La aproape trei decenii distanţă de la rolul care i-a marcat cariera, Florin Piersic îl reinterpretează pe Mărgelatu într-o reclamă pentru Digi Mobil în care apare şi actorul Alexandru Papadopol.
„Ce făcuşi, mă, băiete? Ce făcuşi, mă, ţâcă?", îl întreabă Mărgelatu pe Alex. Scena este urmărită pe mobil de deţinuţii din penitenciarul Bastilieva (Belgravistan - statul inventat pentru promovarea serviciilor Digi).
Unul dintre deţinuţi spune "replay, replay", iar personajul interpretat de fostul internaţional român Gică Craioveanu întreabă: "Replay, replay, dar mai ai ţeavă, mister?".
Florin Nemeş (coordonator de marketing si PR al RCS & RDS) îi interpretează pe deţinutul care ţine în mână mobilul pe care urmăreau cei trei secvenţa cu Mărgelatu. Acesta îi răspunde lui Gică cu apelativul "grande" că are "Tone" de "ţeavă".
Linia melodică a momentului în care apare în scenă Florin Piersic pe cal este o reinterpretare a coloanei sonore din pelicula Drumul Oaselor, primul film din seria Mărgelatu.
Noul spot face parte din platforma de comunicare “Interzis în Belgravistan”, lansată în urmă cu doi ani, prin care compania promovează serviciul Digi Mobil.
Reclama, concepută de agenţia Papaya Advertising, promovează noua ofertă Digi Mobil de 30 de GB trafic pe lună, la viteză 4G.
Oficialii RCS&RDS spun că prin acest spot "a fost creată o punte de comunicare între două branduri din portofoliul Digi: Digi Mobil şi Digi Play".
Noul spot Digi Mobil, cu Florin Piersic, printre protagonişti
Echipa care a participat la realizarea reclamei:
- Agenţie: Papaya Advertising
- Case producţie: Smart Film si Family Film
- Post-producţie – editare&sunet: Bro Visual
- Grafică post-producţie: Rollio
- Regizor: Răzvan Mărculescu
- Echipa Digi
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii