Producătorul general al TVR, Cristian Zgabercea, trimis în judecată alături de Nicuşor Constantinescu, şeful CJ Constanţa
The Group şi-a lansat agenţie specializată în Programmatic media. Contract cu Google pentru accesul la platforma companiei americane
IAA, ofensivă în presa scrisă. Scrisoarea deschisă împotriva ordonanţei anti-rebate, în şase ziare. Urmează o campanie online si panouri în jurul Parlamentului
Mihai Gâdea, acelasi discurs si pe scena New York Festivals: glume cu „dictatorul Băsescu”. Premiul, dedicat lui Dan Voiculescu, cel care face închisoare pentru „libertatea cuvântului”
Campionatele Europene de Gimnastică Artistică de la Montpellier, în direct la TVR. Programul transmisiunilor live
Sindicatul Profesioniştilor din Media (SPMCR), despre problemele din Radio: Se impune anularea actualei organigrame care nu are acoperire în politica instituţiei
VIDEO. Hyundai, campanie de Cartea Recordurilor: Mesajul unei fete pentru tatăl astronaut, scris pe Pământ, dar poate fi văzut din spaţiu
Claudiu Lucaci, după ce i-a fost respinsă contestaţia la evaluarea sa: „Fiind vorba despre un abuz, am acţionat în instanţă decizia preşedintelui Stelian Tănase”
Tolontan, două ipoteze despre plecarea lui Alexandru Oprea de la şefia RCS: ambele duc la Mitică Dragomir
VIDEO. Clipul de campanie al lui Hillary Clinton, interzis minorilor din Rusia. În spot apare un cuplu de gay
VIDEO de arhivă de la lansarea Pro FM din 1993. Cum arătau Adrian Sârbu, Peter Imre, Radu Coşarcă şi Şerban Ciuşcă
PRESA DE AZI. Muschii baronului Nicusor si ce motive inventează parlamentarii ca să-si crească pensiile. Tabloidele au găsit războaie pe averi
ZF face bilanţul RCS&RDS: Veniturile au crescut de 13 ori în zece ani. Afaceri de aproape jumătate de miliard de euro
FOTO. Show-ul "Temptation Island - Insula iubirii" debutează la sfârşitul acestei luni, pe Antena 1. În joc intră şase ispite
Victor Ponta, de acord cu propunerea unui membru CNA de a face un „fond audioviuzal” pentru a ajuta televiziunile: „Este de principiu corectă şi merită discutată şi promovată”
GALERIE FOTO. Cel de-al cincilea sezon din Urzeala Tronurilor a fost lansat ieri în 170 de ţări. Primele patru episoade, piratate înainte de premieră
Licitatie de peste 40.000 de euro: Televiziunea Publica vrea sa-si modernizeze Studioul Teritorial TVR Iasi
Ordonanţa ANTIREBATE. IAA cere Senatului să revină la forma adoptată de Camera Deputaţilor, în care agenţia reintra în circuitul banilor, dar rebateul intra pe factură
BILANŢ. TVR a câştigat 2,2 milioane de euro din publicitatea difuzată în timpul meciurilor din Cupa Monială din Brazilia
Să luăm de la cablişti şi să dăm la televiziuni. Un membru CNA propune un „fond audiovizual” care să ajute televiziunile româneşti
Interviu pentru HotNews.ro. Mihaela Rădulescu despre comentariile la adresa homosexualilor: Imaginea Pro TV nu a fost "nicicum afectată"
Plecarea sefului RCS i-a luat prin surprindere pe angajaţi: mulţi ziaristi Digi 24 au aflat stirea de la televizor