
Parteneriat GMP&U - Heineken. În urma unei licitaţii, agenţia de comunicare GMP&U a fost desemnată câştigătoarea contului Heineken România pentru gestionarea activităţilor de Employer Branding. „Avem ca obiectiv crearea de campanii autentice care să atragă oamenii potriviţi pentru rolurile potrivite şi să stimuleze mândria şi loialitatea colegilor noştri”, spun reprezentanţii Heineken despre noua colaborare.
Noul parteneriat va urmări consolidarea imaginii de angajator a companiei şi evidenţierea unor atuuri care fac parte din ADN-ul său: concentrarea pe oameni şi implicarea în continua lor dezvoltare, precum şi crearea unei comunităţi în jurul unui brand emblematic, spune compania.
Laura Marinescu, Director al diviziei employer branding şi comunicare internă, GMP&U.
„Într-o piaţă a muncii provocatoare, cu un nivel de implicare a oamenilor aflat în scădere, nu este uşor să menţii şi, cu atât mai mult să creşti, atractivitatea unui angajator. Cu toate acestea, soluţii există, iar noi suntem convinşi că alături de HEINEKEN România le vom găsi pe cele mai bune.
Ne-a atras de la început potrivirea dintre abordările noastre: ambele sunt centrate pe oameni, pe cultivarea inovaţiei şi pe construirea unei culturi organizaţionale care să creeze legături reale cu angajaţii. În acest proiect, departamentul de Employer Branding al GMP&U contează pe sprijinul colegilor din agenţie cu experienţă vastă pe arii multiple, de la strategie şi creaţie, la social media, PR şi evenimente. În acest spirit, ne-am asumat misiunea de a susţine HEINEKEN România în demersul de a reuşi să atragă candidaţii potriviţi, la momentul oportun, păstrând în acelaşi timp un nivel ridicat de implicare în rândul angajaţilor actuali”, a declarat Raluca
Erika Miroieanu, People & Organization Development Manager, Heineken România:
„Heineke România este încântată să anunţe un parteneriat strategic cu GMP&U, o agenţie cu multă experienţă în zona de Employer Branding.
Avem ca obiectiv crearea de campanii autentice care să atragă oamenii potriviţi pentru rolurile potrivite şi să stimuleze mândria şi loialitatea colegilor noştri. HEINEKEN România este un angajator care se mândreşte cu o cultură deschisă şi transparentă care pune în centrul său grija faţă de oameni şi faţă de dezvoltarea lor, aşadar suntem încântaţi să lucrăm cu o echipă care ne împărtăşeşte aceste valori”, a declarat
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Trimite un comentariu