzică, teatru şi dans.
Noul sezon al emisiunii prezentate de Dan Negru este jurizat de Alina Eremia, Dorian Popa, CRBL şi Pepe. Cel de-al şaselea sezon al emisiunii aduce şi o schimbare de format, astfel că show-ul se transformă într-un fel de "Românii au talent" cu copii.
Noul format le va permite copiilor talentaţi din mai multe domenii, nu doar la muzică, dans şi teatru, să-şi demonstreze în faţa juraţilor aptitudinile speciale. De asemenea, se va schimba modul de votare iar publicul, pe parcursul emisiunii, îşi va vota favoritul pe care-l va putea trimite în finală.
În sezonul trecut, juriul avea cinci membri, iar aceştia erau Lora, Pepe, Connect-R, Maria Carneci şi Vasile Muraru.
Emisiunea „Next Star” revine la Antena 1 din 11 februarie, de la ora 20.30.
“Este primul sezon în care intervine o mare schimbare şi sunt foarte curios să văd cum va fi. Mă aştept să fie un sezon cu o mai mare diversitate, să vină copii talentaţi din mai multe domenii şi, astfel, să se complice lucrurile şi mai tare la jurizare.
Aştept să le ofer copiilor talentaţi care vor veni la “Next Star” sfaturile şi şansele necesare şi să-i sprijin din toate punctele de vedere în aşa fel încât, peste ani, să mă mândresc cu faptul că au fost jurizaţi de mine şi de colegii mei şi că am făcut alegerea corectă”, spune Pepe.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii