Skip to main content

De la jurnalism la "junk media". CTP: „Şi-au identificat publicul, ştiu ce vrea să audă publicul şi livrează continuu acest lucru. E aidoma dependenţei unor oameni de junk food”

 
De la jurnalism la "junk media". CTP: „Şi-au identificat publicul, ştiu ce vrea să audă publicul şi livrează continuu acest lucru. E aidoma dependenţei unor oameni de junk food”

INTERVIU LUNII. Gazetarul Cristian Tudor Popescu explică felul în care presa din România a fost reconfigurată, nu neapărat pentru a informa, ci mai degrabă pentru a livra zilnic ceea ce publicul cere: „Este aidoma dependenţei unor oameni de junk food”.

Publicitate

În anii ’90 şi până la începutul anilor 2000, ziarele şi televiziunile îşi asumau rolul de a introduce idei în spaţiul public, chiar şi idei nepopulare. Astăzi, însă, totul s-a întors pe dos.

Cristian Tudor Popescu: „În anul 2000, la ziarul Libertatea, noul patron a spus: ‘nu ne mai trebuie mari jurnalişti cu idei. Avem nevoie de 20 de tineri fără prea multă şcoală, care să bage în pagină exact ce vrea publicul’. Au făcut un sondaj de 200.000 de dolari ca să afle exact ce vrea publicul să citească. Şi le-au pus rezultatele pe birou: asta băgaţi!”.

Metafora preferată a lui CTP este aceea a junk food-ului:

„E ca la mâncare. Dacă-i dai unui om obişnuit cu burgeri şi cartofi o salată cu brocoli, o aruncă. Dacă-i dai foie gras, tot îl aruncă. Vor doar burgerul lor cu ketchup. În fiecare zi.”

În acelaşi registru, CTP avertizează că presa, în această formă nouă, nu mai informează, ci confirmă prejudecăţi. 

Şi televiziunile, spune el, au preluat acest model până la extrem, oferind în buclă aceleaşi „porţii” informaţionale:

CTP: „Astea se vinde, asta băgăm. Acum asta se întâmplă la maximum cu aceste televiziuni. Deci, procesul este invers. Şi-au identificat publicul, ştiu ce vrea să audă publicul şi livrează continuu acest lucru.”

Interviul lunii este un proiect Paginademedia.ro susţinut de Banca Transilvania.

VIDEO. Cristian Tudor Popescu: Presă şi junk food

Cristian Tudor Popescu, declaraţii integrale:

„Spuneţi dumneavoastră că au încredere videoascultătorii, să le spun aşa, în aceste televiziuni. Nu e încredere, este faptul că aud şi văd ceea ce vor să audă şi să vadă.

Mecanismul ăsta s-a inversat în anul 2000. Până în anul 2000, la ziare şi chiar şi în televiziuni, era vorba de jurnalişti care aveau fiecare calităţile lui, aveau defectele lui, bubele lui şi aşa mai departe.

Dar aceşti jurnalişti veneau cu un mod de a gândi, respectivul ziar venea cu o ideologie, cu nişte idei, în general conturate, nu le discutăm cum era fiecare, şi publicul era într-un fel şi educat de către respectiva presă.

Nu e obiectivul presei să educe pe nimeni, asta am spus întotdeauna. Presa nu este pentru a face educaţie, presa este o afacere. Înţeleg asta, am înţeles că din 1990, când am intrat în presă, presa este o afacere.

Însă atunci se făcea şi lucrul ăsta, adică ziarele încercau să şi impună auditoriului nişte idei, unele dintre ele deloc plăcute.

Aşa cum a fost, de pildă, îmi amintesc în 1997, când a închis domnul Ciorbea, prim-ministru atunci, a închis sau a vrut să închidă 15 fabrici din România. Era o premieră, până atunci, cuvântul faliment nu exista. Sub Văcăroiu, ce să există aşa ceva. Trebuia să dăm locuri de muncă la oameni. Nu conta că costa mai mult dacă îi ţineai la slujbă decât dacă îi trimiteai acasă în şomaj tehnic.

Şi s-a luat acea măsură. Îmi amintesc şi acum cum a fost întâmpinat faptul că în ziarul adevărul, atunci, în vara aceea, am susţinut această măsură de închidere, ideea de faliment şi aşa mai departe.

Nu vă spun ce a fost, cum am fost întâmpinat la Braşov, pentru că am îndrăznit să spun atunci la televizor camioanelor Roman de la Braşov, „Le place valea şi parcarea”. Ele fiind uzate moral de mult şi aşa mai departe. Pentru că am îndrăznit să spun asta, am fost întâmpinat în Braşov, ducându-mă eu acolo, la o emisiune, să iau un premiu şi aşa mai departe la Radio Braşov, am fost întâmpinat de un grup de muncitori, deosebit de veseli, de la Autocamioane Braşov, care mai aveau puţin şi mă linşeau.

Şi, totuşi, astfel de idei neplăcute mai apăreau prin presă. Aşa ceva nu mai e posibil acum.”

Cum a „basculat” Libertatea abordarea pentru public

„Cei care se uită la ce spuneţi dumneavoastră, la televiziunile astea, procesul este invers. Ei sunt identificaţi. Mai întâi de cei care fac produsul, televiziunea respectivă, site-ul respectiv, ziare, după mine, nu mai există, doar online.

Cei care fac produsul de presă respectiv procedează aşa cum a procedat Libertatea în anul 2000, când a basculat lucrurile.

Deci până în anul 2000 era cum v-am spus. În anul 2000, noi proprietari ai Libertăţii, un trust străin, au zis aşa: „nu, facem invers, nu mai avem nevoie de mari jurnalişti care să vină cu ideile lor, care să impună publicului nişte chestii, nu. Avem nevoie de 20 de băieţi şi fete cu aproape şcoală deloc, pe care îi punem în redacţie şi vor pune în pagină ceea ce identificăm noi printr-un sondaj de vreo 200.000 de dolari. Enorm! Şi au identificat până la nuanţă, că de-aia costa 200.000 de dolari, a fost foarte despicat, spectral, acel sondaj, până la nuanţă, ce vrea publicul să citească.

Nu ce ne gândim noi că e bine să punem ca jurnalist. Nu! Ce vrea publicul! După care s-au pus rezultatele sondajului, bineînţeles, rezumate, s-au pus pe masa fiecăruia dintre cei 20 în redacţie, asta băgaţi.

Asta băgaţi. Fără discuţie. Nu trebuia să se mai ducă să facă teren, jurnalistul, să facă investigaţii, să facă anchete, nu dom'le, lua ştiri de oriunde, unele care nu le aparţineau şi le puneau acolo.

Astea se vinde, asta băgăm. Acum asta se întâmplă la maximum cu aceste televiziuni. Deci, procesul este invers. Şi-au identificat publicul, ştiu ce vrea să audă publicul şi livrează continuu acest lucru.

Ca să vă fac o imagine, să reţinem mai bine lucrul acesta, este aidoma dependenţei unor oameni de junk food. Deci cei care mănâncă cartofi prăjiţi cu burger sau pizza sau lucruri de fel, Junk food, dacă le dai ceva... deosebit, o salată de lăptucă cu broccoli, cu morcov ras deasupra, o să-l arunce cât colo.

Şi dacă le dai „foie gras”. Nu, îl aruncă deoparte. Ei vor în fiecare zi cât mai mult să li se dea junk food-ul lor. Mâncarea, cartofii, burgerul, ketchup-ul şi aia vor. Exact aşa se creează o dependenţă de tip toxicomanie, care se creează la respectivul public.

Interviul Integral cu Cristian Tudor Popescu, aici: INTERVIUL LUNII. Special cu gazetarul Cristian Tudor Popescu. LIVE din Studioul Paginademedia

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus