Cu cine s-a asociat Google pentru a-şi promova interesele în România? Teodor Meleşcanu, Vlad Alexandrescu, Ecaterina Andronescu, Adriana Săftoiu, Alina Gorghiu şi alţi politicieni au fost pe scenă la un eveniment prezentat ca fiind despre „presa digitală”. Cu oficiali Google. Niciun om de la publisheri, cu excepţia moderatorului - Bogdan Chirieac.
LOBBY SAU DEZBATERE? Evenimentul se anunţa cu titlul "Presa din România în era digitală" - Dezbateri despre directiva Copyright (celebra "taxă pe link", potrivit căreia agregatorii trebuie să plătească pentru preluarea informaţiilor). Un eveniment "cu sprijinul Google".
Ce a fost, de fapt?
Un eveniment cu aparenţă de lobby: o conferinţă în care organizatorii - DC News, şi-au expus detaliat punctul de vedere. Pe scurt "directiva e rea". "Încurajează Fake-News-urile", după cum a spus Val Vîlcu.
Doi invitaţi, oficiali de la Google (companie afectată de directivă) şi-au prezentat şi ei punctul de vedere. (Igor Zgrabljic, Government Afairs & Public Policy Manager Europa Centrală şi de Est şi Yehudi Pelosi, International Litigation Councel).
Totul în faţa politicienilor - din toate zonele politice -, pentru că pe scenă, pe lângă Bogdan Chirieac, erau doar politicieni. Erau şi în sală.
Câţiva dintre cei care stat pe scenă, în timpul prezentărilor:
- Teodor Meleşcanu - primul "speaker". A vorbit despre "dezinformare" şi "revoluţia digitală", exact - constată HotNews - în ziua în care Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) s-a autosesizat în privinţa activităţii lui Teodor Meleşcanu din decembrie 1989, când acesta ar fi participat ”dezinformarea” propagată de regimul Ceauşescu în rândul diplomaţilor străini.
- Adriana Săftoiu (PNL)
- Ecaterina Andronescu (PSD)
- Vlad Alexandrescu (USR)
- Alina Gorghiu (PNL)
- Liviu Rogojinariu (secretar de stat)
- Sorin Câmpeanu
- Valer Daniel Breaz
În sală a fost şi Titus Corlăţean, fost ministru de externe în Guvernul Ponta.
"Fă tu altfel, noi aşa am decis!" "Asta e părerea noastră"
De ce a fost scena plină de politicieni? De ce cei câţiva oameni din industrie care au fost în sală nu au fost pe scenă?
Răspunsurile lui Val Vîlcu şi Bogdan Chirieac pentru Paginademedia.ro au fost identice: "Fă tu altfel!"
Puţini oameni din zona publishingului au fost şi în sală: de la Antena 3 (post la care Bogdan Chirieac este invitat permanent), de la Adevărul, Ioana Avădani (CJI) - care a şi avut un scurt moment, Arina Ureche (director executiv BRAT).
Ideea evenimentului cu aparenţă de lobby a venit de la Google sau de la DC News?
Bogdan Chirieac a declarat că iniţiativa evenimentului a venit de la DCNews. "Google este un partener important pentru noi, am considerat că această temă este una de interes".
În ceea ce priveşte poziţionarea lui Val Vîlcu, "antidirectivă":
"Asta e părerea noastră şi am vrut să ne-o spunem".
"Eveniment susţinut de Google"
"Eveniment susţinut de Google" scria pe invitaţiile de la conferinţă. Cum a susţinut Google?
"Au fost invitaţi cei de la Google", spune Bogdan Chirieac. El spune că gigantul american nu a contribuit financiar.
"Evenimentul a fost făcut de DC Business, din fondurile DC Business", a spus el.
Google, scopul înainte de toate
Oficialii Google au spus că au venit în calitate de "invitaţi". Au ştiut cine îi invită la evenimentul în care li se susţinea punctul de vedere?
"Când v-au invitat la conferinţă, v-aţi interesat cine vă invită?", i-am întrebat pe unul dintre speakerii de la Google. "Nu. Trebuia?" a fost răspunsul.
Cei de la Google erau introduşi invitaţilor de la eveniment de către reprezentanţii firmei de lobby Şerban & Musneci, pentru care Google este client.
Pe site-ul firmei apar, printre clienţii Şerban Musneci, companii din cele mai diferite, de la Intact Media Group la Rompetrol/KazMunaiGas, Aviva, Promenada, IBM sau Korea Trade-Investment Promotion Agency.
Cei de la Şerban & Musneci spun că nu au fost implicaţi în organizarea evenimentului şi că au venit ca "invitaţi".
Bogdan Chirieac, moderatorul discuţiei
Discuţiile au fost moderate de Bogdan Chirieac, unul dintre fondatorii DCNews.ro.
Bogdan Chirieac este unul dintre invitaţii permanenţi ai emisiunilor de pe Antena 3.
În trecut, Clubul Român de Presă şi Asociaţia Jurnaliştilor din România au recomandat ca Bogdan Chirieac (ca şi Sorin Roşca Stănescu) să nu mai fie numit "ziarist". Se întâmpla în 2009, după ce, potrivit unei înregistrări, Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac i-ar fi propus preşedintelui ANI Cătălin Macovei să nu publice anumite informaţii despre acesta.
"Bogdan Chirieac oferă servicii de influenţă, care sunt interzise de regulile conduitei jurnalistice", spunea atunci Comisia Media a celor două organizaţii.
Bogdan Chirieac are un istoric în relaţii cu instituţii ale statului.
În 2007, Serviciul Român de Telecomunicaţii Speciale a atribuit, fără licitaţie, contracte de 24 de milioane de euro unei firme controlate de Chirieac, după cum nota Evenimentul zilei la vremea repectivă. Cristian Tudor Popescu, atunci coleg cu Chirieac, s-a declarat suprins atunci de afacerile lui Chirieac.
Dublul statut de jurnalist si om de afaceri, care a capatat o noua dimensiune dupa dezvaluirea de catre EVZ a afacerilor cu statul derulate de Bogdan Chirieac, senior editor la cotidianul "Gandul" pe atunci, este o "chestiune care tine de credibilitate si de autoreglementare", scria EVZ, într-un material în care Ioana Avădani şi Cătălin Tolontan condamnau dubla calitate a lui Chirieac: jurnalist şi om de afaceri, mai ales cu afaceri cu statul.
Citeşte şi:
Comentarii