CNA a sanctionat postul de televiziune Pro TV cu amenda de 10.000 de lei pentru o editie a emisiunii Apropo TV. Ce s-a întâmplat mai exact?
Membrii Consiliului au considerat ca in cadrul editiei Apropo TV din data de 20 noiembrie 2016 s-ar fi facut publicitate mascata la o companie de telecomunicatii din Romania.
Mai exact, Andi Moisescu, realizatorul emisiunii, a prezentat o tableta care avea pe spate sigla companiei de telecomunicatii Vodafone, in timp ce discuta cu o alta persoana.
Practica este foarte folosită în marile emisiuni de divertisment, unde prezentatorii ţin tablete sau telefoane, filmează sau fac selfie-uri cu siglele companiilor pe spate foarte vizibile. De ce a fost atunci amendat Apropo TV? În cazul show-urilor de divertisment, se precizează că programul conţine plasare de produs (product placement). Marcajul a lipsit din emisiunea lui Andi Moisescu, a susţinut CNA, dintr-o "greşeală umană".
Amenda a fost propusa de Radu Herjeu si a fost votata in unanimitate de cei opt membri CNA prezenti la momentul votului: Florin Gabrea, Orsolya Eva Borsos, Viorel Vasile Buda, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Rasvan Popescu si Radu Calin Cristea.
Dialog intre Andi Moisescu si cealalta persoana, potrivit raportului de monitorizare intocmit de CNA:
Bărbat: “Bă, dar pe bune - m-a întrebat un prieten - ce tabletă e asta de tot o foloseşti tu la filmări?”
Andi Moisescu:
“Hai, mă! Ce întrebare e asta? Adică ce vrei să zici? Ce, n-o ţin bine? (se uită la partea din spate a tabletei, unde este în continuare vizibilă sigla Vodafone). Nu se vede suficient de clar?”
Potrivit raportului de monitorizare, pe durata emisiunii nu au aparut simbolurile “PP” sau „P” pe ecran, “nu s-a făcut nicio referire la plasare de produse/telepromovare şi nu au fost difuzate anunţuri care să indice existenţa vreunui acord de sponsorizare a emisiunii”.
Adelina Sandu, reprezentant Pro TV:
“Este o emisiunie pe care o cumparam la cheie. Este adevarat ca este o eroare umana ca nu este afisat PP, dar am verificat la emisiunile din urma si el apare. Brandurile din emisiune nu au acord de sponsorizare cu Pro TV, sponsorii au acord cu emisiunea.”
Radu Herjeu:
“Eu unul, uitandu-ma la posturi straine, am senzatia ca noi intelegem altfel plasarea de produse decat cei de acolo. Ce a facut Andi Moisescu acolo nu e nici plasare de produs nici reclama. Dumneavoastra trebuie sa verificati ce dati pe post, pentru ca oamenii de acasa nu stiu ca emisiunea e cumparata la cheie sau ca banii nu vin la Pro TV.
Gabriel Tufeanu:
“Ce s-a intamplat este direct publicitate mascata, pe fata. In Legea Audiovizualului scrie clar ca responsabilitatea editoriala este a dumneavoastra.”
Propunerea de amenda facuta de Radu Herjeu s-a bazat pe articolul 29 din Legea Audiovizuala, referitoare la publicitatea mascata.
Articolul 29 din Legea Audiovizualului
1) Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiţii:
a) să poată fi uşor identificate ca atare, comunicările audiovizuale cu conţinut comercial mascat fiind interzise;
Tot astazi CNA a sanctionat postul Pro TV cu somatie, pentru editia emisiunii La Maruta din data de 1 martie, unde s-a prezentat un dans la bara. In acest caz, Consiliul a hotarat ca s-a incalcat legea referitoare la protectia copiilor.
Propunerea a fost facuta de Monica Gubernat si a primit sapte voturi. Au votat pentru Florin Gabrea, Orsolya Eva Borsos, Viorel Vasile Buda, Monica Gubernat, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu si Dorina Rusu
Impotriva au votat Rasvan Popescu si Radu Calin Cristea.
De la sedinta de azi au lipsit membrii CNA Valentin Jucan si Laura Georgescu.
Propunerea de somatie a fost facuta de Monica Gubernat, membru CNA, care a invocat articolul 39 cu 2 din legea Audiovizualului, referitor la protectia minorilor
Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
Comentarii
"ART. 90 (1) Constituie contravenţii următoarele fapte:
(...)
g) programarea şi furnizarea de programe, cu încălcarea prevederilor (...) art. 29 alin. (1) - (7), (...);
...
(2) Faptele prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 200.000 lei.
(3) În cazul în care Consiliul decide că efectele unei fapte prevăzute la alin. (1) sunt minore, va adresa o somaţie publică de intrare în legalitate.
(4) Individualizarea sancţiunii în cazul săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute în prezenta lege se face ţinându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum şi de sancţiunile primite
anterior, pe o perioadă de cel mult un an."
Dar mariane,pro tv-ul nu e perfect.Gura asta,da,nu s-a meritat amenda,dar la ala cu maruta cam da...
Bravo domnule Herjeu! Cum sa nu sanctionezi o asemenea "mizerie"?.
In rest: https://www.paginademedia.ro/2017/03/romania-tv-a-scapat-de-o-sanctiune-de-la-cna-membrii-nu-s-au-inteles-la-amenda ca in Romania: "desteptii" fura, nu patesc nimic si prostii platesc.