După doar o săptămâna de existenţă pe piaţă, jocul Pokemon GO concurează cu marile reţele de socializare precum Facebook, Twitter, WatsApp şi Instagram.
Potrivit SimilarWeb, americanii petrec circa 43 de minute pe zi jucându-se pe Pokemon GO, în condiţiile în care a doua cea mai utilizată aplicaţie este WhatsApp, cu 30 de minute. Instagram este folosit timp de 25 de minute, iar Snapchat, aproape 23 de minute.
Un studiu realizat de eMarketer estimează că anul acesta americanii vor sta pe Facebook circa 22 de minute pe zi, o medie de două ori mai mică decât cea obţinută de Pokemon GO în doar şapte zile, scrie usatoday.com.
Cum va fi monetizat jocul care a isterizat lumea
Creatorii Pokeom GO, Nintendo împreună cu Niantic - companie desprinsă din Google anul trecut, au confirmat că în viitor jocul va cuprinde locaţii sponsorizate, astfel încât bradurile şi retailerii să poată beneficia de populariatea uriaşă a acestei aplicaţii, scrie revista Campaign.
În prezent aplicaţia de realitate virtuală este gratuită pentru utilizatori, dar popularitatea sa care se află în plină expansiune a ridicat întrebări cu privire la modul în care Niantic plănuieşte să monetizeze jocul.
John Hanke, CEO Niantic, a declarat pentru New York Times că jocul va cuprinde locaţii sponsorizate, dar nu a spus când se va întâmpla astăzi.
Ziarul american scrie că dezvoltatorii jocului ar putea să le ofere retailerilor şi restaurantelor posibilitatea să fie sponsori Pokemon GO, ceea ce i-ar putea stimula pe oameni să intre în diversele spaţii comerciale pentru a captura personaje Pokemon.
Cum se joacă Pokemon GO
Mecanismul, în linii mari, e simplu: descarci jocul pe mobil şi pokemonii "apar" în jurul tău, dar îi poţi vedea doar dacă foloseşti camera smartphone-ului. Pokemon Go foloseşte GPS-ul smartphone-ului şi ceasul pentru a stabili exact locaţia în care te afli în joc şi face ca pokemonii să apară în jurul tău, dar văzute doar prin intermediul ecranului de la telefon.
Tot prin intermediul ecranului poţi captura personajele pentru ca mai apoi să le foloseşti în lupte în arene special create.
Mai multe informaţii despre jocul Pokemon Go, Paginademedia.ro a scris AICI.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Trimite un comentariu