Google a deschis cea de-a cincea sesiune de finanţare dedicată proiectelor jurnalistice digitale. Perioada de înregistrare se desfăşoară începând de astăzi, 28 februarie, şi este deschisă până pe 9 aprilie, pentru proiecte inclusiv din România.
Accentul în această rundă de finanţare va fi pus pe proiectele care diversifică sursele de finanţare şi găsesc metode inovatoare de monetizare, spun reprezentaţii Google.
Pentru a fi eligibile, toate proiectele care doresc finanţări mari şi medii trebuie să demonstre că au o componentă de monetizare.
În cazul proiectelor prototip, obiectivul care trebuie atins este inovaţia, iar monetizarea rămâne în plan secund.
Google oferă finanţarea prin fondul de inovare al Digital News Innitiative (DNI). Până acum, au fost finanţate proiecte în valoare de 90 de milioane de euro pentru 460 de proiecte din 29 de ţări, inclusiv România.
În România au primit finanţare mai multe publicaţii de presă printre care se numără Rise Project, Gazeta Sporturilor - Jurnalisport, Hotnews.ro, Blue Insight sau recent Ringier Romania cu proiectul stiricurate.ro (despre care puteţi citi aici).
Prin DNI, Google vrea să atragă proiecte care să reflecte un nou model de jurnalism digital, să sprijine dezvoltarea de noi modele de business sau să schimbe modul în care utilizatorii consumă ştiri în mediul digital.
Despre toate proiectele, din România, care au obţinut finanţare şi mai multe informaţii despre iniţiativa Google, pe larg:
-
Google a dat startul la a treia rundă de finanţare pentru proiecte jurnalistice online. Au mai rămas 99 de milioane de euro;
-
Trei proiecte româneşti câştigătoare în cea mai recentă rundă de finanţare Digital News Initiative: HotNews şi Ringier, printre câştigători;
-
FINANŢARE RECORD pentru trei proiecte de jurnalism de investigaţie din România: 850.000 de euro de la Google;
-
Google va finanţa cu 27 de milioane de euro proiecte de media digitale. Cât a atras România;
-
VIDEO. Ringier lansează platforma Ştiricurate, cu finanţare de la Google.
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Trimite un comentariu