Skip to main content

Concurs Warner TV: votezi filmul preferat şi poţi câştiga un Smart TV

 
Secvenţă din filmul „Se7en”. Foto: Cinemagia
Secvenţă din filmul „Se7en”. Foto: Cinemagia

Warner TV, post care se va lansa în România sâmbătă, 23 octombrie, anunţă lansarea unui concurs pentru telespectatori.

Publicitate

Concursul „Războiul filmelor” va dura cinci săptămâni şi va debuta din 23 octombrie. Telespectatorii trebuie să voteze filmul preferat pe platforma WarnerTV.ro - AICI.

În fiecare săptămână va fi decis câştigătorul unui Smart TV prin tragere la sorţi, iar filmul care primeşte cele mai multe voturi va fi difuzat vinerea, de la ora 21:00.

Ce filme pot vota telespectatorii?

Între 23 şi 27 octombrie pot alege între filmele „Constantine” (2005, r. Francis Lawrence), al cărui protagonist este Keanu Reeves, şi „Twilight” (2008, r. Catherine Hardwicke), cu Robert Pattinson şi Kristen Stewart în rolurile principale. Lungmetrajul câştigător va fi difuzat pe 29 octombrie.

În perioada 30 octombrie - 3 noiembrie, lupta se dă între lungmetrajele de acţiune „XXX: State of the Union”, (r. Lee Tamahori) cu Ice Cube şi Samuel L. Jackson, şi „Sucker Punch” (2011, r. Zack Snyder), cu Emily Browning şi Vanessa Hudgens în distribuţie. Filmul cu cele mai multe voturi va fi difuzat pe 5 noiembrie.

Filmul fantasy „Reign of Fire” (2002, r. Rob Bowman), cu Christian Bale şi Matthew McConaughey, va fi supus votului împreună cu „The Whole Nine Yards” (2000, r. Jonathan Lynn), comedie de acţiune cu Matthew Perry şi Bruce Willis în distribuţie, în a treia săptămână a concursului, între 6 şi 10 noiembrie. Producţia care va primi cele mai multe voturi va fi difuzată pe 12 noiembrie.

A patra săptămână din „Războiul filmelor” aduce în prim-plan comediile „Wedding Crushers” (2005, r. David Dobkin), cu Owen Wilson şi Vince Vaughn în rolurile principale, şi „You’ve Got Mail” (1998, r. Nora Ephron), cu Tom Hanks şi Meg Ryan. Una dintre ele va fi votată între 13 şi 17 noiembrie, iar câştigătoarea va fi difuzată de Warner TV pe 19 noiembrie.

Ultima săptămână a provocării stă sub semnul misterului. „Se7en” (1995, r. David Fincher), cu Brad Pitt şi Morgan Freeman, şi „Sherlock Holmes” (2009, r. Guy Ritchie), cu Robert Downey Jr. şi Jude Law în distribuţie, vor fi în competiţie între 20 şi 24 noiembrie. Cel care va primi cele mai multe voturi va fi difuzat pe 26 noiembrie.

Warner TV va înlocui TNT în România

Reamintim că Warner TV va înlocui postul TNT în România începând cu acest weekend.

Titlurile anunţate pentru Warner TV România:

  • „Stăpânul Inelelor” (”The Lord of the Rings”)
  • „Cavalerul Negru” (”The Dark Night”)
  • „Sucker Punch: : Evadare din realitate” (”Sucker Punch”)
  • Maraton „Destinaţie Finală” (”Final Destination”)
  • „Coşmar pe Elm Street” (”A Nightmare on Elm Street”)
  • „Dirty Dancing”
  • „Operation Pacific”

În seara de sâmbătă, 23 octombrie, în prime-time sunt programate următoarele producţii:

  • „Vacanţă prin Europa” (de la 19:10)
  • „Hamburger Hill - Misiune sinucigaşă” (de la 21:10)
  • „Răzbunarea gemenilor 2” (de la 23:25)

 

CITEŞTE ŞI: Warner TV se lansează peste câteva zile. Ce vedem: Stăpânul Inelelor, Final Destination sau Dirty Dancing

CITEŞTE ŞI: Warner TV, de luna aceasta în România. Stăpânul Inelelor şi Cavalerul Negru, printre titlurile anunţate

CITEŞTE ŞI: La revedere, TNT! Bun venit, Warner TV! Când va fi lansat noul post care înlocuieşte TNT?

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Leo Leo
    Am spus o parere intr-o postare anterioara, nu ma dezic de ea. De fapt acest articol nu face decat sa-mi intareasca convingerea inutil Tv asta

    Cum altfel sa atraga public? Doar "cumparandul"!

    Bravo, un inceput...extraordinar...
  • Stefan Stefan
    Deci in primele trei saptamani sunt numai filme proaste, toate sase.

Trimite un comentariu

sus