AUDIENŢE. Câţi oameni au văzut parada militară de 1 decembrie, difuzată de mai toate marile posturi? Pro TV a fost singura constantă. Postul a fost lider pe toate targeturile, în timp ce restul televiziunilor de pe podium s-au schimbat în funcţie de public.
În total, peste 4,7 milioane de persoane din întreaga ţară au fost pe cele opt televiziuni care au transmis Parada Militară: Pro TV, TVR 1, Antena 1, Antena 3, Romania TV, B1 TV, Realitatea TV şi Digi24.
De altfel, primele şapte televiziuni de pe toate cele trei targeturi - naţional, urban, comercial - au avut Parada militară.
Amintim că TVR a fost pentru al doilea an consecutiv producătorul oficial al Paradei Militare.
Dacă în anii trecuţi, Antena 3 îi dădea bătăi de cap postului Pro TV, anul acesta televiziunea generalistă a fost lider detaşat pe toate targeturile. Peste 1,2 milioane de persoane a fost media postului, peste Parada de anul trecut (cifrele AICI).
Cifre bune şi pentru TVR 1, care la nivel naţional şi la oraşe a fost inclusiv peste generalistul Antena 1, iar pe publicul comercial a fost a treia televiziune.
Paginademedia.ro prezintă audienţele de sâmbătă, pe intervalul Paradei, 10.00 - 11.30:
NAŢIONAL. Peste 1,2 milioane de telespectatori au văzut sâmbătă parada pe Pro TV. TVR 1, postul care a şi asigurat transmisiunea pentru celelalte televiziuni, a fost a doua cea mai urmărită televiziune, cu 980.000 de telespectatori, în timp ce locul al treilea i-a revenit postului Antena 1, cu 745.000 media de telespectatori la nivelul întregii ţări.
Anul trecut pe locul al doilea, de data aceasta regăsim Antena 3 abia pe poziţia a patra, fiind depăşită de „sora” Antena 1. Cifre bune şi pentru Romania TV, puţin peste 600.000 de privitori media, la mică distanţă de Antena 3.
URBAN. Parada s-a văzut cel mai bine la Pro TV şi în mediul urban. 560.000 a fost media orăşenilor, pe intervalul paradei militare. Al doilea loc i-a revenit Antenei 3, cu 460.000, media de telespectatori. Iar TVR 1 a fost aproape de televiziunea de ştiri a Intact.
COMERCIAL. Pro TV a domninat şi pe publicul comercial, cu o medie de 240.000 de privitori pe intervalul paradei. Antena 1 a avut locul secund, în timp ce TVR 1 a fost pe trei.
Audienţa posturilor TV pe intervalul paradei militare de 1 Decembrie (10.00 - 11.30), la nivel NAŢIONAL:
NATIONAL | Nr persoane | Rtg (%) | Shr (%) | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 1.222.000 | 6.8 | 19.6 |
2 | TVR 1 | 984.000 | 5.5 | 15.8 |
3 | Antena 1 | 745.000 | 4.2 | 11.9 |
4 | Antena 3 | 679.000 | 3.8 | 10.9 |
5 | Romania TV | 601.000 | 3.4 | 9.6 |
6 | Digi 24 | 229.000 | 1.3 | 3.7 |
7 | Realitatea TV | 181.000 | 1.0 | 2.9 |
8 | Pro Cinema | 112.000 | 0.6 | 1.8 |
9 | Cartoon Network | 105.000 | 0.6 | 1.7 |
10 | Antena Stars | 88.000 | 0.5 | 1.4 |
11 | Disney Junior | 80.000 | 0.4 | 1.3 |
12 | Kanal D | 79.000 | 0.4 | 1.3 |
13 | Minimax | 72.000 | 0.4 | 1.2 |
14 | B1TV | 69.000 | 0.4 | 1.1 |
15 | Disney | 66.000 | 0.4 | 1.1 |
16 | Boomerang | 60.000 | 0.3 | 1.0 |
17 | Favorit TV | 45.000 | 0.3 | 0.7 |
18 | Nickelodeon | 44.000 | 0.2 | 0.7 |
19 | National TV | 34.000 | 0.2 | 0.5 |
20 | Diva | 32.000 | 0.2 | 0.5 |
21 | Nat Geo Wild | 31.000 | 0.2 | 0.5 |
22 | Prima TV | 31.000 | 0.2 | 0.5 |
23 | ETNO | 29.000 | 0.2 | 0.5 |
24 | TVR 2 | 27.000 | 0.2 | 0.4 |
25 | Pro 2 | 27.000 | 0.1 | 0.4 |
26 | Paramount | 23.000 | 0.1 | 0.4 |
27 | Kiss TV | 18.000 | 0.1 | 0.3 |
28 | Look Plus | 16.000 | 0.1 | 0.3 |
29 | AXN | 15.000 | 0.1 | 0.2 |
30 | Taraf TV | 14.000 | 0.1 | 0.2 |
Audienţa posturilor TV pe intervalul paradei militare de 1 Decembrie (10.00 - 11.30), în mediul URBAN:
URBAN | Nr persoane | Rtg (%) | Shr (%) | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 562.000 | 5.8 | 18.6 |
2 | Antena 3 | 462.000 | 4.8 | 15.3 |
3 | TVR 1 | 449.000 | 4.7 | 14.9 |
4 | Antena 1 | 355.000 | 3.7 | 11.7 |
5 | Romania TV | 298.000 | 3.1 | 9.9 |
6 | Digi 24 | 173.000 | 1.8 | 5.7 |
7 | Realitatea TV | 97.000 | 1.0 | 3.2 |
8 | Pro Cinema | 38.000 | 0.4 | 1.3 |
9 | Cartoon Network | 36.000 | 0.4 | 1.2 |
10 | Nat Geo Wild | 31.000 | 0.3 | 1.0 |
11 | Boomerang | 30.000 | 0.3 | 1.0 |
12 | Kanal D | 30.000 | 0.3 | 1.0 |
13 | B1TV | 28.000 | 0.3 | 0.9 |
14 | Antena Stars | 26.000 | 0.3 | 0.9 |
15 | Nickelodeon | 22.000 | 0.2 | 0.7 |
16 | Paramount | 21.000 | 0.2 | 0.7 |
17 | Disney Junior | 19.000 | 0.2 | 0.6 |
18 | Diva | 19.000 | 0.2 | 0.6 |
19 | Disney | 17.000 | 0.2 | 0.6 |
20 | National TV | 16.000 | 0.2 | 0.5 |
21 | Favorit TV | 15.000 | 0.2 | 0.5 |
22 | Animal Planet | 12.000 | 0.1 | 0.4 |
23 | History | 12.000 | 0.1 | 0.4 |
24 | Prima TV | 12.000 | 0.1 | 0.4 |
25 | ETNO | 12.000 | 0.1 | 0.4 |
26 | Minimax | 11.000 | 0.1 | 0.4 |
27 | TVR 2 | 11.000 | 0.1 | 0.4 |
28 | Comedy Central | 9.000 | 0.1 | 0.3 |
29 | Kiss TV | 8.000 | 0.1 | 0.3 |
30 | DigiSport 1 | 7.000 | 0.1 | 0.2 |
Audienţa posturilor TV pe intervalul paradei militare de 1 Decembrie (10.00 - 11.30), pe publicul COMERCIAL:
Nr persoane | Rtg (%) | Shr (%) | ||
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 238.000 | 5.4 | 24.7 |
2 | Antena 1 | 142.000 | 3.2 | 14.7 |
3 | TVR 1 | 135.000 | 3.1 | 14.0 |
4 | Antena 3 | 83.000 | 1.9 | 8.6 |
5 | Digi 24 | 65.000 | 1.5 | 6.7 |
6 | Romania TV | 28.000 | 0.6 | 2.9 |
7 | Realitatea TV | 26.000 | 0.6 | 2.7 |
8 | Cartoon Network | 16.000 | 0.4 | 1.7 |
9 | Paramount | 12.000 | 0.3 | 1.2 |
10 | B1TV | 11.000 | 0.3 | 1.2 |
11 | Disney Junior | 11.000 | 0.3 | 1.2 |
12 | Pro Cinema | 11.000 | 0.3 | 1.2 |
13 | Antena Stars | 10.000 | 0.2 | 1.0 |
14 | Boomerang | 9.000 | 0.2 | 0.9 |
15 | Nat Geo Wild | 9.000 | 0.2 | 0.9 |
16 | Prima TV | 9.000 | 0.2 | 0.9 |
17 | Comedy Central | 9.000 | 0.2 | 0.9 |
18 | History | 8.000 | 0.2 | 0.8 |
19 | Favorit TV | 6.000 | 0.1 | 0.7 |
20 | Diva | 6.000 | 0.1 | 0.6 |
21 | Kanal D | 6.000 | 0.1 | 0.6 |
22 | Film Cafe | 6.000 | 0.1 | 0.6 |
23 | Pro 2 | 5.000 | 0.1 | 0.6 |
24 | Kiss TV | 5.000 | 0.1 | 0.6 |
25 | DigiSport 2 | 5.000 | 0.1 | 0.5 |
26 | Discovery | 5.000 | 0.1 | 0.5 |
27 | Happy Channel | 5.000 | 0.1 | 0.5 |
28 | TVR 2 | 4.000 | 0.1 | 0.4 |
29 | DigiSport 1 | 3.000 | 0.1 | 0.4 |
30 | TNT | 3.000 | 0.1 | 0.3 |
Comentarii
https://www.paginademedia.ro/2017/12/vacanta-de-1-decembrie-cele-mai-urmarite-programe-stirile-pro-tv-stirile-pro-tv-stirile-pro-tv
"Antena 1 468.000 205.000 108.000"
Eu nu vad nimic dublu aici...
?