Ilie Şerbănescu, economist şi fost ministru al reformei la finalul anilor '90 în Guvernul condus de Victor Ciorbea, a murit. El a fost realizatorul emisiunii Rătăciţi în tranziţie la Pro TV şi directorul Ziarului Financiar la finalul anilor '90 şi începutul anilor 2000, scrie mediafax.ro.
Ilie Şerbănescu a fost ministrul Reformei, preşedinte al Consiliului pentru Reformă, în cabinetul Ciorbea remaniat (5 decembrie 1997-17 aprilie 1998). De asemenea, el a publicat articole de analiză la ziarele cu profil economic şi financiar.
Cine a fost Ilie Şerbănescu?
Publicistul şi analistul economic Ilie Şerbănescu s-a născut la 20 iunie 1942. El a absolvit Academia de Studii Economice Bucureşti, apoi, în 1978, a devenit doctor în economie, a notat Agerpres.
Ilie Şerbănescu este autor al lucrărilor „Corporaţiile transnaţionale” (1978), „Terra portret în alb-negru” (1980), „Reforma economică în România: jumătăţile de măsură dublează costurile sociale” (1994), „Manifestul partidului imobilist” (1996), precum şi a peste 1.500 de articole şi studii asupra reformei postdecembriste din România.
Potrivit ZF.ro, el a fost unul dintre cei mai cunoscuţi ziarişti ai celebrei publicaţii Lumea din perioada comunistă, care scria despre subiecte importante internaţionale.
După Revoluţie, el a condus Tineretul Liber, a avut emisiuni la Pro TV şi Pro FM, a fost ministrul al Reformei în cabinetul Radu Vasile, iar la finalul anilor 90 şi începutul anilor 2000, a fost director al Ziarului Financiar.
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro