
Pro TV aduce un nou sezon al emisiunii România, te iubesc!. Jurnalistul Alex Dima va deschide noul sezon cu o anchetă despre una dintre cele mai mari probleme ale sistemului medical: transplantul de organe.
Duminică, 9 februarie, de la ora 18.00, la Pro TV şi pe platforma Voyo, cei de acasă pot viziona materialul realizat de Alex Dima.
Echipa rămâne neschimbată, la fel ca în sezoanele anterioare: Paula Herlo, Alex Dima, Cosmin Savu, Cristian Leonte, Paul Angelescu şi Rareş Năstase.
„De zeci de ani, sistemul medical e cârpit de politicieni nepricepuţi, care n-au înţeles că au puterea şi datoria să facă mai mult pentru oameni. Din fericire, avem medici care ştiu cum să salveze vieţi, dar fără organe, nu pot.
Aşa că depinde şi de noi să le dăm o mână de ajutor şi să înţelegem că oricât ne-ar fi de greu atunci când cineva drag pleacă de aici, putem să ţinem vie o parte din el într-o altă fiinţă, care primeşte astfel şansa la viaţă”, a spus Alex Dima.
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro