Skip to main content

Job TV, postul unui apropiat al lui Dan Diaconescu, îşi caută proprietar ...în direct: „Căutăm investitor serios cedare licenţă”

 
Job TV, postul unui apropiat al lui Dan Diaconescu, îşi caută proprietar ...în direct: „Căutăm investitor serios cedare licenţă”

Televiziunea Job TV, deţinută de un apropiat al lui Dan Diaconescu, îşi caută proprietar. Chiar pe post, pe burtieră, apare de câteva zile un mesaj în acest sens: „Căutăm investitor serios cedare licenţă Job TV”. Anunţul este însoţit şi de un număr de telefon la care pot suna doritorii. 

Publicitate

La televiziunea Job TV şi-a făcut apariţia săptămâna trecută Dan Diaconescu, luni, anunţând că face teste pentru a reveni cu OTV pe cablu. Câteva zile mai târziu, Dan Diaconescu a început să-şi facă emisiunea, însă la Canal 33. 

Deşi Job TV urma să preia la rândul ei emisiunea lui Diaconescu, acest lucru nu s-a întâmplat săptămâna trecută. 

Televiziunea Job TV a primit licenţă de la CNA în toamna lui 2019, fiind lansată cu finanţare prin programul Start Up Nation, după cum a declarat la CNA acţionarul de atunci al postului.

În 2023, CNA a aprobat schimbarea acţionarului, de la Daniela Violeta Bărcan la Voinea Gheorghe Sorinel. Postul Job TV a prezentat în ultima perioadă clipuri şi interviuri de pe YouTube, Facebook sau TikTok.

Proprietarul postului, Sorin Voinea a fost recent la CNA pentru a solicita ca televiziunea sa să mărească acoperirea de la Bcuureşti, în mai multe jdueţe din ţară. Însă, prezent în faţa membrilor CNA, Sorin Voinea le-a spus membrilor CNA că îşi retrage solicitarea pentru că televiziunea Job TV ar fi prezentă deja în toată ţara.

CNA s-a autosesizat atunci pentru a analiza dacă într-adevăr televiziunea emite în întreaga ţară, întrucât are licenţă doar locală, cu acoperire în Bcuureşti şi Ilfov, iar ieşirea din această arie ar însemna încălcarea legislaţiei.

Publicaţia G4Media a dezvăluit în aprilie 2023 că televiziunea Job TV funcţiona într-o clădire a Ambasadei Rusiei la Bucureşti. Încă de atunci se zvonea că în spatele televiziunii ar fi Dan Diaconescu.

Job TV era promovată de fiica lui Dan Diaconescu drept „prima televiziune de îmbogăţire: criptomonede, pariuri, bursă, gaming, locuri de muncă”. 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus