Jurnaliştii Vlad Stoicescu şi Ovidiu Vanghele îşi lansează un podcast. Se numeşte „Judecata de Acum” şi va fi un talk-show live, difuzat pe YouTube şi Facebook.
Prima ediţie se vede joi, 29 aprilie, de la ora 20:00.
Va avea aproximativ o oră, timp în care cei doi realizatori vor face o sinteză a evenimentelor importante din săptămâna premergătoare emisiunii. Va avea şi un segment în care diverşi oameni, legaţi de subiectele zilei, vor fi invitaţi prin telefon în direct.
„Numele a fost folosit ca intertitlu la unul dintre materiale din seria Secretele chiliilor, despre abuzurile sexuale din Episcopia Huşilor. Ovidiu Vanghele şi-a adus aminte de el într-unul dintre brainstorming-urile pe care le-am făcut pentru numele podcastului. Este inspirat de Judecata de Apoi, dar din perpectivă jurnalistică noi trebuie să judecăm evenimentele „acum”, adică la cald.
Judecata de Acum nu va fi o prelungire pentru materialele la care lucrăm pe Să fie lumină, despre biserică, ci este gândită ca o emisiune de actualitate”, a spus Vlad Stoicescu pentru Paginadedemedia.ro.
Podcastul este rezultatul colaborării dintre publicaţiile Dela0.ro (unde scrie Stoicescu) şi Centrul de Investigaţii Media (unde scrie Vanghele).
Emisiunea se va susţine din donaţiile ascultătorilor, aşa cum anunţă oamenii din spatele proiectului.
Stoicescu şi Vanghele fac parte din echipa de jurnalişti care în ultimii ani au scris materiale ample despre afacerile bisericii şi despre abuzurile sexuale din Biserica Ortodoxă Română, pe site-ul Să fie lumină.
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Trimite un comentariu