Skip to main content

Altă dată să verificaţi! Selly, farsă pentru România TV, după ce postul a dat un fake despre el! Toată presa a preluat falsul accident al vloggerului

 
Altă dată să verificaţi! Selly, farsă pentru România TV, după ce postul a dat un fake despre el! Toată presa a preluat falsul accident al vloggerului

„Accidentul” lui Selly, o lecţie pentru jurnalişti. Vloggerul Selly – Andrei Şelaru, un tânăr de 19 ani, vine cu un exemplu despre ce înseamnă jurnalismul „copy-paste”, în care verificarea informaţiilor, în multe cazuri, nu există.

Publicitate

Pe scurt, după ce postul România TV a difuzat materiale cu burtiere deplasate şi informaţii neverificare despre el, Selly s-a hotărât să le dea o lecţie.

A fabricat un material din care părea că are un „nou accident”, filmul a ajuns la România TV (de la un telespectator) iar postul TV a muşcat „momeala”: a dat clipul.

Se întâmpla ieri. Mare parte a presei a „muşcat-o” şi a dat mai departe ştirea despre „accident”. NIMENI nu a verificat! NIMENI nu m-a sunat nici până acum, spune Selly.

Azi, Selly a dezvăluit farsa într-o nouă postare: "Maşina e un model 3D şi totul a fost regizat de mine! Am făcut-o să vă arăt cât de uşor este să dezinformezi şi că nu tot ce vedeţi la televizor este adevărat".

"Postul ăsta de ştiri mi-a speriat toată familia pentru un punct de rating în plus!", spune Selly în postarea de azi.

Detalii, în continuare:

Selly, un nou accident de circulaţie după ce şi-a distrus bolidul de 70.000 de euro”, a titrat România TV, care pune şi un film pe care l-a primit „de la un telespectator” care "a filmat incidentul".

Ce spune România TV:

Imaginile au fost trimise de un telespectator România TV care a explicat cum s-a petrecut totul. Potrivit acestuia, accidentul a avut loc luni, într-un cartier rezidential din Bucuresti. Selly a intrat cu masina într-un semn de circulatie pe care l-a doborât. În urma accidentului, bolidul de lux al vloggerului s-a ales cu un far spart si cu caroserie îndoită însă Selly nu a fost rănit.

Ştirea e preluată de Libertatea, sub semnătura jurnalistei Anamaria Nedelcoff, ziaristă cu ani buni de experienţă şi cu nume ca Digi 24 în CV (la Digi 24 semna anchete la Românăna furată).

Pe Digi24.ro, ştirea este semnată de Luana Păvălucă, de asemenea un jurnalist cu ani de experienţă în spate.

„Accidentul” explodează într-o cascadă de ştiri. Pe site-uri din cele mai serioase, cu titluri din cele mai pompoase! „Selly şi-a făcut praf bolidul”, scria, de exemplu, Ştirile Pro TV.

Accidentul, un film fabricat

Filmul pe care se baza „ştirea” apărea ca fiind al unui anume youtuber, bogdan ioviţoiu (el fiind „telespectatorul” care a trimis filmarea la România TV). Un cont fabricat de Selly, pentru „capcană”.

Pentru "dramatism", în film Selly e deranjat şi supărat de cel care îl filma.

Filmul a fost însă "fabricat" de Selly şi trimis celor de la România TV, tocmai pentru a arăta cum ajung ştiri informaţii neverificate.

Filmul cu "accidentul" lui Selly

Selly: Maşina era un model 3D şi totul a fost regizat de mine

Selly a demascat farsa azi, într-o nouă postare: "Totul a fost regizat de mine", spune el.

"Am făcut-o să vă arăt cât de uşor este să dezinformezi şi că nu tot ce vedeţi la televizor este adevărat", argumentează el.

"Uitaţi cât de simplu e să faci o ştire falsă".

Selly demască farsa cu accidentul

Ce mai spune Selly în filmul de azi:

  • Am falsificat clipul în două zile, cu ajutorul câtorva prieteni.
  • Am regizat toată porcăria asta pentru ca voi să vedeţi că nimic nu poate fi 100% de încredere.
  • Fiecare informaţie pe care o vedeţi trebuie verificată din cinci-şase surse.
  • Sunt tone de fake-news care apar şi majoritatea nu sunt inofensive, cum a fost astă cu mine, ci rău intenţionate.
  • Am falsificat clipul în două zile, cu ajutorul câtorva prieteni.
  • Am regizat toată porcăria asta pentru ca voi să vedeţi că nimic nu poate fi 100% de încredere.

Burtierele România TV cu Selly, punctul de plecare al farsei

Selly a fost subiect pentru câteva materiale de pe România TV, difuzate în august. Într-una dintre emisiuni, România TV titra, de exemplu, „Urlete în casa lui Selly, picioare în gură” sau „Selly şi Dorian Popa, scandal de proporţii.”

„Nu era nimic adevărat acolo”, spune Selly.

Într-o altă emisiune, pe 15 august, România TV a „împachetat” într-un material imagini dintr-un vlog făcut de Selly. Timp de aproape două ore, pe România TV au rulat, în buclă, burtiere ca:

  • Filmarea momentului în care Selly trage cu pistolul
  • Prezentator TV, împuşcat de milionarul Selly
  • Selly, dus la detectorul de minciuni

GALERIE FOTO. Burtierele România TV

Ceea ce a pornit de la o "lecţie" pentru România TV a implicat însă o serie de alte publicaţii care, la rândul lor, au rostogolit subiectul fără să îl verifice. "NIMENI nu m-a sunat", spune Selly. "Niciun jurnalist!"

GALERIE FOTO. Cine a preluat informaţia cu Selly

România TV, antecedente cu filme de pe net

Nu este pentru prima dată sunt difuzate pe post filme fără o verificare în prealabil.

În luna martie, România TV a difuzat un filmuleţ cu burtiera „Suspect de coronavirus fugărit de medici în centrul Capitalei”. În imagini, o persoană era alergată de cineva îmbrăcat în alb.

Postul a făcut un subiect din filmul cu pricina. Chiar primarul Gabriela Firea a intrat pe post să îşi dea cu părerea.

După aproape o jumătate de oră în care filmul a rulat în buclă, subiecul s-a oprit. Poliţia Capitalei a spus că a fost „filmat de trei persoane în scop de divertisment".

Prezentatorul TV a pomenit de „inconştienţa” celor care au făcut filmul, dar nu a punctat însă de ce postul TV nu a verificat imaginile înainte de a le difuza, şi nu după.

Citeşte şi: VIDEO. România TV, imagini fără verificare cu un "Suspect de coronavirus fugărit de medici"

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • DODO DODO
    crezi ca s-au invatat minte ? aiurea ! disperarea si nesimtirea este mottoul rtv ( si nu numai ) Dar felicitari ! cu sau fara 3d nu conteaza ( poate numai pt circotasii cu mofturi de detectivi ) le-ai tras-o ! ne-ai razbunat !
  • dizident dizident
    1. Masina nu e "un model 3d" 100% fake. Trackingul l-a facut pe masina reala. Singurul fake e pe farul dreapta fata, unde e modelul 3d, plus "accesoriile" cazute. Sa vad cati experti video ar fi identificat asta. Ca vad ca sunt destui care preiau si aia cu "masina a fost model 3D". Si asta face declaratia lui despre video la fel de fake ca stirea in sine. Si pe cei care o preiau cu subiect si predicat cum ii face, oare?
    2. In general te increzi in video la prima vedere, daca nu e nimic flagrant gresit. (Mai putin cand un fost presedinte loveste un copil si vine cu definitia transcodarii de la "experti" si lumea declara ca e fake)
    3. Jurnalistii nu-s experti video. Nici nu ar trebui sa fie, teoretic. Problema e ca traim in epoca in care multe lucruri pot fi "fabricate" asa ca macar unul sa stie cu ce se mananca lucrurile ar trebui prin televiziuni. Dar salariile sunt mici, contrar a tot ce crede lumea.
    4. Verificare pentru o tamponare prinsa pe video? Unde? La politie? La ala care nu raspunde la telefoane? La cine?
    5. De ce e asta o stire? Ca va uitati la ea, d-aia. Ca schimbati postul cand sunt stiri pozitive. Ca banii se fac pe audiente, ca altfel intarzie salariul. Aruncati-va privirea pe un raport de audienta minut-cu-minut ca sa vedeti de ce apar stiri d-astea.
    6. Asta e, au inghitit un fake. Acum toata lumea e experta in televiziune se pare. Va garantez ca n-ati face fata 90% din voi intr-o redactie sau intr-un MCR sau intr-o regie. Unde iei decizii in mai putin de 10 secunde. Win some, lose some. N-o sa-l mai inghita data viitoare. Mai periculos e ca s-ar putea sa ia de fake un material pe bune (vezi pct 2).
  • Dan Dan
    Ce sa verifice? Daca pustiul si-a inscenat un accident? Pe bune...
  • Nickro Nickro
    Fake sau nu, stirea tot inutila era.
  • Anonim Anonim
    Senzațional puștiul! Felicitări pentru idee. Celor care au preluat și au propagat știrea le transmit un singur gând: poate ar fi cazul să vă întoarceți la recapitularea materiei de bază a jurnalismului. Într-o eră în care rapiditatea înseamnă totul pot înțelege perfect dorința de a „da știrea primul”. Dar dacă ar fi să aleg între a publica o știre rapid și între a verifica pentru 5 minute informația (cu managerul puștiului, cu casa care-l reprezintă, cu un cunoscut din cercul lui) aș alege a doua variantă fără doar și poate. Păcat de anumite titluri mari care au mușcat momeala, aveam așteptări. Mai ales că Selly s-a perindat pe la anumite televiziuni din lista dvs.
  • Sorin Sorin
    Genial tipul...genial! Asta dovedeste multe...si in special ca se dau informatii neverificate. Nu a sapat nimeni dupa adevar, macar sa se opreasca din scris stirea si sa sune la politie sau sa-l sune pe Selly...Sau sa dea de autorul filmului...Nimic! Au inghitit totul precum pelicanii, pe nemestecate.

    Din pacate, goana dupa audienta, click-uri si bani naste manipulari grosolane. Si nimeni nu mai are timp, chef si interes sa verifice informatia din mai multe surse.
  • Ionut Ionut
    A știut ce sa facă sa își mai facă reclama la tv iar România tv cum pune orice știre despre persoane cunoscute ( nu vedete ) pune și dacă shely *** *** *** SENZAȚIONAL acest program e mai oribil decât OTV însă nimeni nu vorbește de asta ca normal e patronat de un PSD-ist
  • jk jk
    Iti recomand sa faci sesizare la CNA,daca te ai supărat.Si chiar,CNA,ce zici?Sancționezi,nu?Macar analizat?
  • Anso Anso
    Excelent. Vai de mama lor de "jurnalisti"...

Trimite un comentariu

sus