Situaţia rară. Mircea Badea, realizatorul emisiunii În gura presei la Antena 3, s-a apărat în faţa CNA, după ce a fost reclamat la forul audiovizual pentru o emisiune În gura presei.
Realizatorul emisiunii a participat la şedinţa publică de astăzi după ce a fost reclamat de procurorul George Bucurică, fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oraviţa.
Ce a spus Mircea Badea în CNA şi cum a decurs discuţia cu membrii forului, în continuare:
De notat că a fost o situaţie rar întâlnită, dat fiind că de obicei postul Antena 3 trimite la CNA un reprezentant al departamentului juridic.
1. Reclamaţia
George Bucurică a reclamat la forul audiovizual mai multe ediţii Sinteza zilei, În gura presei şi alte emisiuni de ştiri de pe Antena 3 şi România TV. În cazul tuturor, procurorul a cerut să se constate încălcarea dreptului la demnitate şi la propria imagine.
Bucurică, în reclamaţie:
Chiar dacă aceasta (emisiunea În gura presei n. red) se prezintă ca fiind o emisiune de divertisment-pamfletar, nu se poate ca imaginea mea să fie asociată cu cea a unor persoane de sex feminin aflate în diverse situaţii mai mult sau mai puţin compromiţătoare, iar jurnalistul Mircea Badea să mi se adreseze cu ”băi procuroare”.
Bucurică a ajuns să fie subiect de ştire după ce a fost acuzat că ar fi hărţuit o femeie care este parte într-un dosar instrumentat de el (detalii, AICI).
2. Cum s-a apărat Mircea Badea?
Mircea Badea, la CNA, după vizionarea fragmentelor reclamate:
„În primul rând, emisiunea În gura presei este la douăşpe noaptea. Atunci, în principiu, minorii au altă treabă şi îi reţinem, adică să se duce să se culce. În al doilea rând, indiferent de opţiunea sau de gusturile fiecăruia sau de subiectivismului fiecăruia, aici trebuie să se aplice o lege. Din punctul meu de vedere, nu a fost încălcată nicio lege.
Înţeleg că domnul procuror Bucurică are „naturelul simţitor” şi nu îi convin emisiuni de televiziune, dar asta nu înseamnă că automat ce nu îi convine unui procuror este şi în afara legii.
Înţeleg că este deranjat că i-am zis „Bă, procurorule”. Repet, poate domnul Bucurică are naturalul simţitor şi simte nevoia să ia lumină de la unitatea de elită, aşa se exprima doamna procuror general Kovesi, despre domnii de la Ploieşti.
Domnii de la Ploieşti, toţi magistraţi, toţi procurori, aveau nişte exprimări mult mai dure şi mai colocviale. Mai fruste decât un simplu „Bă”. Ei vorbeau cum îi ard ca pe şoareci, ca pe şobolani. Asta cu „Bă” e un apelativ. Bine că nu i-am zis „fă”. „Bă” este „captatio benevolentiae”, cum ar spune strămoşii noştri romani.
Despre treaba cu „obsedatul sexual”, păi scria mare pe prima pagină din Evenimentul zilei. Expresia îi aparţine ziarului Evenimentul zilei, nu mie, deşi cred că este una corectă.
Sigur că domnia sa beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, dar eu de la televzior nu-l bag la puşcărie pe Bucurică, nu am această putere. Din punctul meu de vedere nu s-a încălcat legea.
Vreau să mai fac o precizare. Cred că voi veni foarte des la şedinţele de la CNA, pentru că am observat că sunt foarte multe plângeri. Deranjez pe foarte multă lume, lucru care mă bucură, chiar mă „Bucurică”, şi aş veni în apărarea mea de fiecare dată când este posibil acest lucru.
Radu Herjeu, membru CNA:
Eu vă aştept oricând. După cum spuneam, eu v-aş invita şi pe dumneavoastră şi pe alţi oameni de televiziune la un scurt internship prin CNA, la nişte şedinţe.
Mai greşiţi în unele emisiuni care poate ar fi demne de o sesizare. Nu e cazul acesteia.
Singura problemă pe care am avut o era cu „obsedatul sexual”. Replica dumneavoastră a fost aşa: „Şi uite ne spune reputatul ziar Evenimentul zilei că Kovesi l-a evidenţiat pe Bucurică, un obsedat sexual fără doar şi poate.” Adică v-aţi asumat afirmaţia făcută de cei de la Evenimentul zilei nu doar aţi prezentat-o ca atare. Asta este singura mea observaţie.
Eu înţeleg foarte bine ce înseamnă o mică scăpare de genul acesta, dar ar fi de dorit să fie cât mai puţine, pentru că cineva se poate agăţa de ea. Obsedat sexual e o tulburare totuşi medicală. Una e să spui afemeiat şi alta e să spui obsedat sexual.
Mircea Badea:
Când citim comunicate DNA aflăm de nişte cetăţeni care chiar beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi chiar sunt subiectul unor anchete, noi citim tot felul de monstruozităţi în aceste comunicate. Multe nu se confirmă, se finalizează cu achitări. Cu toate astea citim lucruri cel puţin la fel de grave cu „obsedat sexual”.
Mi se pare, mergând pe acest format, eu iau lumină de la instituţiile statului şi mai ales de la DNA, comparativ cu orice comunicat DNA luăm la întâmplare într-un dosar care s-a soldat cu o achitare, ce am spus eu acolo este infinit mai puţin vătămător din toate punctele de vedere.
Despre mine, într-un comunicat DNA, s-a afirmat, negru pe alb, că am minţit deşi eu nu pusesem decât o întrebare. Eu am dat-o în judecată pe doamna Kovesi şi DNA. Am pierdut într-un singur termen când s-a şi redactat motivarea. Dar onorata instanţă a zis că nu m-a prejudiciat DNA că am fost făcut mincinos.
Mergând pe această cale juridică din justiţie, mi-e greu să cred că l-am prejudiciat pe Bucurică citind un titlu din Evenimentul zilei pe care mi l-aş fi asumat. Dacă, vorba aia, un comunicat oficial de la Direcţia Naţională Anticorupţie spunând despre mine că sunt mincinos nu m-a prejudiciat. Cine sunt eu să mă opun hotărârilor judecătoreşti.
Dorina Rusu, membru CNA:
Foarte bine că vreţi să veniţi şi cu alte ocazii pentru că avem şi noi cu cine dialoga. Ar fi fost bine dacă aţi fi venit şi până acum. Pe de altă parte aş vrea să vă atrag atenţia şi sper că dacă o să mai veniţi, eu nu vreau să transformaţi vizita dumneavoastră aici într-o emisiune de-a dumneavoastră.
Nu mi se par normal să aveţi acelaşi tip de limbaj şi acelaşi timp de adresare. Eu nu aş dori să fiu de faţă în momentul când dumneavoastră vorbiţi în aceiaşi termeni pe care îi folosiţi în emisiune. Nu mi se pare normal să veniţi într-o instituţie şi să vorbiţi ca şi cum aţi vorbi la măsuţă. Aceasta este o altă măsuţă.
Mircea Badea:
Daţi-mi un exemplu ca să înţeleg.
Dorina Rusu:
Păi cu „naturelul simţitor”, cu tot felul de lucruri din astea. Şi când vorbiţi de DNA care este o altă instituţie despre care nu contează ce părere are fiecare dintre cei din CNA, dar nu e normal ca dumneavoastră să vă adresaţi tuturor membrilor Consiliului în acest fel ca şi cum am fi cu toţii de aceeaşi părere. Nu mi se pare normal.
Vorbiţi în termeni instituţionali când sunteţi la CNA.
Mircea Badea:
Naturelul simţitor este o expresie din Domnul Goe. Dacă vă deranjează că citez din opere literare…
Dorina Rusu:
Nu asta era problema, ci modul de adresare.
Mircea Badea:
Modul de adresare este unul politicos, nu ştiu la ce vă referiţi exact. În legătură cu DNA, cred că m-am exprimat cât se poate de civilizat, deci nu ştiu la ce vă referiţi.
Dorina Rusu:
Aici nu despre DNA este vorba, dar avem păreri diferite despre modul în care dumneavoastră v-aţi adresat Consiliului Naţional al Audiovizualului.
Mircea Badea:
Atâta vreme cât nu-mi daţi un exemplu să-mi spuneţi unde am greşit, consider că nu am greşit. Poate că sunt eu greşit, dar e dreptul meu. Câtă vreme nu încalc legea pot să fiu cum vreau.
CNA nu a luat nicio decizie până la încheierea şedinţei publice de marţi, întrucât a avut de vizionat mai multe fragmente de emisiuni şi de la Sinteza zilei, privind sesizarea lui George Bucurică.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
Nimeni nu l-a pus la punct ptr nimeni nu a avut nici un argument pertinent. Discursul lui Mircea a fost impecabil. Daca eram in anii 50 da, l-ar fi pus la punct asa cum doresti matale, adica cu pulanu!
Asta e de pus pe tricouri :))