Skip to main content

19 ani de Itsy Bitsy. Nadia Tătaru, co-fondatoare: „Firma a avut o provocare generată de criza din 2008-2009, când am pierdut foarte multe contracte cu clienţii. A fost cât pe ce să închidem firma”

 
19 ani de Itsy Bitsy. Nadia Tătaru, co-fondatoare: „Firma a avut o provocare generată de criza din 2008-2009, când am pierdut foarte multe contracte cu clienţii. A fost cât pe ce să închidem firma”

INTERVIU. „Firma a avut o provocare foarte mare generată de criza financiară din 2008-2009, când am pierdut peste noapte foarte multe contracte cu clienţii noştri publicitari şi eu ca manager nu am ştiut să fac faţă, să mă adaptez la provocările pieţei. A fost un an de cumpănă în care era cât pe ce să închidem firma din cauză că nu reuşeam să ne autosustinem financiar”, povesteşte Nadia Tătaru, co-fondatoare şi directoare Itsy Bitsy.

Publicitate

Recent, Itsy Bitsy, post de radio pentru copii şi părinţi a împlinit 19 ani de la prima emisie. Într-un interviu pentru Paginademedia.ro, Nadia Tătaru a povestit cum a luat naştere proiectul, care sunt provocările zilnice şi care au fost momentele dificile în aceşti ani.

Nadia Tătaru a lansat Itsy Bitsy în 2003 împreună cu soţul ei Felix Tătaru.

Paginademedia.ro: Ce v-a inspirat să creaţi Radio Itsy Bitsy? Care a fost momentul în care v-aţi spus: "Acesta este proiectul pe care vrem să-l construim?"

Nadia Tătaru: Eram împreună cu Felix, soţul şi asociatul meu în firma, în vara lui 2003. Fata noastră avea 2 ani şi eram însărcinată cu băiatul. Atunci ne-am dat seama că, indiferent de cât de multă atenţie dăm noi educaţiei copiilor noştri, vine o zi în care bona, educatoarea, profesorii, prietenii, vecinii, mass media şi mediul în general îşi vor aduce contribuţia lor la educaţia copiilor noştri.

Observasem deja cum Maria noastră, atunci când era în faţa televizorului (chiar dacă la un post de desene animate educative), nu mai răspunde când o strigi, devine obosită şi agitată şi nu o mai recunoşteam… Nu mai era copilul prezent şi ager, cu răspunsuri originale la orice întrebare, aşa cum era atunci când ne petreceam noi timp cu ea, jucându-ne, citind poveşţi, dansând prin casă sau alergând pe afară.

A fost momentul în care am căutat o soluţie la îndemână pentru noi şi pentru orice familie cu copii mici (pentru că toată lumea trecea prin acelaşi lucru) astfe încât copiii să îşi poată păstra vioiciunea şi atunci când nu sunt părinţii lângă ei. Căutam un mediu educativ şi sigur, un mediu interactiv în care fiecare copil să îşi poată spune părerea şi să îşi aducă contribuţia. Şi soluţia care i-a venit atunci soţului meu, Felix Tătaru a fost să creăm un radio pentru copii.

Mai apoi ne-am interesat cum putem face din idee ceva realizabil, am concurat la CNA pentru licenţă, am câştigat o licenţă pe Bucureşti şi am lansat în decembrie 2005 un radio pentru şi despre copii, primul din Europa.

Paginademedia.ro: Cum a fost prima zi de emisie? 

Nadia Tătaru: Da, am avut emoţii mari, deşi repetam deja de câteva luni “la perete” şi simulam discuţii între copii şi realizatori, pe diverse teme. Prima zi de emisie a fost de Moş Nicolae, în 2005, pentru că aşa am considerat, că radioul este un dar oferit de Moş Nicolae copiilor şi părinţilor.  

La prima emisie în direct Itsy a salutat ascultătorii bucureşteni cu “Spiritul Bun să va lumineze sufletul! şi Bitsy le-a urat “Spiritul Bun să va lumineze mintea!”. Părinţii ne-au luat prin surprindere pentru că voiau şi ei să vorbească în direct.

Şi un alt lucru care ne-a luat prin surprindere, şi pe care nu l-am prevăzut, era acela că ascultătorii noştri doreau să se întâlnească cu echipa radioului şi cu eroii.

Practic, aşa am început să organizăm evenimente, ca să împlinim această dorinţă a ascultătorilor. Şi astfel am avut primul eveniment la nici 3 luni de la lansarea radioului, la cererea publicului, şi acesta a fost sub forma unui carnaval de primăvară.

Paginademedia.ro: Care au fost cele mai mari provocări de-a lungul celor 19 ani?

Nadia Tătaru: Provocări au fost şi vor mai fi, pentru că aşa e în firea lucrurilor. La început am avut o provocare personală, pentru că nu ştiam cum se face un radio, nu cunoşteam domeniul…

Apoi a venit provocarea formării unei echipe nou-nouţe, cu oameni care nu se cunoşteau între ei şi care aveau meserii extrem de diferite şi un program la fel de diferit.

Mai e mereu prezentă provocarea de a califica angajaţii la locul de muncă, pentru că nu există instituţii care să îi înveţe pe realizatorii de radio deopotrivă jurnalism, psiho-pedagogie, actorie şi tehnică de radio.

O altă provocare mare este să venim mereu în întâmpinarea nevoilor targetului copii, care este în continuă schimbare. Obiectivele noastre de a crea un mediu inspiraţional pentru copii şi de a fi de ajutor părinţilor, ne pun mereu în ipostaza să identificăm trenduri, să creştem şi să le învăţăm înaintea ascultătorilor nostri, ca mai apoi să le spunem şi lor.

Gândiţi-vă că societatea s-a schimbat mult, şi ascultătorii noştri s-au schimbat şi ei. De exemplu, când am lansat Itsy Bitsy aveam ascultători părinţi generaţia X cu copii generaţia Z, iar acum avem ascultători din generaţia Y cu copii generaţia Alpha. Să vă mai spun că am început într-o epocă în care erau doar două televiziuni pentru copii, şi aceştia nu aveau acces la telefoane mobile şi la social media?

Să ţinem pasul cu tehnologia şi cu preferinţele copiilor nativi digital este dificil. Şi dacă mai punem şi filtrul de a difuza doar ceea ce este benefic copiilor, obiectivele devin şi mai greu de îndeplinit, pentru că este mult de studiat şi este de triat cu discernământ o grămadă de conţinut editorial şi publicitar.

Paginademedia.ro: Dar care au fost cele mai grele momente?

Nadia Tătaru: Firma a avut o provocare foarte mare generată de criza financiară din 2008-2009, când am pierdut peste noapte foarte multe contracte cu clienţii noştri publicitari şi eu ca manager nu am ştiut să fac faţă, să mă adaptez la provocările pieţei.

A fost un an de cumpănă în care era cât pe ce să închidem firma din cauză că nu reuşeam să ne autosustinem financiar. Am trecut prin acea perioadă cu multă susţinere privată din partea asociaţilor.

A mai fost un moment deficil în 2013, când nu am scăpat nici eu de criza de 40 de ani şi asta a avut mare impact asupra firmei şi angajaţilor din acea perioadă.

Apoi, în 2020, când a început pandemia, a fost un alt moment provocator, cu mult stres, dar căruia am reuşit să îi facem faţă mult mai bine. Tocmai ce hotărâsem să ne extindem mai mult în zona de evenimente, angajasem oameni şi reinvestisem tot profitul anului precedent în echipamente tehnice, când a venit pandemia şi au urmat 2 ani în care nu s-a mai putut organiza niciun eveniment fizic cu public numeros, iar bugetele din pubicitate au scăzut foarte mult.

A trebuit să acceptăm situaţia aceasta, dar să nu stăm cu mâinile în sân, să găsim alternative de a ne finanţa şi de a ţine legătură cu ascultătorii noştri. Şi ne-am dus în zona unde publicul era atunci… ne-am specializat în online, în podcasturi video, în interactivitate în social media.

Şi aşa am ajuns, răspunzând cu asumare, creativitate şi curaj unei mari provocări, să fim ascultaţi de familii de români de pretutindeni, pe care acum îi targetăm în mod curent în proiectele noastre Itsy Bitsy. Am sărbătorit 1 iunie 2020 printr-un eveniment online live de 3 zile şi 3 nopţi nonstop şi am petrecut cu copii români de peste tot din lume.

Iar atunci în lockdown, realizatorii Itsy Bitsy şi întreaga echipă, de fapt, au fost nişte supereroi cu adevărat, pentru că au transformat toată frica, nesiguranţa, impredictibilitatea pe care o simţeau în interiorul lor într-o energie de încredere, bucurie şi comuniune pe care au transmis-o prin radio tuturor ascultătorilor.

Şi chiar dacă a fost un proces interior greu şi un efort mare pentru fiecare şi pentru echipă, să ne susţinem între noi, feedback-ul care a venit din partea tuturor ascultătorilor mari şi mici, şi chiar de la parteneri educaţionali şi comerciali, a fost unul fantastic şi plin de recunoştinţă pentru ceea ce am făcut: am creat şi păstrat o oază de normalitate, bucurie, speranţă şi iubire într-o mare de haos şi frică, pe toată durata pandemiei.

Paginademedia.ro: Cum aţi reuşit să menţineţi relevanţa Itsy Bitsy într-un peisaj media în continuă schimbare?

Nadia Tătaru: Aceasta este o provocare pe care o avem zi de zi, încă de la lansare. Este misiunea noastră de a le fi de ajutor ascultătorilor, de a crea contexte de conectare autentică între copii şi părinţi, între ascultători şi realizatori şi acest lucru nu este uşor de realizat. Mai ales atunci când ai nişte valori şi principii la care ţii.

Jocurile copilăriei s-au schimbat, poveştile s-au schimbat, muzica este alta, problemele părinţilor sunt altele, copiii se confruntă din ce în ce mai mult cu lipsa de concentrare, cu dependenţa de ecrane, cu bullying şi violenţe, educaţia lor este din ce în ce mai influenţată de mediul online. Iar vârsta la care copiii noştri îşi pierd inocenţa este din ce în ce mai mică şi asta este foarte trist.

Cred că ceea ce ne ţine relevanţi pentru copii este motivaţia de a le fi cu adevărat de ajutor, faptul că suntem zi de zi în contact direct cu sute de copii, pe care îi ascultăm cu adevărat şi ne străduim să venim în întâmpinarea lor. Mulţi copii ne spun ce teme de discuţie şi-ar dori să avem la radio şi noi le dăm curs. Am introdus şi comunicarea prin mesaje text sau audio prin whatsapp, emitem şi prin aplicaţia gratuită Itsy Bitsy FM, aşa că am devenit mai uşor de accesat pentru ei.

Un alt lucru care ne ajută să rămânem relevanţi este şcoala de radio pentru copii pe care o susţinem în mod gratuit de peste 4 ani. Şcoala de Supereroi Itsy Bitsy „Învaţă Oul pe Găină” are deja peste 120 de copii absolvenţi. Prezenţa acestor copii fizic printre noi în radio şi pe durata programelor live, ne ţine conectaţi şi ancoraţi la lumea lor.

Iar părinţii să şţiţi că sunt un public foarte pretenţios şi atent, căruia nu îi scapă nicio greşeală cât de mică. Ne scriu, comunicăm cu ei şi remediem din mers orice greşim.

Şi pentru a ne menţine relevanţi pentru ascultători mai avem nişte aliaţi de nădejde: partenerii noştri educaţionali cu care facem echipă bună şi care ne sprijină în demersurile noastre: specialişţi de tot felul, ONG -uri, edituri, industria muzicală pentru copii, creatorii de activităţi cultural – educative şi sportive, autorităţi etc.

Să creşti un copil e nevoie de un sat întreg şi am avut grijă să avem relaţii deschise cu toţi actorii important din “sat”.

Paginademedia.ro: Cum vedeţi evoluţia Itsy Bitsy în următorii ani?

Nadia Tătaru: Dacă închid ochii şi îmi imaginez, văd o evoluţie măreaţă pentru Itsy Bitsy. Ştiu că suntem nişte pionieri, pentru că am dovedit-o realizând primul radio pentru copii din Europa, realizând 1 iunie zi liberă naţională, acele mesaje obligatorii de difuzat de la TV şi radio („Pentru sănătatea emoţională a copilului dvs. petreceţi cât mai mult timp împreună cu el.”), legea anti-bullying şi multe programe de parenting încă de la începutul radioului.

Aşadar, mă aştept că Itsy Bitsy să continue să facă pionierat şi inovaţie şi să fie relevant şi de folos ascultătorilor mari şi mici.

Itsy Bitsy va continua misiunea pe care şi-a propus-o încă de la început, să fie un mediu educativ, creativ, sigur şi interactiv pentru copii şi un aliat de ajutor pentru părinţi şi să creeze contexte de conectare între părinţi şi copii, în orice mediu prielnic ca şi în prezent: radio, online, evenimente şi, de ce nu, poate şi în forme noi, necunoscute încă.

Cred că audienţa online a Itsy Bitsy va creşte mult în următorii ani prin aplicaţia online, atât naţional cât şi internaţional.

Cred că vom avea mai multe şi mai puternice parteneriate strategice, inclusiv în rândul sponsorilor şi clienţilor comerciali, care vor ajuta la realizarea acelor lucruri relevante şi de impact, de care va avea nevoie targetul nostru, cel care este inspiraţia noastră şi în care găsim misiunea noastră de a există.

Şi prevăd mulţi ani măreţi lui Itsy Bitsy, care va dăinui şi îşi va împlini misiunea chiar şi atunci când eu nu voi mai fi la cârma lui. 

 

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus