FOTO. Se ştiu concurentele dating show-ului „Femeia alege”, care a debutat la începutul săptămânii pe Pro 2. Una dintre ele a participat la Vocea României.
Conform protv.ro, concurentele emisiunii prezentate de Majda Aboulumosha sunt:
- Oana Zidaru. Este o antreprenoare în vârstă de 36 de ani, pasionată de modă şi frumoseţe. A făcut timp de 13 ani jurnalism, iar acum are propriul site (oanazidaru.ro) în care promovează diferite produse pentru înfrumuseţare.
- Carmen Alexandrescu. A lucrat în domeniul consultanţei imobiliare, are 50 de ani şi a fost căsătorită timp de 15 ani.
- Romaniţa Duminică. Este o cântăreaţă în vârstă de 34 de ani. A fost semifinalistă la Vocea României în 2018, când a făcut parte din echipa lui Tudor Chirilă.
- Ruxandra Barău. Are 32 de ani şi este fotomodel.
- Cristina Postolachi. Este model şi actriţă şi are 33 de ani. Ea a jucat în filmul „O secundă” (2021), în regia lui Octavian Iacob.
Reamintim că emisiunea „Femeia alege” a debutat pe Pro 2 în ziua de luni, 20 septembrie. Producţia filmată în Turcia se difuzează de luni până duminică, de trei ori pe zi: de la 13:00, 19:00 şi 22:30.
Comentarii