Florin Călinescu se va vedea de trei ori pe săptămână la Prima TV. Emisiunea sa a fost programată în prime-time.
Conform TVMania, emisiunea se numeşte „Florin Călinescu Show” şi va debuta din 19 octombrie. Producţia se va difuza în fiecare săptămână, în zilele de marţi, miercuri şi joi, în intervalul orar 20:00-22:00.
Emisiunea lui Călinescu este una de tip pamflet în care va aborda teme din diferite domenii: politică, sport, social sau monden.
Florin Călinescu, din septembrie la Prima TV
Florin Călinescu a semnat cu Prima TV şi posturile din portofoliul Clever. Omul de televiziune a fost anunţat oficial la lansarea de grilă a postului TV, pe 23 septembrie.
„Începând cu 19 octombrie, o să vedeţi ceea ce am vrut întotdeauna să fac, dar planurile vieţii sunt şi cu flux şi cu reflux”, a declarat el pe scena evenimentului la care Prima TV şi-a anunţat şi grila de toamnă.
De asemenea, Călinescu va face parte din „top managementul grupului Clever”, iar pe lângă faptul că va fi realizator de programe „se va implica activ şi în deciziile editoriale şi de producţie”, conform unui comunicat dat de Prima TV.
Recent, Călinescu a comentat şi două meciuri din Liga 1 alături de Bogdan Cosmescu: FCSB-Academica Clinceni şi Sepsi-Rapid.
VIDEO MEMORABIL. Florin Călinescu la prezentarea oficială Prima TV
Un dezavantaj îl are datorită filmului de pe KanalD; sunt mulți ce l iubesc; și eu.
Succes Florin !!