Începând cu sezonul 21, juriul Te cunosc de undeva va avea un nou membru. Din acest an, partea de actorie a fiecărei interpretări va fi analizată de Ilona Brezoianu. Actriţa vine în locul Andreei Bălan, care a fost în componenţa juriului timp de 19 sezoane.
După ce a câştigat ultimul sezon alături de partenerul ei, Ilona Brezoianu se alătură echipei de juraţi.
Alături de Ilona, la masă se află, în continuare, cei trei juraţi. Aurelian Temişan va continua să fie cel care oferă notele pentru show-ul văzut pe scenă, Ozana Barabancea este cea care analizează capacităţile vocale ale concurenţilor, iar Mihai Petre va prelua pe lângă detaliile pe care le nota deja, şi modul în care implementează echipele coregrafiile pentru fiecare piesă.
În timp ce Ilona, Mihai, Ozana şi Aurelian vor juriza, alături de concurenţi, pe scenă, se vor afla în permanenţă prezentatorii Pepe şi Alina Puşcaş.
Pe lângă această noutate legată de Ilona Brezoianu, Antena 1 anunţă şi premiera sezonului cu numărul 21. Astfel, noile ediţii vor putea fi urmărite din 15 februarie.
Ilona Brezoianu:
”Sunt foarte încântată de această nouă provocare, îmi e dor de atmosfera de la Te cunosc de undeva! . Abia aştept să văd transformările şi din altă perspectivă. Cu jurizatul o să-mi fie greu pentru că ştiu prin ce trec concurenţii, vreau să fiu alături de ei, e un proiect foarte dificil, o să-i susţin şi o să le ofer un feedback constructiv.
Actoria este o artă complexă, care presupune nu doar tehnică şi disciplină, ci şi suflet, emoţie şi autenticitate.
Le mulţumesc producătorilor emisiunii pentru această oportunitate şi publicului pentru energia pe care o oferă show-ului. Vă aştept să ne bucurăm împreună de transformări spectaculoase şi momente de neuitat!”
Despre Ilona Brezoianu
- A prezentat programul de Revelion de la Antena 1, alături de Florin Ristei
- Este parte din echipa matinalului de weekend Neatza cu Răzvan şi Dani
- A jucat în producţiile Căsătoria (2024), Încă două lozuri (2023), Nunţi, botezuri şi înmormântări (2022), Imaculat (2021) şi Mangaliţa (2019).
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro