VIDEO. Un bombardier într-o reclamă la pariuri? Cum aşa? Ne răspund chiar cei responsabili de spotul cu pricina, adică Raul Gheba şi Sector 7 Hub.
„Pentru noi, Bombardierul Păzitor e un fel de Moş Crăciun!”, spun ei despre reclama pentru MaxBet.ro. O reclamă cu un personaj cu conotaţii nu tocmai pozitive - "un bombardier" - acum în postura de înger păzitor.
Ce agenţie a făcut spotul? De ce un „bombardier păzitor”? Răspunsurile, mai jos.
Agenţia Sector7 Hub, cea care s-a mai ocupat şi de spoturile CatMobile, a gândit această reclamă pentru MaxBet.ro.
„Bombardierul e un personaj omniprezent în discursul online, dar care are o conotaţie negativă. Nu vrei să dai peste un bombardier fiindcă ai impresia că e agresiv”, spune Raul Gheba, unul dintre creativii spotului.
Şi continuă: „Aşa că am vrut sa luăm energia acestui bombardier şi să o transformăm într-o forţă pozitivă, care să se pună împotriva instinctelor agresive care ne prind pe toţi când vedem cu ce lucruri grele avem de-a face în viaţa de zi cu zi.”
De ce s-a folosit un „bombardier păzitor”? Ne spune Raul Gheba: „Pentru noi, Bombardierul Păzitor e un fel de Moş Crăciun. Întotdeauna te bucuri să-l vezi şi ştii că, dacă îţi apare în cale, sigur ai făcut ceva bine.”
„Nu poţi să negi că e ceva profund fascinant la bombardier. Sunt sigur că, în secret, toată lumea admiră încrederea pe care o proiectează aceştia, dar într-adevăr, bombardierul vine cu nişte asocieri (uneori prejudecăţi) care fac ca termenul să devină unul aproape peiorativ", punctează el.
Ce spune "clientul", adică MaxBet.ro?
"Am testat sentimentul pe care îl stârnesc bombardierii şi am ajuns la concluzia că majoritatea românilor sunt intrigaţi de acest grup flamboiant şi viu. De asemenea, ştiam că acest tip de personaj o să iasă în evidenţă – un lucru care ne-a ajutat să luăm uşor această decizie”, explică Svetlana Butina, marketing la MaxBet.ro.
Înainte de interviu, o menţiune: reclama a mers foarte bine în online: are peste 150.000 de vizualizări pe Youtube, fiind lansată de aproximativ trei săptămâni.
VIDEO. Reclama Maxbet.ro - Bombardierul păzitor
Paginademedia.ro a realizat un scurt interviu cu Raul Gheba (Sector 7) şi Svetlana Butina (Chief Marketing Officer @Maxbet.ro). Interviul, pe larg, în continuare:
Paginademedia.ro: Cine a venit cu ideea reclamei? Agenţia Sector 7 HUB sau clientul - Maxbet.ro?
Raul Gheba (Sector 7 HUB): Am avut parte de un proces de-a dreptul colaborativ alături de Maxbet, care ştia ce voia de la bun început. Un lucru care ne bucură foarte mult atunci când se întâmplă.
Clientul a avut o viziune strategică clară şi treaba noastră a fost s-o materializăm creativ cât mai bine. Din start ne-am propus să avem o campanie care să iasa un pic din calupul publicitar românesc, dar mai ales să iasă din tiparul reclamelor dedicate segmentului de cazinouri online.
Am vrut un personaj care sa fie puternic ancorat în contextul local, dar în acelaşi timp şi relevant pentru target.
După ce am aruncat cu tot felul de idei, ne-am dat seama ca ne amuză foarte tare ideea unui Bombardier Păzitor. După cum ştim, bombardierul e un personaj omniprezent în discursul online, dar care are o conotaţie negativă.
Nu vrei să dai peste un bombardier fiindcă ai impresia că e agresiv. Aşa că am vrut sa luăm energia acestui bombardier şi să o transformăm într-o forţă pozitivă, care să se pună împotriva instinctelor agresive care ne prind pe toţi când vedem cu ce lucruri grele avem de-a face în viaţa de zi cu zi.
Ironia e că bombardierul nostru îţi dă un pupic norocos când nu scoţi bombardierul din tine.”
Svetlana Butina (Chief Marketing Officer MaxBet.ro): Majoritatea brandurilor din această categorie se adresează jucătorilor români ca unor oameni obsedaţi de bani care nu au nicio altă preocupare decât să joace.
În realitate, jucătorii noştri sunt oameni muncitori şi responsabili care caută un mod de relaxare şi de eliberare a tensiunilor pe care le acumulează în viaţa de zi cu zi.
Ne doream un personaj de brand care să răsplătească oamenii care se confruntă cu greutăţile de care ne lovim cu toţii. Iar când i-am cunoscut pe cei de la Sector 7 HUB, ne-a fost clar, de la început, că au creativitatea şi atenţia către nuanţe şi detalii, necesare pentru îndeplinirea acestei viziuni.”
Paginademedia.ro: De ce aţi ales să folosiţi cuvântul „bombardier” într-un context bun? Şi la ce reacţii v-aţi fi aşteptat din partea oamenilor în online?
Raul Gheba (Sector 7 HUB): „Nu poţi să negi că e ceva profund fascinant la bombardier. Sunt sigur că, în secret, toată lumea admiră încrederea pe care o proiectează aceştia, dar într-adevăr, bombardierul vine cu nişte asocieri (uneori prejudecăţi) care fac ca termenul să devină unul aproape peiorativ.
Regândirea bombardierului a fost cea mai distractivă parte din tot procesul. În loc să aplice violenţă, dă pupici. În loc să aducă teamă, aduce noroc. Pentru noi, Bombardierul Păzitor e un fel de Moş Crăciun. Întotdeauna te bucuri să-l vezi şi ştii că, dacă îţi apare în cale, sigur ai făcut ceva bine.
Cât despre reacţii, ştiam că aducerea bombardierului în „mainstream” o să stârnească zâmbete, dar comentariile pozitive pe care le-am primit ne-au depăşit aşteptările.
În sensul că personajul pare foarte simpatic şi singura obiecţie e că „de ce nu-l vedem mai mult”. Pentru asta trebuie să mai aşteptaţi puţin, fiindcă Bombardierul Păzitor va reveni.”
Svetlana Butina (Chief Marketing Officer MaxBet.ro): „Brandurile creează o legatură emoţională prin identificare şi suntem siguri că oamenii se vor identifica cu sentimentul că există un bombardier în fiecare dintre noi.
Acest impuls de a distruge, atunci când unii oameni ne tratează într-un mod greşit, dar şi modul în care alegem să lăsăm de la noi şi să nu dăm curs unei reacţii negative. Nu credeţi că genul acesta de comportament ar trebui să fie răsplătit?
Am testat sentimentul pe care îl stârnesc bombardierii şi am ajuns la concluzia că majoritatea românilor sunt intrigaţi de acest grup flamboiant şi viu. De asemenea, ştiam că acest tip de personaj o să iasă în evidenţă – un lucru care ne-a ajutat să luăm uşor această decizie.”
Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
Comentarii