Demisie. Horea-Mihai Bădău, profesorul acuzat de mai multe studente că le-a făcut avansuri, a demisionat de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, din cadrul Universităţii Bucureşti.
Bădău a fost lector univeristar doctor la FJSC din anul 2008. El a fost în concediu fără plată din septembrie 2021 pănă luna aceasta, când şi-a dat demisia.
Conform publicaţiei hotnews.ro, profesorul Horea Bădău a fost chemat din concediu pentru a putea fi constituită o comisie disciplinară care să se pronunţe asupra acuzaţiilor care i se aduc. Acum, dată fiind demisia, comisia disciplinară nu mai poate fi constituită.
Amintim că Horea-Mihai Bădău a fost acuzat de către foste studente de comportament nepotrivit în două investigaţii de presă documentate de jurnaliştii Carla Lunguţi şi Cristian Lupşa, publicate pe Rise Project şi Scena9. El a negat constant acuzaţiile care i se aduc de către fostele sale studente.
Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti (UB) a decis că profesorul Horea-Mihai Bădău a încălcat Codul de etică şi deontologie al universităţii, după ce mai multe studente au acuzat un comportament nepotrivit al cadrului didactic.
După publicarea materialelor de presă, Bădău, care preda la Universitatea Lorraine din Franţa (fiind în concediu fără plată la FJSC), a fost suspendat de la catedră până pe 20 mai, conform Rise Project.