AUDIENŢE. Debut bun pentru cel de-al doilea sezon al show-ului Vocea României Junior. Show-ul ce caută cei mai talentaţi copii a pus Pro TV pe prima poziţie în audienţe, cu o medie de peste 1,2 milioane de telespectatori pe minut.
Paginademedia.ro vă prezintă audienţa posturilor pe intervalul debutului Vocea României Junior, sezonul al doilea:
NAŢIONAL. Show-ul Pro TV a avut o medie naţională de peste 1,2 milioane de telespectatori. A fost aproape de locul al doilea, ocupat de Kanal D cu puţin peste un milion de privitori, media. Antena 1 a avut a treia poziţie cu 770.000 de persoane.
Cifrele Vocii Junior au fost mai mici decât în debutul primului sezon, însă atunci show-ul a fost difuzat în februarie, când consumul TV este mult mai mare (cifrele AICI).
Vârf naţional Vocea Junior: 1.660.000 de telespectatori, la 22.12 (9,3 rating şi 22% cotă de piaţă)
URBAN. Show-ul jurizat de Inna, Andra şi Marius Moga a obţinut peste 670.000 de privitori din mediul urban, în cele două ore de show. Kanal D a avut şi aici poziţia secundă cu serialul turcesc care a obţinut puţin peste jumătate de milion de privitori. Pe Antena 1 erau aproape 400.000 de persoane.
COMERCIAL. Pe publicul comercial, al celor cu vârste între 18 şi 49 de ani, Vocea României Junior a avut o medie de 280.000 de persoane, media. Show-ul a pus Pro TV pe prima poziţia în audienţe. Locul al doilea a fost de data aceasta al Antenei 1, urmărită în medie de 180.000 de persoane.
Vârf comercial Vocea Junior: 401.000 de telespectatori, la 21.56 (8,9 rating şi 30,3 cotă de piaţă).
Audienţa posturilor TV pe intervalul debutului Vocea României Junior (20.30-22.30), la nivel NAŢIONAL:
NATIONAL | Nr persoane | Rtg (%) | Shr (%) | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 1.250.000 | 7.0 | 18.8 |
2 | Kanal D | 1.023.000 | 5.7 | 15.4 |
3 | Antena 1 | 774.000 | 4.3 | 11.6 |
4 | Antena 3 | 376.000 | 2.1 | 5.7 |
5 | Romania TV | 369.000 | 2.1 | 5.5 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienţa posturilor TV pe intervalul debutului Vocea României Junior (20.30-22.30), în mediul URBAN:
URBAN | Nr persoane | Rtg (%) | Shr (%) | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 676.000 | 7.0 | 19.0 |
2 | Kanal D | 517.000 | 5.4 | 14.5 |
3 | Antena 1 | 386.000 | 4.0 | 10.9 |
4 | Antena 3 | 265.000 | 2.8 | 7.5 |
5 | Romania TV | 197.000 | 2.0 | 5.5 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienţa posturilor TV pe intervalul debutului Vocea României Junior (20.30-22.30), pe segmentul COMERCIAL:
COMERCIAL | Nr persoane | Rtg (%) | Shr (%) | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 280.000 | 6.2 | 23.7 |
2 | Antena 1 | 181.000 | 4.0 | 15.3 |
3 | Kanal D | 150.000 | 3.3 | 12.7 |
4 | Prima TV | 51.000 | 1.1 | 4.3 |
5 | Antena 3 | 42.000 | 0.9 | 3.5 |
Comentarii