SPECIALIŞTII DRAMELOR. Când se întâmplă o nenorocire, românii dau pe România TV. Postul de ştiri cu abordări dramatice a fost, duminică, cea mai urmărită televiziune din România. Peste Pro TV. La fel la oraşe.
De altfel, duminică, zi în care Gheorghe Dincă a recunoscut două crime, staţiile de ştiri au avut cifre mult peste media obişnuită. De la România TV şi Antena 3, la Realitatea TV, B1 şi Digi 24. Faţă de duminica trecută, o zi mai "liniştită" audienţa a fost considerabil mai mare,
De exemplu, duminica trecută, România TV era pe locul patru, acum a fost pe primul loc. Vorbim de publicul la nivelul întregii ţări.
Şi pe publicul tânăr, cifrele de duminică sunt de notat. România TV a fost cu cazul Alexandra, zece locuri mai sus.
Paginademedia.ro vă prezintă, comparativ, audienţele zilei de duminică, 28 iulie, comparativ cu duminica trecută (21 iulie). Am luat în calcul audienţele din intervalul orar 9.00-24.00.
NAŢIONAL. La nivelul întregii ţări, România TV a fost urmărită, duminică, de aproape 600.000 de români în fiecare minut. Cu crimele din Caracal, a fost cel mai urmărit post TV din România, la peste 100.000 de români în faţa Pro TV.
Săptămâna trecută, România TV avea cu 200.000 de telespectatori pe minut mai puţin şi era pe locul patru.
Cum au stat celelalte staţii de ştiri?
Audienţele au fost mult mai mari şi la celelalte posturi de ştiri:
- Antena 3: postul Intact a fost pe poziţia a treia, cu 415.000 de telespectatori, de două ori mai mulţi decât duminica precedentă
- Realitatea TV: 140.000 de telespectatori, de aproape trei ori peste duminica trecută (când era aproape de locul 20)
- Digi 24: peste 130.000 de români cu Cazul Caracal duminică, peste dublu faţă de 21 iulie
- B1 TV: 112.000 de români, de două ori mai mulţi decât duminica precedentă
URBAN. Şi la oraşe, România TV a fost, duminică, cea mai vizionată televiziune din România, cu o medie de 310.000 de telespectatori pe minut. A fost urmată de o altă staţie de ştiri - Antena 3, cu 260.000 de persoane.
Şi la oraşe, cifrele tuturor posturilor de ştiri sunt mult peste duminica precedentă. De notat poziţia mult mai bună a postului Digi 24 la oraşe.
Mai exact:
- Digi 24: aproape 100.000 de telespectatori de la oraşe în ziua în care Gheorghe Dincă şi-a recunoscut două crime. Locul 6 pentru Digi 24. Duminica precedentă, era pe locul 12, cu cifre la jumătate.
- Realitatea TV: peste 80.000 de telespectatori în urban (40.000 în urmă cu o săptămână)
- B1 TV: peste 60.000 de persoane la oraşe (40.000 duminica precedentă).
COMERCIAL. Public numeros la oraşe pe posturile de ştiri, însă un public în vârstă. O arată datele pe publicul comercial. Cea mai urmărită staţie de ştiri pe publicul între 18 şi 49 de ani a fost România TV, cu 50.000 de persoane.
Postul de ştiri a fost după marile generaliste Pro TV şi Antena 1, dar la egalitate cu România TV, Kanal D şi Antena 3.
Chiar dacă o cifră modestă, este mult peste duminica precedentă, când România TV număra doar 13.000 de telespectatori tineri în medie pe minut.
Posturile de ştiri duminică, pe publicul tânăr:
- Antena 3: 48.000 (faţă de 22.000 duminica precedentă)
- Digi 24: 23.000 (14.000 cu o săptămână în urmă)
- Realitatea TV: 20.000 (13.000 pe 21 iulie)
- B1 TV: 9.000 (de două ori peste duminica precedentă).
Audienţele posturilor TV duminică, 28 iulie şi duminică, 21 iulie, pe intervalul orar 9.00-24.00, la nivel NAŢIONAL:
NATIONAL | 28 iulie | NATIONAL | 21 iulie | ||
---|---|---|---|---|---|
1 | Romania TV | 593.000 (3,3) | 1 | Pro TV | 570.000 (3.2) |
2 | Pro TV | 484.000 (2,7) | 2 | Antena 1 | 424.000 (2.4) |
3 | Antena 3 | 415.000 (2.3) | 3 | Kanal D | 418.000 (2.3) |
4 | Kanal D | 407.000 (2.3) | 4 | Romania TV | 381.000 (2.1) |
5 | Antena 1 | 370.000 (2.1) | 5 | Antena 3 | 224.000 (1.3) |
6 | TVR 1 | 184.000 (1) | 6 | TVR 1 | 199.000 (1.1) |
7 | Realitatea TV | 139.000 (0.8) | 7 | National TV | 153.000 (0.9) |
8 | Digi 24 | 132.000 (0.7) | 8 | DigiSport 1 | 148.000 (0.8) |
9 | DigiSport 1 | 129.000 (0.7) | 9 | Prima TV | 138.000 (0.8) |
10 | Prima TV | 120.000 (0.7) | 10 | TVR 2 | 102.000 (0.6) |
11 | National TV | 118.000 (0.7) | 11 | Antena Stars | 88.000 (0.5) |
12 | TVR 2 | 118.000 (0.7) | 12 | Nickelodeon | 70.000 (0.4) |
13 | B1TV | 112.000 (0.6) | 13 | Pro Cinema | 66.000 (0.4) |
14 | Antena Stars | 91.000 (0.5) | 14 | B1TV | 65.000 (0.4) |
15 | Cartoon Network | 76.000 (0.4) | 15 | Disney | 60.000 (0.3) |
16 | Pro 2 | 72.000 (0.4) | 16 | Digi 24 | 58.000 (0.3) |
17 | ETNO | 71.000 (0.4) | 17 | Pro 2 | 57.000 (0.3) |
18 | Pro Cinema | 71.000 (0.4) | 18 | Realitatea TV | 53.000 (0.3) |
19 | Disney | 65.000 (0.4) | 19 | Minimax | 52.000 (0.3) |
20 | AXN | 63.000 (0.4) | 20 | ETNO | 51.000 (0.3) |
Audienţele posturilor TV duminică, 28 iulie şi duminică, 21 iulie, pe intervalul orar 9.00-24.00, în mediul URBAN:
URBAN | 28 iulie | URBAN | 21 iulie | ||
---|---|---|---|---|---|
1 | Romania TV | 308.000 (3,2) | 1 | Pro TV | 314.000 (3,3) |
2 | Antena 3 | 258.000 (2.7) | 2 | Romania TV | 187.000 (2) |
3 | Pro TV | 243.000 (2.5) | 3 | Antena 1 | 183.000 (1.9) |
4 | Antena 1 | 163.000 (1.7) | 4 | Kanal D | 156.000 (1.6) |
5 | Kanal D | 152.000 (1.6) | 5 | Antena 3 | 153.000 (1.6) |
6 | Digi 24 | 97.000 (1) | 6 | DigiSport 1 | 96.000 (1) |
7 | DigiSport 1 | 94.000 (1) | 7 | TVR 1 | 68.000 (0.7) |
8 | Realitatea TV | 82.000 (0.9) | 8 | National TV | 67.000 (0.7) |
9 | Prima TV | 63.000 (0.7) | 9 | Prima TV | 64.000 (0.7) |
10 | B1TV | 63.000 (0.7) | 10 | TVR 2 | 49.000 (0.5) |
11 | TVR 1 | 59.000 (0.6) | 11 | Nickelodeon | 49.000 (0.5) |
12 | National TV | 55.000 (0.6) | 12 | Digi 24 | 45.000 (0.5) |
13 | TVR 2 | 54.000 (0.6) | 13 | B1TV | 45.000 (0.4) |
14 | Antena Stars | 40.000 (0.4) | 14 | Antena Stars | 45.000 (0.4) |
15 | ETNO | 35.000 (0.4) | 15 | Realitatea TV | 45.000 (0.4) |
16 | Pro 2 | 35.000 (0.4) | 16 | Pro Cinema | 45.000 (0.4) |
17 | Cartoon Network | 34.000 (0.4) | 17 | Diva | 45.000 (0.3) |
18 | Disney | 28.000 (0.3) | 18 | DigiSport 2 | 45.000 (0.3) |
19 | Pro Cinema | 28.000 (0.3) | 19 | Cartoon Network | 45.000 (0.3) |
20 | Disney Junior | 26.000 (0.3) | 20 | Disney | 45.000 (0.3) |
Audienţele posturilor TV duminică, 28 iulie şi duminică, 21 iulie, pe intervalul orar 9.00-24.00, pe segmentul COMERCIAL:
COMERCIAL | 28 iulie | COMERCIAL | 21 iulie | ||
---|---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 128.000 (3) | 1 | Pro TV | 155.000 (3,6) |
2 | Antena 1 | 86.000 (2) | 2 | Antena 1 | 76.000 (1.8) |
3 | Romania TV | 49.000 (1.1) | 3 | Kanal D | 49.000 (1.1) |
4 | Kanal D | 49.000 (1.1) | 4 | DigiSport 1 | 39.000 (0.9) |
5 | Antena 3 | 48.000 (1.1) | 5 | Antena 3 | 22.000 (0.5) |
6 | DigiSport 1 | 38.000 (0.9) | 6 | Prima TV | 21.000 (0.5) |
7 | Prima TV | 26.000 (0.6) | 7 | TVR 1 | 18.000 (0.4) |
8 | Digi 24 | 23.000 (0.5) | 8 | National TV | 16.000 (0.4) |
9 | Realitatea TV | 20.000 (0.5) | 9 | Pro Cinema | 16.000 (0.4) |
10 | TVR 2 | 17.000 (0.4) | 10 | Paramount | 16.000 (0.4) |
11 | Disney Junior | 16.000 (0.4) | 11 | Nickelodeon | 15.000 (0.4) |
12 | Comedy Central | 16.000 (0.4) | 12 | Digi 24 | 14.000 (0.3) |
13 | National TV | 15.000 (0.3) | 13 | Romania TV | 13.000 (0.3) |
14 | Antena Stars | 14.000 (0.3) | 14 | TVR 2 | 13.000 (0.3) |
15 | ETNO | 12.000 (0.3) | 15 | Disney | 13.000 (0.3) |
16 | Disney | 11.000 (0.3) | 16 | Bollywood TV | 13.000 (0.3) |
17 | Pro Cinema | 11.000 (0.2) | 17 | Antena Stars | 12.000 (0.3) |
18 | Pro 2 | 10.000 (0.2) | 18 | Comedy Central | 12.000 (0.3) |
19 | B1TV | 9.000 (0.2) | 19 | History | 10.000 (0.2) |
20 | TVR 1 | 9.000 (0.2) | 20 | Pro 2 | 8.000 (0.2) |
Comentarii