INTERVIU. Totul despre noua emisiunea de la TVR - „Microbist de România”. Care este formatul? Cine s-a ocupat? Cum au decurs filmările? Cum arată probele şi de ce s-a filmat în Maldive? Răspunsurile le-am primit de la Tudor Furdui, prezentatorul emisiunii şi al jurnalului sportiv de la TVR.
„Formatul e gândit de Emil Budău, cel care a mai făcut şi Marţienii din Ploieşti şi Fotbalist de România”, spune Furdui, pentru Paginademedia.ro.
Cu ce e diferit faţă de Exatlon şi Survivor? „Nu am filmat concurenţii când mănâncă şi dorm. Pur şi simplu sunt filmaţi în momentul în care fac probele şi testimonialele”, continuă prezentatorul TVR.
Cât timp au durat filmările?
„Am stat două săptămâni acolo şi am filmat 13 episoade. Am filmat şi 20 de ore pe zi”, a mai spus Furdui.
În continuare interviul complet cu Tudor Furdui, prezentatorul emisiunii „Microbist de România” de pe TVR:
Paginademedia.ro: Care este formatul emisiunii?
Tudor Furdui: „E un reality show inedit. Primul dedicat suporterilor. Până acum nici un show din România nu s-a ocupat de suporteri aşa cum ar trebui. E realizat sub forma a 13 episoade de câte 50 de minute. De azi, timp de 13 săptămâni în fiecare miercuri la ora 22:00 va exista acest show.
Formatul e gândit de Emil Budău. Este cel care a făcut şi "Marţienii din Ploieşti" şi "Fotbalist de România". Sunt 10 suporteri de la cele mai iubite 10 echipe de fotbal din ţară, care pleacă în Maldive şi se luptă pentru titlulde microbist de România.
Trebuie să treacă de nişte probe individuale şi de echipă. Se fac două echipe de câte cinci membri şi se trage la sorţi. Au fost cazuri când reprezentatul lui Dinamo a fost în aceeaşi echipă cu reprezentantul FCSB. Acolo e mai delicat. E ca şi cum ai veni la echipa naţională şi ai juca pentru România, dar în acelaşi timp trebuie să câştigi puncte.”
Paginademedia.ro: Tu ce rol vei avea în această emisiune?
Tudor Furdui: „Prezentator. De cele mai multe ori sunt arbitru, îi cronometrez şi fac în aşa fel încât să nu le sară muştarul. Am avut noroc de 10 băieţi extraordinari, i-am selectat pe sprânceană că na, suporterii sunt suporteri.
Fiecare are o poveste senzaţională. Sunt de la 21 de ani până la 48 de ani. Sunt doar bărbaţi. La ediţia a doua se vor face înscrierile pe www.microbistderomania.ro. De acolo o să se facă selecţia. Acum i-am ales după numărul de like-uri de pe Facebook. Deci dacă va veni o suporteriţă în ediţia a doua, va fi însoţită şi de partener.
Probele sunt în premieră mondială. Fotbal pe apă sau fotbal pe un banc de nisip. Noi am jucat fotbal în mijlocul Oceanului Indian. Am avut puddle printre rechini. Trebuie să stai pe burtă şi trebuie să înconjori barca întrun anumit timp, numai că mişună şi rechinii. A fost o probă senzaţională, nu cred că s-a mai văzut aşa ceva.
Ce e la show deosebit sunt filmările. Sunt filmări din dronă care urcă la 500 de metri înălţime, filmări subacvatice, filmări în slow-motion. S-a filmat şi 4K.”
Paginademedia.ro: Cum ai fost selectat să prezinţi emisiunea? Au fost propuşi mai mulţi oameni din TVR şi te-au selectat pe tine?
Tudor Furdui: „S-a dorit să fie un prezentator de la TVR 1. E o producţie externă. Eu am mai avut o colaborare cu unul dintre sponsori. Au fost doi sponsori mari: o casă de pariuri şi o firmă de curierat.
Casa de pariuri a mai sponsorizat o emisiune pe care am realizat-o cât timp era un Campionat Mondial. Se numea Noaptea Târziu.”
Paginademedia.ro: Cu ce va fi diferită emisiunea faţă de formatele Exatlon si Survivor?
Tudor Furdui: „Concurenţii stau împreună, dar nu i-am filmat când mănâncă sau când dorm. Pur şi simplu sunt filmaţi în momentul în care fac probele şi testimonialele.
Totul este mai rapid şi antrenant. La celelalte show-uri, în primul rând durează mai bine de 2-3 ore. Aici e cut-cut-cut la foc automat.”
Paginademedia.ro: De ce s-au realizat filmările în Maldive? Cu cât timp aţi fost înainte? A trebuit să te pregăteşti într-un mod specific pentru emisiunea asta? Cât au durat filmările?
Tudor Furdui: „Maldive este un paradis, un colţ de paradis. Imaginea te ajută perfect, nisipul e de un alb imaculat. De aici vine şi culoarea apei numai când o vezi... Plus temperatura. Cu toate astea nu ne-a fost uşor.
Eu nu m-am dus în vacanţă acolo. Am stat două săptămâni şi am filmat pentru 13 episoade, deci era degetul pe rec (nr.red înregistrare) de dimineaţă de la 4 până la 2 noaptea. Am tras şi 20 de ore.
Prima săptămână a trebuit să mă obişnuiesc cu mâncarea, cu căldura, cu soarele. Soarele e complet diferit faţă de ce avem noi aici, în Europa. Filmările au fost în martie. Din 28 martie până pe 11 aprilie. Sunt ore şi ore de materiale pe care trebuie să le împarţi.
Sunt câte două probe pe episod. În primul episod, cel de astăzi, sunt prezentanţi actorii principali - suporterii, dar şi cele mai interesante probe. În penultimul episod este cel dedicat câştigătorului. Toţi au beneficiat de o vacanţă în Maldive, dar până la urmă e o competiţi cu orgolii, cu tot ce vrei.
Învingătorul a câştigat titlul de cel mai bun microbist al României şi un citybreak la Istanbul, unde a fost tratat ca un sultan şi a fost în vizită la stadionul lui Beşiktaş. A făcut o plimbare pe Bosfor, a viztat tot ce era de vizitat în Istanbul.”
Câți bani au băgat în acest Show?