![Ce mai „exportă” România. Formatul emisiunii „Câştigă România”, adaptat în Spania pentru al doilea an consecutiv](http://i0.1616.ro/media/601/3161/38616/21934174/1/virgil-iantu.jpg?width=730)
Nu se face la TVR, dar se produce în Spania. Formatul „Câştigă România”, adaptat pentru populaţia din Spania, un succes. Lansat în toamna trecută în Spania, emisiunea-concurs va avea încă un sezon, ce urmează să fie difuzat toamna viitoare.
După o licenţă „Câştigă România” (Win your country), creat de Zucchero Media, emisiunea din Spania poartă numele „Gana a Tua Aldea!”( în traducere: „Cucereşte-ţi oraşul!”).
Emisiunea „Câştigă România”, prezentată de Virgil Ianţu, a fost lansată în 2017 la TVR 2 (mutată apoi la TVR 1) şi difuzată timp de 14 sezoane la postul public. Ultima difuzare a fost în primăvara lui 2024.
Bogdan Nicolescu şi Marian Ene – managerii Zucchero Media:
„Să vedem adaptarea formatului „Câştigă România!” la teritoriul spaniol a fost o provocare din toate punctele de vedere atât pentru noi, cât şi pentru echipa de producţie din Spania. Pentru personalizarea la specificul local s-a ţinut cont de toate elementele esenţiale show-ului: grafica, împărţirea teritoriilor la noua hartă, mecanismul de joc, regulamentul, rundele, scrierea întrebărilor. E o bucurie enormă că un format românesc continuă să călătorească. Asta demonstrează că şi ţara noastră poate fi un exportator de conţinut, nu doar un importator.”
Virgil Ianţu – gazda emisiunii: „Câştigă România!”:
„Mă bucură foarte mult faptul că popularitatea formatului „Câştigă România!” a trecut graniţele şi a ajuns până în Spania. Acest lucru, dar şi premiile câştigate în cei şapte ani de difuzare pe TVR, confirmă din nou că formatul are valoare şi potenţial pe termen lung.”
Tim Crescenti – CEO Small World IFT:
„Suntem încântaţi de faptul că TVG a comandat un al doilea sezon din acest format fantastic. Fiecare episod din seria spaniolă a crescut constant, show-ul devenind cel de-al doilea cel mai vizionat program al staţiei. Din punct de vedere personal, România este cea de a doua casă pentru mine. Am fost aici de 34 de ori începând cu 1998. Mă face asta oare, român? Vă iubesc!”
Diana Onea-Pascal – director de programe TVR şi producător “Câştigă România!”:
„Pe lângă statutul de program premium al TVR, binemeritat în cele 14 sezoane de existenţă, emisiunea "Câştiga Romania!" a deschis drumuri, a creat comunităţi, a născut pasiuni. Dar mai presus de toate a pus pe podium, în cel mai frumos mod posibil, dragostea de ţară şi sentimentul de patriotism."
Alphonso Lopez Montana – General Manager “Miraveo”:
„Suntem onoraţi să contribuim la succesul acestui format. Realizările incredibile ale formatului original din România au fost o adevărată provocare pentru noi. Văzând cât de bine a primit publicul spaniol primul sezon al formatului ne-a dat un imbold pentru a continua. Producerea celui de-al doilea sezon stă mărturie pentru valoarea universală a acestui extraordinar program.”
Pentru teritoriul spaniol formatul „Câştigă România!” („Win Your Country!”) a fost achiziţionat de la Small World IFT (deţinătorul american al drepturilor de distribuţie internaţională) de către compania de producţie Miraveo.
Despre „Câştigă România!”: peste 600 de episoade, 25.000 de întrebări despre România
Potrivit formatului emisiunii, trei concurenţi luptă în trei runde să câştige judeţ după judeţ pentru a dovedi cine îşi cunoaşte mai bine ţara.
S-au difuzat până acum 14 sezoane, la TVR, cu peste 600 de ediţii. Au fost peste 280 de câştigători de una sau mai multe ediţii şi şase câştigători ai marelui premiu – un autoturism.
S-au scris peste 25 de mii de întrebări din toate cele 41 de judeţe ale României.
Emisiunea a fost remarcată la nivel mondial încă de la debutul ei din 2017 şi a fost selecţionată la „Eurovision Creative Forum”, organizat de EBU (European Broadcasting Union). Un an mai târziu era selectată în finala „International Format Awards” organizat de publicaţia C21 la secţiunea “cel mai bun format game-show de studio”, într-o competiţie internaţională ce premiază cele mai bune formate de emisiuni.
Formatul „Câştigă România!” care poartă titlul internaţional “Win Your Country!” este momentan rezervat şi în ale ţări cum ar fi: SUA, Canada, Franţa şi India.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro