COMUNICAT. Experienţa nedorită a pandemiei a adus cu sine o serie de schimbări în modul de lucru al angajaţilor, pe fondul restricţiilor şi al riscurilor care le-au generat.
Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.
Multe activităţi s-au mutat în online, iar angajaţii din birouri au fost lăsaţi să muncească de acasă, pentru că aceasta era cea mai bună alternativă la momentul respectiv.
Activităţile remote nu erau o noutate, însă odată cu pandemia s-a constatat că munca de la distanţă are o serie de beneficii. Prin urmare, mulţi angajaţi continuă să lucreze remote şi în prezent, iar companiile şi managerii se adaptează din mers noului trend.
De aceea, am considerat că ţi-ar fi utile câteva recomandări de care să ţii cont dacă ai angajaţi care lucrează remote.
Încheie un contract cu o firmă de curierat
Chiar dacă activitatea se desfăşoară preponderent în mediul online, apar situaţii când angajaţii au nevoie de anumite documente în format fizic, dispozitive sau consumabile. Uneori, acestea trebuie livrate în regim de urgenţă, aşa că este bine să ai pe cine te baza în astfel de situaţii.
Soluţia ideală este o firmă care asigură servicii de curierat pentru întreprinderi mici, perfect adaptate nevoilor specifice acestor entităţi. Aşadar, nu uita să faci un contract cu o astfel de firmă, pentru a putea apela oricând va fi nevoie la serviciile ei!
Stabileşte un program de lucru
Pentru a-şi menţine productivitatea şi în condiţiile în care nu mai sunt nevoiţi să vină la birou, angajaţii au nevoie de un program de lucru. Nu trebuie neapărat să fie un program strict, însă trebuie stabilite nişte repere orare în care aceştia să fie disponibili pentru anumite taskuri sau discuţii online.
Pe de altă parte, respectarea unui program de lucru îi motivează pe angajaţi care se concentrează mai bine pe ce au de făcut şi îşi delimitează clar activităţile casnice de cele profesionale.
Oferă-le zile libere
Munca remote nu înseamnă o vacanţă perpetuă în care trebuie să mai lucrezi din când în când, stând relaxat pe terasă în curte sau pe canapeaua din dormitor. Studii recente au arătat că angajaţii remote pot lucra cumulat mai multe zile pe lună decât cei de la birou, întrucât fac mai greu diferenţa între muncă şi programul personal.
Astfel, dispar pauzele de ţigară sau de cafea, prânzul e servit uneori la masa de lucru, iar într-un an se pot cumula până la trei săptămâni lucrate în plus faţă de un angajat de la birou.
În aceste condiţii, poate apărea suprasolicitarea, deşi mulţi consideră imposibil să te confrunţi cu o astfel de problemă când lucrezi de acasă.
Pentru a evita astfel de situaţii, angajaţii remote au nevoie de zile libere, pe care nu trebuie să le consideri un moft sau un privilegiu, ci o necesitate.
Pune la punct o platformă de comunicare
Când ai mai mulţi angajaţi care lucrează remote, trebuie să asiguri un canal de comunicare cu întreaga echipă. Platformele pentru întâlnirile online au devenit foarte populare în perioada pandemiei şi constituie în continuare cel mai facil instrument pentru şedinţele cu angajaţii care lucrează la distanţă.
Platforma Zoom este doar un exemplu, însă ai la dispoziţie o serie de alte variante similare.
Trebuie să fixezi o anumită dată pentru şedinţele online care pot avea loc săptămânal, lunar sau ori de câte ori este nevoie. Fiecare angajat trebuie să fie disponibil la data anunţată şi să se logheze pe platforma online pentru a participa la şedinţă. Aceasta presupune un minim de dotări tehnice pe care angajaţii trebuie să le aibă la dispoziţie.
Nu în ultimul rând, dacă angajaţii remote primesc sarcini din mai multe surse, e nevoie neapărat de un program bine organizat de alocare a taskurilor şi stabilire a priorităţilor.
Dacă vei ţine cont de aceste sfaturi, te vei putea convinge curând de beneficiile pe care le aduce munca remote.
Ce este secţiunea COMUNICATE:
În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.
Detalii, la [email protected]
Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
Trimite un comentariu