Skip to main content

BURTIERĂ LA MINUT. De la "teatrul absurdului" la "asaltul asupra statului paralel". Cum se vede mitingul PSD pe posturile de ştiri?

 
BURTIERĂ LA MINUT. De la "teatrul absurdului" la "asaltul asupra statului paralel". Cum se vede mitingul PSD pe posturile de ştiri?

BURTERĂ LA MINUT. Cum se vede manifestaţia organizată de PSD în Piţa Victoriei? Ce burtiere sunt pe posturile TV?

Publicitate

Sunt de notat două abordări:

1. Burtierele Antena 3 şi România TV, legate de amploarea mitingului "uriaş", de românii care "Au venit să susţină democraţia" şi de "mesajele de forţă" împotriva "statului paralel" (toţi cei care urcă pe scenă au "mesaje de forţă"). Posturile preiau citate de la cei care iau cuvântul - Gabriela Firea, Liviu Pleşoianu (prezentat ca "rebelul de serviciu din PSD"), Călin Popescu Tăriceanu, Viorica Dăncilă. Mesaje legate, de "libertate", de judecători, de "statul paralel", de "forţe oculte", "democraţie adevărată" sau Laura Codruţa Kovesi.

Antena 3 şi România TV transmit integral mitingul PSD din piaţă, fără a-l întrerupe din studio. Ca o comparaţie, în cazul mitingurilor #rezist, imaginile erau prezentate, de obicei, în fereastră, comentate din studio. România TV, de cele mai multe ori, vorbea despre pensii când în Piaţa Victoriei se adunau protestatarii #rezist.

Pe lângă burtieră, România TV anunţă "în această seară, caseta cu Laura Codruţa Kovesi şi lăutarii preferaţi".

2. Titlurile Realitatea TV, acide la adresa mitingului: România, în teatrul absurdului sau Bugetari aduşi cu arcanul la Bucureşti. Sau ironice la adresa celui care a deschis mitingul şi care este gazdă, actorul Costel Constantin "De la Cântarea României, MC la miting". Realitatea TV comentează din studio imaginile din piaţă ("E un miting trist." "Oamenii sunt aduşi în piaţă"). "Pesediştii pleacă în grupuri din piaţă" e una dintre burtiere. "Munţi de gunoaie în piaţa Victoriei"

Burtiere neutre la Digi 24 (post care relatează ce se întâmplă din piaţă, fără a da spectacolul de pe scenă în direct, ca la România TV şi Antena 3.

Şi B1 TV a transmis pe larg mitingul - cu tot cu discursuri, până în jurul orei 21.15, când a început să comenteze şi cu invitaţii din studio. Burtiere în general neutre.

În jurul orei 22.00, s-a încheiat discursul lui Liviu Dragnea (despre statul paralel), iar liderii PSD urcă pe scenă. "Moment impresionant: Manifestanţii PSD cântă imnul la Guvern", titrează România TV, pe fondul unor imagini când cu liderii PSD, când cu mulţimea care se mişcă în piaţă. Piaţa se goleşte.

La 22.15, România TV revine în studio, după două ore de spectacol live. După miting "apărătorii cătuşelor tremură", titrează RTV. Şi la Antena 3 încep să se audă vocile din studio (Mugur Ciuvică), pe fondul unor imagini din piaţă.

Burtierele din timpul discursului lui Liviu Dragnea, la finalul articolului, într-o galerie foto.

România TV:

  • Miting de amploare al PSD împotriva abuzurilor, mesaje de forţă
  • Gabriela Firea, mesaj pentru autorii marilor abuzuri

Antena 3:

  • Cea mai mare demonstraţie împotriva abuzurilor
  • Prezenţă uriaşă: sute de mii de oameni la miting
  • Asaltul românilor asupra statului paralel
  • Centrul Capitalei, neîncăpător pentru manifestanţi
  • Mesaj de forţă contra statului paralel
  • Firea: Trebuie să le dăm o lecţie mincinoşilor

Realitatea TV: Dragnea a întârziat la propriul miting

  • Daddy, singur în baia de mulţime
  • Un actor, maestru de ceremonii la miting. De la Cântarea României, MC la miting
  • Bugetari adu;i cu arcanul la miting

B1 TV:

  • Stânga protestează, dreapta se enervează
  • Dragnea a scos armata de partid în stradă

GALERIE FOTO. Mitingul PSD pe posturile de ştiri:

GALERIE FOTO. Discursul lui Liviu Dragnea, al lui Călin Popescu Tăriceanu şi cel al Olguţei Vasilescu, pe posturile de ştiri:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Gabone Gabone
    Burtierele sunt dementiale..de la idolatrie fățisă până la negarea realitătii ( e un joc de cuvinte) + un joc de glezne , o incercare timidă de echidistantă B1. Zice unul pe aici ”PSD nu a demonstrat nimic”. Păi PSD a demonstrat la propriu dar si a arătat capacitatea uriasă organizatorică a acestui partid, lucru nasol in condițiile unei drepte (asa numim formatiunile anti-psd) foarte divizate..
  • DAS DAS
    @marian o fi fost acum sute de ani. Bucureștiul la momentul actual dă clasă Ardealului din toate punctele de vedere. Ardelenii au rămas mult în urmă cultural. Au avut prima universitate la zeci de ani în urma Moldovei și Țării Românești. Așa că, ciocul mic și joc de glezne.
  • Răzvan Alexandru Răzvan Alexandru
    Pentru televiziunile de ştiri, şezătoarea asta pesedistă a fost încă un un prilej de a arăta cât de mult pot minţi şi pot denatura realitatea. Posturile afine PSD-ului pretindeau că sunt sute de mii de manifestanţi (la A3 vedeam aseară că ar fi fost 430k), iar posturile Secu nu ştiau cum să arunce în derizoriu mitingul (doar cele organizate de băieţii cu epoleţi contează).

    Nici vorbă să fi fost mai mult de o sută şi ceva de mii în Piaţa Victoriei (nici acum, nici în vremurile de glorie ale haştagrezistenţilor). Nici vorbă să fi fost mitingul ăsta altceva decât o adunare electorală. Dacă pesedeii ar lupta cu adevărat cu "patrioţii" de la Secu, le-ar tăia cu 90% bugetele ultra-supradimensionate şi i-ar controla la sânge prin comisiile din parlament, nu s-ar apuca să care oameni de te miri pe unde până în faţa sediului guvernului. Iar dacă lupta anticorupţie din România ar fi şi altceva decât o încăierare între găşti - pe de o parte - şi un slogan pentru TFL-işti, pe de alta, prima ţintă a vajnicilor procurori ar trebui să fie tocmai serviciile de informaţii. Nu a existat niciun şmen de calibru după 1989 în care noua Secu să nu fi fost cel puţin părtaşă, dacă nu chiar iniţiatoare.
  • un bucurestean un bucurestean
    Mariane, se scrie ''Ardealul s-a aliat'' si ''cu 10 clase peste restul tarii''. Era suficient sa termini clasa a patra, dar n-ai mai avut rabdare.
  • un bucurestean un bucurestean
    @marian
    Daca tot vorbesti de cultura, macar invata unde se pune cratima si cand se scrie cu doi ''i''. Tu ai inceput discutia despre cultura, ca altfel nu ma bagam in seama.
  • alex2 alex2
    am vazut ca tot scria "sute de mii" la Antena 3. chiar sute de mii??? de ce nu milioane?
  • Fas Fas
    Daca opozitia facea asta, s-ar fi vorbit despre ''autocare aduse de Soros''. Un miting adevarat este atunci cand oamenii ies in strada, gratis, in orasul lor. Acest miting al membrilor PSD nu a demonstrat nimic, pentru ca nu a fost o pornire naturala a omului de rand de a merge in cea mai apropiata piata.
  • marian marian
    Atata timp cat va exista antenutele si rom,tv , nu se va face nimic in tara asta , televiziuni de manipulare in masa , pacat ca ARDEALUL sa aliat cu asemenea specimene , in loc sa mearga spre Europa , ca stat civilizat , deoarece tot timpul a fost cu 10 clase peste restul tari ,ca civilizatie si tot ce inseamna cultura am ajuns sa fim condusi de OAMENI DIN teleorman de cea mai joasa specie
  • Iuli Iuli
    Doar atat: Fi-mi-ar scarba de mitingul lor
  • arcu de triumf arcu de triumf
    O fo o noua ocazie de a vedea mizeria gastile si manipularile din tv. De-aia suntem dezbinati de-aia ne uram atat romani cu romani din cauza gastilor din tv care schimba si denatureaza stirile si realitatea. Nu poti sa crezi ca toti sunt pelicani si sa le spui ca negru e alb si daca nu intelegi asta esti *** (autocenzurat ca asta e). Cel mai bine e sa te uiti la toti, dar sa gandesti si sa filtrezi cu creierul propriu. Important e ca n-a iesit cu bataie. In rest, mi se face rusine de penibilul altora. Sa mai vorbesti si-ntr-o engleza de turist ratacit ca sa arati cat de international esti, sa vorbesti cu intonatii de desene animate si altele...de s-ar fi crapat pamantu-n doua cu drag ma afundam in el. Asa, si de restu, cenzura ca de obicei :)
  • F F
    Cine a avut inspirația sa butoneze a putut vedea live o lecție despre manipulare. Unii prezentau niște imagini, alții erau interesați de alte lucruri, gen fetele protestatarilor. Comentariile erau la polul opus pe antena și realitatea. Ca de obicei, Digi a fost cel mai în regula. A prezentat manifestația fără prea multe comentarii. Uneori imaginile vorbesc de la sine. Este mai bine ca au stat departe de fiasco-ul ăsta.
  • mihai mihai
    Halal oameni,fac acelasi lucru ca in cazul oug13,deci daca protestezi ceva ce nu-mi convine du.....
  • DODO DODO
    cred ca s a dat prea multa atentie acestei *** ridicoe Ignorarea ei ar fi fost palma pe care ar fi meritat o psd Oricum a fost eclipsata de Simona care a si deturnat multi *** sa se uite la ea si sa si uite *** pe care le aveau de facut

Trimite un comentariu

sus