Tribunalul Bucureşti a admis în primă instanţă solicitarea Iridex Group, administratorul depozitului de deşeuri de la Chiajna, de a obliga Radioul public şi pe un jurnalist al acestuia să înceteze provizoriu postarea sau difuzarea de materiale de presă în legătură cu activitatea companiei, scrie Profit.ro, Iridex acuzând că un articol i-ar fi prejudiciat imaginea.
Decizia instanţei, exprimată prin ordonanţă preşedinţială, nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
Totul s-a întâmplat extrem de repede: Iridex a trimis cererea către Tribunalul Bucureşti pe e-mail, în data de 20 martie, în jurul orei 13, iar decizia instanţei a fost pronunţată pe 24 martie la ora 15. Articolul incriminat, apărut pe 13 martie, se intitulează "Sectorul 1 stă pe o bombă cu coronavirus?!"
Articolul a fost eliminat de pe site-ul Bucurestifm.ro, după ce radioul public a aflat de decizia instanţei din articolul de pe Profit.ro.
„Am luat la cunoştinţă de decizia instanţei, astăzi, 29 martie, in urma verificării portalului Tribunalului Bucureşti, după apariţia unui articol de presă pe profit.ro. Retragerea articolelor în discuţie reprezintă o dovadă de bună credinţă din partea SRR. Ne rezervăm dreptul a înainta apel şi de a prezenta toate dovezile, în susţinerea articolelor de presă publicate", se arată pe site-ul bucurestifm.ro, într-un anunţ care ulterior a fost restrâns.
Compania, scrie Profit.ro, este controlată de fostul senator al fostului Partid Conservator Corneliu Pascu.
Conform sursei citate, în motivarea deciziei Tribunalul Bucureşti a menţionat că „Deosebit de gravă este, în opinia instanţei, modalitatea tendenţioasă de redactare a articolului, care nici măcar nu lasă aparenţa unei documentări prealabile.
Autorul se mulţumeşte să adreseze nişte întrebări retorice cu privire la posibilitatea ca „groapa de gunoi” administrată de reclamantă să fie un focar de coronavirus, fără a aduce argumente ştiinţifice sau medicale, după care reia retorica suspiciunilor de corupţie şi nelegalitate privind operaţiunile derulate de reclamantă, fără legătură cu epidemia în cauză.
Cu toate acestea, informaţia de bază care rămâne în mentalul cititorului este aceea a unei stări de pericol de infectare din cauza existenţei unui pretins focar de coronavirus atât la locaţia unde sunt depozitate deşeurile, dar, mai grav, în întreg oraşul prin raportare la reţeaua de străzi pe care circulă maşinile de colectare şi prin raportare la activitatea de colectare a deşeurilor medicale.
Cu alte cuvinte, este vizibil că pârâtul, autorul articolului, foloseşte doar ca pretext trimiterea la epidemie, pentru a genera interes asupra tematicii mai vechi legate de activitatea reclamantei.
Nu doar că este vorba despre o conexiune vizibil artificial şi forţat făcută, dar ea nu poate avea ca scop decât intenţia de a capta atenţia publicului, care, în contextul poziţiei adoptate de autorităţi cu privire la combaterea acestui virus, este mult mai atent şi mai uşor de influenţat prin simpla menţionare a termenilor relevanţi, precum „epidemie”, „coronavirus”, „contaminare”, „focar” etc", au apreciat judecătorii.”
Articolul integral, pe Profit.ro, AICI
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Trimite un comentariu