AUDIENŢE. Pro TV a dominat seara de joi cu cele două producţii ale sale, Las Fierbinţi şi Ferma Vedetelor. Pe intervalul serialului de comedie, cifrele au fost mari, ca de obicei. Peste 2,4 milioane de telespectatori la nivel naţional, în timp ce pe comercial serialul a avut mai bine de jumătate de milion de persoane.
Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţele serii de joi, pe intervalul Las Fierbinţi şi pe cel al emisiunii Ferma Vedetelor:
Pe intervalul Las Fierbinţi, Pro TV a obţinut o medie de 2,4 milioane de persoane, la nivel naţional. Cifrele au fost duble faţă de Kanal D, care avea 1,2 milione de persoane. Pe Antena 1, care avea pe interval Aici eu sunt vedeta, erau, în medie 950.000 de persoane.
În mediul urban, Pro TV a avut o medie de aproape 1,2 milioane de persoane, iar pe Kanal D erau 630.000 de persoane. Pe publicul comercial, Pro TV a obţinut o medie de 535.000 de privitori. Kanal D a fost şi aici pe poziţia a doua, cu cifre la jumătate.
Pe intervalul Ferma vedetelor cifrele Pro TV au fost mai mici decât pe Las Fierbinţi, însă postul a rămas lider. Peste 1,5 milioane de persoane, media naţională. Dintre care 800.000 erau din mediul urban.
NATIONAL | Nr persoane | Rtg (%) | Shr (%) | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 2.461.000 | 13.8 | 27.4 |
2 | Kanal D | 1.242.000 | 6.9 | 13.8 |
3 | Antena 1 | 947.000 | 5.3 | 10.5 |
4 | Antena 3 | 429.000 | 2.4 | 4.8 |
5 | National TV | 386.000 | 2.2 | 4.3 |
URBAN | Nr persoane | Rtg (%) | Shr (%) | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 1.190.000 | 12.3 | 25.6 |
2 | Kanal D | 626.000 | 6.5 | 13.5 |
3 | Antena 1 | 463.000 | 4.8 | 10.0 |
4 | Antena 3 | 319.000 | 3.3 | 6.9 |
5 | Romania TV | 141.000 | 1.5 | 3.0 |
COMERCIAL | Nr persoane | Rtg (%) | Shr (%) | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 534.000 | 12.0 | 31.3 |
2 | Kanal D | 246.000 | 5.5 | 14.4 |
3 | Antena 1 | 225.000 | 5.0 | 13.2 |
4 | Antena 3 | 42.000 | 0.9 | 2.4 |
5 | Disney Junior | 31.000 | 0.7 | 1.8 |
Pe intervalul Ferma vedetelor
NATIONAL | Nr persoane | Rtg (%) | Shr (%) | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 1.558.000 | 8.7 | 20.9 |
2 | Kanal D | 1.190.000 | 6.7 | 15.9 |
3 | Antena 1 | 792.000 | 4.4 | 10.6 |
4 | Antena 3 | 510.000 | 2.9 | 6.8 |
5 | National TV | 424.000 | 2.4 | 5.7 |
URBAN | Nr persoane | Rtg (%) | Shr (%) | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 802.000 | 8.3 | 19.7 |
2 | Kanal D | 602.000 | 6.2 | 14.8 |
3 | Antena 1 | 365.000 | 3.8 | 9.0 |
4 | Antena 3 | 335.000 | 3.5 | 8.2 |
5 | National TV | 227.000 | 2.3 | 5.6 |
COMERCIAL | Nr persoane | Rtg (%) | Shr (%) | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 375.000 | 8.4 | 23.9 |
2 | Kanal D | 247.000 | 5.5 | 15.7 |
3 | Antena 1 | 197.000 | 4.4 | 12.6 |
4 | National TV | 87.000 | 2.0 | 5.5 |
5 | Antena 3 | 41.000 | 0.9 | 2.6 |
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
P.s.: Daca Exatlon era difuzat si joia, Pro-ul nu avea pace.