Ce spune scriitorul şi filosoful Horia-Roman Patapievicii despre ce înseamnă Pro TV? Câteva fragmente de la podcastul lui MIhai Morar - Fain şi simplu, la care a fost invitat.
„Pro TV-ul a fost un fenomen cultural extraordinar. A dislocat enorm”, concluzionează cunoscutul scriitor şi eseist Horia-Roman Patapievici, într-un interviu acordat lui Mihai Morar, pentru podcast-ul „Fain şi simplu”.
Îşi continuă explicaţia:
"Pe vremea aceea apăruse figura moderatorului. Era cel care avea o emisiune la televiziune şi care bătea ştirile, bătea emisiunea culturală, bătea inclusiv divertismentul.
Pentru prima dată (Pro TV n. red) a propus figura moderatorului de televiziune, ca om de încredere. Care s-a transformat, cu timpul, pe măsură ce televiziunile de ştiri au încetat să mai fie televiziuni de ştiri şi au devenit de propagandă a opiniilor. Şi au devenit instigatori moderatorii", a spus Patapievici.
În ce context a făcut aceste afirmaţii? Totul a pornit de la întrebarea lui Morar despre rolul intelectualului în spaţiul public acum în "era influencerilor".
Horia Roman Patapievici: Cred că nu mai e nici unul. Eu privesc lucrurile acum cu mare detaşare. Ce văd este că în anii ’90 exista o funcţie socială clară a intelectualului public. Şi asta s-a văzut prin faptul că au apărut foarte mulţi intelectuali publici.
E motivul pentru care în eseul „Revoluţia de centru”, pe care l-am publicat în ultuma carte, „Despre viaţă, destin şi nostalgie” (Ed. Humanitas, 2022, Bucureşti, pag. 97-116, n.r.), am spus că a existat o figură, care este ilustrată prin funcţia socială pe care a jucat-o, pe care am numit-o, cu majuscule, INTELECTUALUL PUBLIC.
Pentru că, dacă dădeam exemple, să spun că e Ana Blandiana, e Doina Cornea, e Gabriel Liiceanu, era un fel de a particulariza. Au fost foarte mulţi, de fapt, atunci, foarte mulţi intelectuali, care articulau un mesaj care întâmpina o funcţie socială. De aceea am numit-o, generic, intelectualul public. Au fost organizaţii – GDS, Alianţa Civică – pe vremea aceea, care, realmente, erau focare de acţiune socială. Şi ele reprezentau figura intelectualului public.
Televiziunile libere încă nu apăruseră. Televiziunile de fapt nu apăruseră, pentru că rămăsese formula de Televiziune Publică, ce era de stat şi care era prelungirea guvernării. Acum nu se mai poate spune despre Televiziunea Publică faptul că este prelungirea guvernării... Au apărut televiziunile private şi au apărut alte feluri de neajunsuri, pentru că a apărut o nouă figură care este, îi spuneţi „influencer” – asta este în vârsta de după ceea ce descriu acum, când au apărut reţelele sociale...
Despre perioada de acum?
Horia-Roman Patapievici: "Acum e o altă figură: cea a influencer-ului. Care lucrează pe acest nou mediu, care este digitalul, care vine prin intermediul telefonului mobil, care a devenit, realmente, un fel de interfaţă a creierului şi a simţurilor, în raport cu lumea. Noi nu mai pipăim lumea cu degetele, noi o pipăim cu ecranul.
Influencer-ul este figura emblematică a acestui moment. Întrebarea pe care mi-o pun e următoarea: e aceeaşi funcţie socială la care răspundea intelectualul public în anii ’90 sau în societăţile moderne, clasice, cele dinaintea mediilor noi de informare? E aceeaşi funcţie socială?"
Interviul de la podcastul lui Morar vine în contextul în care Horia-Roman Patapievici a avut mai multe prezenţe în media.În această perioadă, scriitorul, eseistul, filosoful, fizicianul, cercetătorul ştiinţific şi managerul cultural, care din martie 2015 este şi preşedinte al Casei de Licitaţii Artmark, a acceptat deja invitaţia de a fi oaspete în mai multe emisiuni, precum „Mic dejun cu un campion”, moderată de Daniela Zeca Buzura la TVR 1, „Garantat 100%”, realizată de Cătălin Ştefănescu, pentru acelaşi canal.
În cea mai recentă apariţie a sa în media, care a avut loc zilele trecute, pentru podcast-ul realizat de Mihai Morar, „Fain şi simplu”, Horia-Roman Patapievici a explicat care ar trebui să fie rolul intelectualului în societate şi de ce acesta nu poate fi înlocuit de figura omului de televiziune sau de influencer. De asemenea, s-a exprimat cu privire la funcţia socială pe care ar trebui să şi-o asume cu mare responsabilitate toţi aceşti „jucători” din spaţiul media.
Şi cât de periculos este să trăim într-o lume pe care o „pipăim cu ecranul” telefonului mobil... A atras atenţia şi la raportarea corectă la valorile autentice pentru umanitate.
Mihai Morar: Spuneaţi, într-o conferinţă cu Gabriel Liiceanu, că, pe măsură ce mijloacele s-au înmulţit, idealurile au dispărut. Eu cred că influencer-ul are foarte multe mijloace, dar nu are idealuri...
Horia Roman Patapievici: Prin urmare, e o problemă a valorilor. E o problemă a raportului faţă de valori. Şi este o problemă, îmi vine să spun, de antropologie. Ce faci cu viaţa ta? Ce e important în viaţa ta? Influencerul are o formulă de antropologie simplificată. Intelectualul public vorbea în numele unei antropologii bogate. În care componenta culturală, componenta de sofisticare, componenta de emulaţie cu sine, (te ajuta) pentru a fi mai bun, a te diversifica, a te îmbunătăţi.
Adică, în fond, vechile idealuri ale culturii şi ale civilizaţiei erau mai active. Şi, dacă e să mă duc, după mintea mea, la rădăcina lucrurilor, aş recurge la acest model: o antropologie simplificată.
Cultura generală este cultura care se naşte între cultura populară, pe care o are oricine trăieşte în societate, la contactul de aspiraţie. Cu cultura pe care o furnizează universităţile şi aşa-zisa cultură înaltă. Cultură înaltă este numai din perspectiva acestui mecanism, pentru că este cultura care ne ridică. E înaltă pentru că ne ridică, nu pentru că e situată undeva acolo. Cultura generală este cultura care se naşte prin mecanismul de ridicare, de la cultura populară.
Cum funcţionează mecanismul uitării: noi uităm enorm. Dar îmi vine să spun că uităm explicitul lucrurilor. Implicitul lor nu e uitat niciodată şi constituie această elasticitate. E ca pielea omului tânăr, care e grozavă, îţi vine s-o mângâi. Asta face curiozitatea. Îţi menţine o „piele” pe care cei din jurul tău ar vrea s-o mângâie.
Noul niciodată nu e în vid, e articulat. Chiar şi atunci când spune: „M-am născut azi”, noi ştim pertinamente că, de fapt, nimeni nu se naşte azi.
Pentru om, tensiunea este ceva extraordinar de fertilă. Faptul că noi credem în idealuri care sunt conflictuale, necesită din partea noastră un efort de fertilitate, de creativitate. Dacă nu am fi solicitaţi de tensiunea din interiorul valorilor în care credem, am fi foarte nasoi, amorfi, închişi...
Antropologia bogată a creştinismului e dată de faptul că niciodată creştinul nu este mulţumit cu sine însuşi, pentru că ştacheta pentru el este foarte înaltă. Este o ştechetă pe care e limpede că nu o poate atinge. Este un fel de a se ridica continuu. În formula lui antropologică este conţinută cheia ridicării. Din păcate, în teologia postmodernităţii recente este eliminată această insatisfacţie faţă de tine însuţi. Totul te invită să fii perfect satisfăcut cu tine însuţi.
Mitul fondator al cunoaşterii în tradiţia noastră este mitul peşterii din Platon. Ori mitul peşterii constă în a ieşi din peşteră. Iar modernismul ne invită să intrăm în peşterile noastre individuale confortabile. Şi acolo putem petrece şi abandona satisfacţiei de noi înşine până la sfârşitul timpurilor.
Autor: Anca Bejan anca.bejanpaginademedia.ro
