Skip to main content

Graffiti Plus, prima agenţie de comunicare care se listează la Bursa de Valori Bucureşti

 
Graffiti Plus, prima agenţie de comunicare care se listează la Bursa de Valori Bucureşti

Graffiti Plus (GRF+), una dintre cele mai mari agenţii de consultanţă din România, anunţă intenţia de a-şi face debutul în 2025 pe bursa de la Bucureşti.

Publicitate

Ca parte a acestui demers, compania a iniţiat procesul de accesare a unui mecanism de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), şi a depus proiectul privind listarea GRF+ pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), anunţă compania într-un comunicat.

Debutul GRF+ pe piaţa AeRo este estimat pentru mijlocul anului în curs, iar casa de brokeraj care asistă compania în demersul său de atragere de capital de la investitori, respectiv listare la bursă, este Goldring

Graffiti Plus anunţă totodată că şi-a propus să îşi finanţeze, cu ajutorul pieţei de capital, intrarea într-o nouă etapă, în care vizează accelerarea creşterii sale prin dezvoltarea de noi produse dedicate segmentului în care operează şi prin integrarea de tehnologii digitale – în special în zona de operaţional, dar şi servicii care să utilizeze Inteligenţa Artificială şi care să îi aducă un nivel mai mare de competitivitate pe plan local şi regional.

Bogdan Tomoiagă, preşedinte al Consiliului de Administraţie GRF+, a declarat: 

„Strategia de business a GRF+ vizează prospectarea constantă a pieţelor şi a teritoriilor strategice din economie unde putem să creăm valoare, iar rezultatele din ultimii 9 ani, de când am schimbat şi structura de acţionariat, confirmă că avem capacitatea să folosim eficient spaţiile de dezvoltare: avem creştere continuă a cifrei de afaceri, a zonelor de expertiză şi a portofoliului de clienţi.
Din 2025 ne-am propus să accelerăm ritmul de creştere şi să ne diversificăm mecanismele de finanţare.

Ne îndreptăm, aşadar, către piaţa de capital şi pregătim un angajament strategic faţă de acţionarii care ni se vor alătura. Odată pe arena bursei, intenţionăm să valorificăm cât mai multe dintre pârghiile de creştere şi consolidare specifice pieţei de capital.”
 

Potrivit companiei cel mai recent raport financiar (2023) Graffiti Plus a avut venituri care se ridică la peste 36,8 milioane lei şi un profit de peste 1,6 milioane lei.

În ultimii 4 ani, cifra de afaceri a Graffiti Plus a depăşit suma de 35 milioane lei, iar profitul net raportat a fost în jur de 5% din cifra de afaceri.

„Timp de 20 de ani, Graffiti Plus s-a transformat, s-a schimbat şi a evoluat alături de piaţa de comunicare din România. În tot acest timp, ne-am bazat construcţia pe valoarea oferită de stabilitate, accelerată de creştere agilă, şi astfel am evoluat de la agenţia de relaţii publice care eram odată la agenţia de comunicare şi brand marketing care suntem astăzi. Încă de la început, am fost preocupaţi şi atenţi la a păstra adaptarea constantă la vremurile în schimbare şi dorinţa de a fi cu un pas înaintea tendinţelor: să le înţelegem, să le intuim şi să le aducem cât mai repede în mâinile clienţilor noştri, astfel încât abordările lor, propoziţiile lor de valoare, exprimate în comunicări către diverşi stakeholders să fie întotdeauna relevante şi cele mai potrivite pentru tendinţele actuale”, a descris Bogdan Tomoiagă abordarea GRF+.

Doar în ultimii 3 ani, compania şi-a diversificat:

- oferta - cu divizii noi de Sports şi Sponsorship, Experience Marketing, Influencer Marketing, dar şi prin intermediul certificării AMEC (International Association for the Measurement and Evaluation of Communication);
- rolurile – prin adăugarea unor poziţii care să aducă mai multă profunzime produsului şi agilitate proceselor agenţiei: Chief Integration Officer, Head of Product, Head of Research and Measurement etc.;
- echipa – prin alăturarea de noi experţi în marketing digital, comunicare integrată, creative leadership sau new business;
- procedurile – prin adopţia de instrumente de digitalizare, dar şi a unei soluţii de tip ERP, pentru obţinerea şi gestionarea în timp real a datelor de business şi creşterea eficienţei şi profitabilităţii.

GRF+ a încheiat anul 2024 cu o echipă de 85 consultanţi, dintre care 10% cu certificări internaţionale şi un portofoliu de clienţi care include jucători precum BCR, Carrefour, Coca-Cola HBC, Orange România, OMV Petrom, Procter& Gamble, Samsung, Warner-Bros Discovery etc.

 

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus