COMUNICAT. Atunci când eşti treaz, fiecare moment necesită un anumit nivel de înţelegere, concentrare şi memorare, atât în ceea ce priveşte lucrurile simple cât şi cele complexe. Această cerere cognitivă este cu atât mai mare în viaţa profesională, unde ţi se va cere să funcţionezi în parametri optimi.
Amplificarea abilităţii de memorare şi concentrare la locul de muncă ar putea să îţi crească productivitatea şi calitatea muncii. Deoarece fiecare post are responsabilităţile lui, în continuarea acestui articol o să îţi prezentăm câteva metode de a susţine sau chiar de a îmbunătăţi memoria şi concentrarea.
Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.
Ce este memoria de lucru?
Memoria de lucru ne ajută să luăm decizii, să învăţam şi să ducem la bun sfârşit obligaţiile zilnice.
Aceasta reprezintă unul dintre numeroasele tipuri de memorie, printre care memoria de lungă durată şi cea de scurtă durată.
În timp ce memoria de lungă durată este axată în general pe evenimente trăite în trecut, cea de scurtă durată ne ajută să accesăm mai rapid informaţii relevante temporar, cum ar fi obiectivele stabilite pentru ziua curentă.
Memoria de lucru ne permite să ne concentrăm pe obligaţiile importante, să prioritizăm mesajele primite şi să avem un răspuns rapid pentru diferite probleme. Cu toate acestea, memoria de lucru poate fi afectată negativ de anumiţi factori cum ar fi stresul, excesul de informaţii sau emoţiile puternice.
Ce este concentrarea?
Prin "concentrare" se înţelege abilitatea unei persoane de a-şi axa toată atenţia pe un singur subiect.
Atunci când te concentrezi, îţi direcţionezi tot efortul mental către un singur obiectiv, înlăturând orice distragere a atenţiei, orice gând, idee sau senzaţie în acel moment.
O abilitatea bună de concentrare este esenţială la locul de muncă pentru a deveni mai productiv şi mai eficient.
3 metode de susţinere şi amplificare a memoriei şi a abilităţii de concentrare
Meditaţia, cititul şi anumite suplimente alimentare, toate pot ajuta într-un anumit fel memoria şi abilitatea de concentrare. Cu toate acestea, dacă prezinţi un declin cognitiv semnificativ, atunci este necesară o consultaţie medicală specializată.
Acestea fiind spuse, iată câteva informaţii despre cele trei metode menţionate mai sus:
Meditaţia
Meditaţia poate avea mai multe beneficii, printre care amplificarea abilităţii de concentrare şi reducerea stresului. Pentru a beneficia de avantajele meditaţiei în viaţa profesională, începe dimineaţa cu o sesiune simplă, axata pe propria respiraţie timp de câteva minute, sau încearcă şedinţe de meditaţie video.
Meditaţia axată pe propria respiraţie poate fi efectuată şi la locul de muncă, dacă te simţi prea copleşit de responsabilităţile curente.
Suplimente alimentare
Există pe piaţă numeroase suplimente alimentare care susţin că pot ajuta memoria, puterea de concentrare etc.
Ce trebuie precizat însă, este faptul că nu există suficiente dovezi ştiinţifice care să confirme că aceste suplimente alimentare oferă beneficiile menţionate, motiv pentru care trebuie discutat în prealabil cu medicul de familie înainte de a consuma aceste produse.
Dacă acesta este de acord, atunci poţi alege la indicaţia medicului, dintr-o gamă variata de produse axate pe memorie şi concentrare cum ar fi cele cu ginkgo biloba, vitamina B sau cele cu omega-3. Câteva dintre potenţialele beneficii ale consumului de ginkgo biloba, de exemplu, includ încetinirea declinului cognitiv, atenuarea anxietăţii, susţinerea funcţiilor cardiace, întreţinerea sănătăţii pielii etc.
Asigură-te că respecţi dozele recomandate de către medic şi instrucţiunile de pe ambalaj.
Citeşte mai mult
Chiar dacă accesul la materiale scrise a crescut semnificativ datorită internetului, timpul petrecut citind nu a prezentat însă aceeaşi creştere.
Încearcă să citeşti o carte sau câteva articole lungi, pentru a-ţi antrena abilitatea de concentrare şi de analiză.
Mai mult decât atât, prin memorarea personajelor sau a firului narativ dintr-o carte, îţi poţi antrena şi memoria de lucru.
Stresul, anxietatea, termenele limită şi alte probleme de acest tip, toate pot afecta memoria şi concentrarea. Încearcă să găseşti un echilibru între viaţa profesională şi cea personală şi fă-ţi timp de relaxare. Adiţional, apelează şi la alte forme de ajutor, la indicaţia medicului.
Ce este secţiunea COMUNICATE:
În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.
Detalii, la [email protected]
Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro