Skip to main content

G4Media, mai citit decât Hotnews şi Adevarul. În ziua în care Facebook, Instagram şi Whatsapp au „picat”

 
Foto: hepta
Foto: hepta

G4Media.ro a depăşit site-uri consacrate precum hotnews.ro şi adevarul.ro după numărul de clienţi unici luni, 4 octombrie 2021. S-a întâmplat într-o zi în care Facebook, Instagram şi Whatsap nu au funcţionat.

Publicitate

G4Media.ro, site-ul jurnaliştilor Dan Tăpălagă şi Cristi Pantazi, a avut peste 670.000 de clienţi unici, în ziua de luni. Doar digi24.ro, playtech.ro şi libertatea.ro au scos cifre mai bune decât g4media.ro.

În ceea ce priveşte numărul de afişări, G4Media.ro a fost pe locul 9, cu 1.456.392 de afişări.

Cea mai citită ştire de pe G4Media.ro a fost despre platformele Facebook, Instagram şi Whatsapp, care au nu funcţionat timp de aproximativ şapte ore, aseară.

Ştirea cu titlul „Facebook, WhatsApp, Instagram şi Messenger au revenit luni noaptea în România după peste şase ore de cădere / Cauza căderii: probleme tehnice fără precedent / Marţi e audierea crucială în Senatul SUA a unui avertizor de integritate care denunţă practicile Facebook” a depăşit 300.000 de afişări.

Top 10 site-uri de ştiri din România în funcţie de clienţii unici, conform BRAT:

1. www.digi24.ro – 1.475.550 (3.976.220 afişări)
2. www.playtech.ro – 766.911 (1.402.011 afişări)
3. www.libertatea.ro – 709.638 (1.625.558 afişări)
4. www.g4media.ro – 670.692 (1.456.392 afişări)
5. wwww.hotnews.ro – 649.385 (1.914.525 afişări)
6. wwww.adevarul.ro – 643.479 (1.643.867 afişări)
7. wwww.stirileprotv.ro – 627.252 (1.182.155 afişări)
8. www.mediafax.ro – 578.343 (1.040.095 afişări)
9. www.digisport.ro – 539.255 (2.963.870 afişări)
10. www.fanatik.ro – 503.853 ( 873.055 afişări)

G4Media.ro a fost fondat pe 18 martie 2018 de jurnaliştii Dan Tăpălagă şi Cristian Pantazi. Din acelaşi portofoliu mai face parte şi site-ul Economedia.ro, care s-a lansat în martie 2021.

Economedia.ro abordează ştiri din domeniul econimic şi cel de business.

CITEŞTE ŞI: G4Media, pentru prima dată între primele zece site-uri din România! Cea mai citită ştire: ieşirea lui Prelipceanu despre copii

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus