Artexim, instituţia care organizează an de an Festivalul george Enescu, anunţă reluarea colaborării cu agenţia OMA Vision, pe zona de comunicare. Mutarea vine după ce în ultimii doi ani Artexim a colaborat cu DC Communication.
Artexim şi Oma Vision vor colabora pentru organizarea Festivalului şi a Concursului George Enescu la ediţiile din 2020 şi 2021.
„În organizarea celor două evenimente, Artexim va opera o serie de schimbări, menite să le consolideze şi să le dezvolte în continuare, pentru a-şi duce la îndeplinire misiunea: promovarea operei şi a personalităţii lui George Enescu în ţară şi în străinătate. Aceste modificări se vor reflecta în comunicare şi în modul în care va fi construită relaţia cu publicul, cu artiştii, cu juriile din Concurs, cu partenerii şi autorităţile”, anunţă Artexim.
Oana Marinescu, Managing Director al OMA Vision:
„Revenim la Festivalul şi Concursul George Enescu cu pasiune şi entuziasm. Cu un potenţial creativ şi cultural extraordinar, cu o valoare de suflet pentru public şi artişti, precum şi cu o importanţă strategică unică pentru România, Festivalul şi Concursul George Enescu lansează cea mai incitantă provocare pe care o poate primi o echipă dedicată promovării unor proiecte de interes comun, care transformă în bine spaţiul public.”
Mihai Constantinescu, directorul executiv al Festivalului Enescu:
„Ediţiile din 2020 şi 2021 ale Concursului şi, respectiv Festivalului George Enescu vor fi speciale. Tocmai de aceea, am dorit să reluăm colaborarea cu OMA Vision, care are experienţa de a fi contribuit la alte momente esenţiale de transformare strategică a celor două evenimente, în perioada primei noastre colaborări, între 2012 şi 2017.”
Artexim şi OMA Vision au mai colaborat în trecut pentru organizarea Festivalului Enescu, în perioada 2012 - 2017.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Trimite un comentariu