Platforma grafică a postului de televiziune Cinemaraton a obţinut medalia de aur în cadrul concursului Graphis, de la New York, anunţă reprezentanţii postului. Imaginile au fost semnate de designerul Alina Popescu, cea care a făcut parte din echipa Brandient.
În platforma vizuală se regăsesc elemente grafice pentru prezentări de titluri pe ecran, cât şi imagini cu siluetele unor actori români celebri în rolurile lor principale.
Alina Popescu:
„Provocarea a fost construirea unei identităţi care să omagieze într-o manieră modernă tradiţiile cinematografiei româneşti. Am dorit să găsesc un limbaj universal, o conexiune atât cu un public care revede filmele cu nostalgie, cât şi cu unul care le descoperă acum.
Grafica în mişcare a jucat un rol important încă de la început şi a influenţat direct brand-ul si semnătura vizuală a canalului Cinemaraton."
GALERIE FOTO
Cinemaraton este un post de televiziune din portofoliul furnizorului de cablu Akta, lansat în martie anul trecut. Acesta difuzează filme româneşti, emisiuni şi interviuri cu actori, regizori şi informaţii inedite de pe platourile de filmare.
Alina Popescu a lucrat în Los Angeles, unde a realizat design-ul şi animaţia unor titluri şi prezentări de filme, printre care amintim Mobcity, Godzilla, Divergent, Non-Stop, Halt and Catch Fire.
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Trimite un comentariu