Sistemul sanitar se confruntă cu presiuni extreme, iar medicii din spitalele de stat ajung să lucreze chiar şi 24 de ore fără pauză, în timp ce pacienţii aşteaptă ore întregi pentru o consultaţie. Observator a realizat un experiment jurnalistic filmat integral într-o gardă de noapte la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului „Marie Curie”, una dintre cele mai aglomerate secţii pediatrice din ţară.
Materialul, structurat în trei episoade, surprinde atât epuizarea personalului medical, cât şi frustrarea şi teama părinţilor care aşteaptă să le fie evaluaţi copiii. Reportajele au fost prezentate ministrului Sănătăţii, Alexandru Rogobete.
Jurnalistul Maria Rohean, care a documentat întreaga noapte, descrie atmosfera din spital: „Frustrare, epuizare şi uneori consultaţii cu capul plecat. Aşa am văzut medicii. Pentru că se simt nevăzuţi, judecaţi sau chiar ameninţaţi de aparţinători. (…) Cu toţii am căzut însă de acord că lucrurile nu mai pot continua ca până acum.”
Primul episod: Viaţa medicilor din UPU: epuizare, responsabilitate şi presiune permanentă
Primul episod urmăreşte pas cu pas garda medicului pediatru Oana Mocanu, surprinsă în timpul unei ture de 24 de ore în care nu există nici linişte, nici pauză, nici timp pentru refacere. În România, există un medic la 350 de pacienţi, unul dintre cele mai slabe rapoarte din Uniunea Europeană. În ultimul deceniu au plecat peste 8.000 de specialişti, iar cei rămaşi sunt nevoiţi să acopere gărzile continuu, în spitale supraaglomerate.
În noaptea filmată de Observator, medicul Mocanu consultă fără întrerupere copii bolnavi şi speriaţi, gestionează cazuri grave şi foarte grave, încearcă să liniştească părinţi tensionaţi şi, în acelaşi timp, se luptă cu oboseala care o copleşeşte la orele târzii ale dimineţii. Remuneraţia pentru această misiune de o zi şi o noapte este de doar 300 de lei, sumă care reflectă profund inechităţile sistemului.
Dincolo de halatul alb, se ascund poveşti emoţionante ale doctoriţei. Medicul are tatuate pe braţ desenele copiilor ei, „ca să-i simtă aproape în gărzi” - are cinci gărzi pe lună, zile în care copiii nu îşi văd deloc mama.
La ora 4 dimineaţa, Oana Mocanu adoarme pentru câteva secunde cu capul pe o masă, înainte de a primi un nou pacient. Pediatrul mărturiseşte că, după fiecare gardă, se gândeşte să îşi dea demisia.
Al doilea episod: Aşteptarea părinţilor: ore întregi de teamă, incertitudine şi speranţă
Al doilea episod schimbă perspectiva şi arată aceeaşi gardă văzută prin ochii părinţilor care ajung la urgenţe cu copiii lor.
În lipsa unor centre de permanenţă şi a unui acces real la medicii de familie în afara programului, mulţi părinţi pornesc direct către UPU, convinşi că acolo vor primi ajutor rapid. Aşteptările depăşesc frecvent patru ore, iar holurile devin sufocante pe măsură ce se adună familii din Bucureşti, dar şi din alte judeţe, deoarece unităţile locale nu dispun de suficiente resurse sau specialişti.
Filmările surprind frica părinţilor, neputinţa copiilor bolnavi şi presiunea care creşte de la un minut la altul într-un spaţiu în care cererea depăşeşte cu mult capacitatea spitalului.
Pe holuri se aud plânsete, ţipete de durere, suspine şi rugăminţi. O mamă izbucneşte în plâns după patru ore de aşteptare, convinsă că starea copilului se agravează.
Un tată povesteşte că „nu ştie unde să se ducă, cui să ceară ajutor”, pentru că fiecare secţie îl trimite în altă parte.
Un bebeluş ajunge de două ori în aceeaşi gardă — prima dată cu o cădere uşoară, a doua oară cu o fractură de femur. Mama, copleşită de vinovăţie, tremură în timp ce povesteşte ce s-a întâmplat, în vreme ce medicul, cu ochii înroşiţi de oboseală, o încurajează să respire şi să nu se mai învinovăţească.
Unele situaţii au un dramatism greu de descris - o adolescentă este adusă în UPU în comă alcoolică, abandonată de familie în toiul nopţii, lăsând medicilor nu doar responsabilitatea tratamentului, ci şi rolul de sprijin emoţional.
Chiar şi în haos, apar momente de umanitate. O asistentă îi dă unei fetiţe o brăţară fosforescentă să o liniştească. Un medic coboară la nivelul unui copil şi îi arată lanterna „magică” cu care îi va controla gâtul. O altă doctoriţă, epuizată, îşi pune o jucărie la gât pentru a face un bebeluş să râdă. Părinţii privesc aceste gesturi ca pe nişte raze de speranţă într-o noapte sufocantă.
Episodul al treilea: Reacţia ministrului Sănătăţii: promisiuni şi recunoaşterea unei crize ignorate
Maria Rohnean, jurnalistul Observator care a trăit, timp de o noapte întreagă, chinul din camera de gardă, a dus filmările făcute la spitalul Marie Curie din Capitală ministrului Sănătăţii, cu tot cu doleanţele medicilor şi ale pacienţilor deopotrivă.
„Lucrurile acestea au fost discutate de multe ori… Faptul că nu au existat acţiuni concrete care să regândească şi să reaşeze sistemul de sănătate au dus, din păcate, la o epuizare pentru anumite categorii de personal şi pentru anumite unităţi sanitare”, a declarat ministrul. Referindu-se la plata gărzilor, a admis situaţia injustă: „Este o nedreptate faptul că tarifele de gardă nu sunt calculate la salariul în plată al anului 2025, ci la anul 2018.”
Confruntat cu imaginile filmate în Unitatea de primiri urgenţe, ministrul a vorbit pentru prima dată despre diferenţierea gărzilor în funcţie de complexitatea activităţii. Garda la domiciliu, spune acesta, este rezervată specialităţilor în care medicul poate fi chemat doar dacă apare o urgenţă, în timp ce garda de monitorizare presupune responsabilitatea pacienţilor internaţi, fără contact direct cu urgenţele. În schimb, garda de urgenţă, cea specifică spitalelor ca Marie Curie, este, în cuvintele ministrului, „cu un grad de uzură mult mai ridicat”. Rogobete afirmă că îşi propune ca actul normativ care va introduce aceste diferenţieri să fie finalizat până la sfârşitul anului.
O altă problemă majoră, recunoscută de ministru, este aglomerarea camerelor de gardă cu pacienţi care nu reprezintă urgenţe reale. „Anumiţi pacienţi, chiar dacă se prezintă în UPU, dar dacă nu reprezintă o urgenţă, pot fi redirecţionaţi către ambulatoriul de specialitate”, a spus acesta, adăugând că o măsură complementară ar putea fi integrarea medicilor de familie în structura UPU, ca angajaţi ai spitalului, după un atestat scurt de medicină de urgenţă.
Radiografia completă a unei crize care afectează întreaga societate
Între timp, în multe spitale, zeci sau sute de posturi rămân în continuare blocate. Atunci când un medic pleacă, postul este automat închis din raţiuni bugetare, nu operaţionale, iar acest lucru duce la suprasolicitarea personalului rămas.
O singură gardă neacoperită poate duce la închiderea temporară a unei linii de urgenţă, efect resimţit direct de pacienţi. Studii recente arată că peste 80% dintre medicii tineri se tem să refuze gărzi suplimentare, chiar neplătite, de teamă să nu fie sancţionaţi, iar 70% dintre studenţii la Medicină iau în calcul să părăsească ţara imediat după absolvire.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
