Skip to main content

Brandul de turism, desfiinţat de o firmă de branding: Frunza nu e specifică zonei. În Carpaţi avem conifere

 

Prezentaţi România aşa cum este – o ţară a contrastelor, a amestecului şi confluenţei de culturi şi civilizaţii, o ţară civilizată pe ici pe colo şi rurală cât a mai rămas,[...] o ţară a carului cu boi în mijlocul oraşelor lângă maşini de lux”, aşa sună sfatul pe care îl dă Ministerului Turismului Bogdan Brânzaş, creative director & CEO al companiei de consultanţă de brand şi design Brânzaş din Cluj Napoca.

Publicitate

Brânzaş este de părere că un "excepţional exemplu" de material "care reprezintă cu acurateţe România" este filmul realizat de echipa „Top Gear” în România, care a fost vizualizat de aproximativ 1 miliard de telespectatori.

Analiza semnată de Brânzaş critică dur, dar cu argumente, recentele demersuri ale Elenei Udrea privind brandul de turism, lansat acum o lună, la Shanghai. Câteva concluzii:

Iată pe scurt care sunt concluziile companiei Brânzaş:

  • Brandul” turistic al României este, deocamdată, un semn grafic, un logo şi doar o potenţială identitate de brand. Inca nu putem vorbi despre un brand.
  • Aşa-zisul izotip - potenţiala identitate de brand - este un semn vizual neoriginal, neutru, plat, comun si confuzant datorită regăsiri lui identice la cele mai diverse companii de pe glob. Este nespecific României, fără potenţial de asociere unica, diferentiatoare sau memorabilă. Este prefabricat, de serie, artificial.
  • Sloganul urmează acelaşi traseu banal, nespecific şi nediferenţiator al logo-ului. Indiferent de motivaţii şi categorii, orice turist caută „autenticul” dar şi igiena şi condiţiile aferente civilizaţiei. Strategia propusă nu este onestă - atributele, valorile şi personalitatea vor crea false aşteptări - nu prezintă realitatea, care este „spălată” şi „chimizată” artificial. Sunt contrazise condiţiile reale “din teren”, iar autenticitatea nu este prezentă în vârful de lance – identitatea vizuală - şi nu are potenţialul de a atrage turişti cu putere financiara şi dorinţă de a cheltui sume semnificative.

Brânzaş nu a participat la licitaţia lansată de Ministerul Turismului:

“am întrevăzut carenţele de percepţie şi organizare, slaba conturare a produsului turistic, timpul scurt alocat realizarii proiectului, problemele rezultate din lipsa specialiştilor reali şi pragmatici în branding si design din cadrul şi din jurul Ministerului.”

Frunza nu e specifică zonei. În Carpaţi avem conifere

De ce controversata “frunzuliţă” nu este potrivită pentru identitatea vizuală a României, în opinia companiei Brânzaş?

  • "nu este unică deoarece o regăsim în exact aceeaşi formă si cromatica la mai multe companii din lume, este dovedit copiată (sau cumpărată) ca atare dintr-o bancă de imagini.
  • este generică, adică nu este o frunză recognoscibilă, individualizantă (stejar, arţar, altele), face trimitere prin cromatică (verde crud) la asocierile cu produsele/serviciile ecologice, nu este specifică României pentru că în Carpaţi flora specifică dominantă sunt coniferele, deci au ace şi nu frunze, nu se asociază cu sloganul „Explore the Carpathian garden” datorită componentei verbale „garden” care trezeşte asocieri cu florile (domeniu „arondat” deja de Bulgaria, de ex., prin logo-ul si identitatea sa).
  • în afară de conifere, frunzele nu sunt perene, ele „cad” în fiecare an, sunt perisabile, uşoare şi există miliarde de frunze identice.
  • nu utilizează niciun element vizual care să se „lege” de o specificitate a României şi care să genereze memorabilitate prin asociere (exemple: Australia utilizează cangurul, soarele torid şi plaja; Spania foloseşte cromatica specifică naţională reprezentand stilizat soarele, terenul stâncos şi face trimitere la istorie prin formele utilizate)."

Care-i problema cu logo-ul ?

  • "aşa cum este „scrisă” România în logo – caractere cursive, „de mână”, cu verde si cu o căciuliţă portocalie, se înscrie în acelaşi limbaj neutru, nespecific, utilizat de foarte multe identităţi de destinaţie nediferenţiate (vezi Spania, în antiteză),
  • este un limbaj vizual deja „bătătorit” în concurenţa destinaţiilor turistice,
  • întregul ansamblu identitar este verde pe alb, sec, „rece” şi distant, singurul element de căldură şi apropiere este căciuliţa portocalie."

De ce nu “grădina din Carpaţi”?

"Sloganul „Explore the Carpathian garden” are urmatoarele caracteristici:

  • “utilizează semnificatia Carpaţilor, un lanţ muntos pe care îl regăsim nu doar în România, deci nu este specific, nu este unic sau macar diferentiator pentru un posibil produs turistic legat de Carpati.
  • conotaţia şi semnificaţia „garden” presupune un loc frumos, aranjat, ordonat, sădit, crescut, plăcut, curat, respirabil – în contradicţie cu România care, în acest moment abundă de gunoaie din vârful muntelui până la marginea şoselelor, are servicii turistice la standarde joase, igiena precară şi infrastructura deficitară,
  • îndemnul la explorare nu validează ceva anume, din nou nu găsim o specificitate aşa cum am amintit la logo. De ex. sloganul Croaţiei, „The mediterranean as it once was” – Mediterana aşa cum era odată, induce ideea de a experimenta Mediterană pură şi naturală, aşa cum era cândva, mesaj-îndemn care lasă implicit
    să se înţeleagă că Mediterana, aşa cum era odată, o mai putem găsi doar în Croaţia.”

De ce nu a fost potrivită lansarea “brandului” de la Shanghai?

“Lansarea „brandului” la Shanghai s-a facut cu personalităţile sportive Gică Hagi, Nadia Comăneci şi Ilie Năstase, îmbrăcaţi lejer, fără cravată dar în costum totuşi. Acestia au lansat România de mai multe ori până acum, în contexte şi cu mesaje diferite.

Dacă ar fi fost respectată strategia care mizează pe autenticitate, puritate şi arhaism ar fi fost spectaculos şi relevant să prezinte o familie neaoşă din Maramureş sau Ţara Moţilor aşa cum este ea, punându-i să vorbească nesofisticat despre viaţa lor şi ce înseamnă România pentru ei, fără festivism.

Materialele vizuale însoţitoare ar fi putut fi inspirate din viaţa autentică a satului, peisajele citadine şi rurale, frumuseţi naturale, contradicţiile României în aşa fel încât să rezulte complexitatea şi amestecul de culturi şi civilizaţie care poate fi regăsit în România.

În schimb, ceea ce am văzut cu toţii au fost nişte vizualuri seci verzi pe alb, fără imagini, un spectacol cu Ştefan cel Mare întruchipat de un chinez neaoş şi aproximativ 40-50 de persoane prezente, în mare parte oficiali români şi chinezi.”

Sfaturi pentru Ministerul Turismului de la firma Brânzaş:

Succesul turismului romnesc în acest moment şi în următorii 10 ani – probabil – rezidă în potentialul atracţiei dat de autenticul constrastelor şi regăsirii în acest spaţiu a unor forme diferite şi diverse de civilizatie, cultură şi forme naturale.

Prezentarea acestora cu onestitate, punând accentul pe câteva particularităţi relevante şi diferenţiatoare, ar
elimina falsele aşteptări şi ar seta încă de la bun început România ca pe o destinaţie originală, unică, demnă de a fi experiemntată, aşa cum este.

Cosmetizarea, aşa cum este propusă de identitatea vizuală şi de strategia existentă, nu face decât să distanţeze cetăţenii tării de eforturile guvernamentale (“nu mă regăsesc”, “nu mă reprezintă”, “nu-s eu aici”) pe de o parte, şi să dizolve – pentru potenţialii turişti – posibilele puncte de unicitate, diferenţiere şi atracţie."

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Daniel Roșca Daniel Roșca
    Ce majuscule OBServati? https://youtu.be/5fbNOeuCboE
  • Florin Florin
    Inca unul care vrea sa se suie pe val. Prolix, rau voitor si confuz. Iata doar un exemplu: "Sloganul urmează acelaşi traseu banal, nespecific şi nediferenţiator al logo-ului. Indiferent de motivaţii şi categorii, orice turist caută „autenticul” dar şi igiena şi condiţiile aferente civilizaţiei. Strategia propusă nu este onestă – atributele, valorile şi personalitatea vor crea false aşteptări – nu prezintă realitatea, care este „spălată” şi „chimizată” artificial. Sunt contrazise condiţiile reale “din teren”, iar autenticitatea nu este prezentă în vârful de lance – identitatea vizuală – şi nu are potenţialul de a atrage turişti cu putere financiara şi dorinţă de a cheltui sume semnificative."
    daca e sa curatam textul de stilistica baroca si inutila, autorul spune ca sloganul nu e onest. Daca am accepta argumentul, sloganul Romaniei ar trebui sa fie "Bine ai venit in infernul PET-urilor, micilor si manelelor la iarba verde" Onestitatea unui produs nu e echivalenta cu sinceritatea ci cu lipsa de minciuna. Din perspectiva asta sloganul propus e foarte onest.
    Conceptul de gradina e unul foarte bun, gradina are un inteles strict pozitiv si e declinabila pe diverse niveluri, incepind de la salbaticie si terminind cu gradina japoneza care e un simbol al civilizatiei, trecind prin gradinile suspendate si ajungind chiar in curtea oricarui palat european. Asadar e un concept care nu-si va pierde vigoarea peste ani, chiar in situatia reorientarii tactice a mesajului si a accentului campaniei in alte directii decit "natura virgina". Autorul insa nu vrea decit sa ne arate ce destept e el, nu sa discute serios o propunere de brand.
  • George S. George S.
    Interesant punctul de vedere si, in mare, corect. Nu stiu insa daca ideea cu "familia neaosa" ar fi dat roade, dar poate ca orice altceva decat Stefan cel Mare-si-chinez ar fi fost mai de bun gust... Cat despre ideea de "gradina a Carpatilor", fereasca D-zeu sa vrei si numai s-o traversezi, necum s-o vizitezi :)
  • viper viper
    la prezentare alaturi de fam de tarani din oas as fi prezentat imagini de pe columna lui traian de la roma cu locuitorii Daciei pt a se vedea autencitatea locuitorilor de azi si asemanarea izbitoare cu cei de acum 2000 de ani
  • Okayo Okayo
    Corecta analiza. Obiectiva si cu argumente. Multora le-a scapat lansarea de la Shangai pentru ca nu au vazut-o. Evident ca Nadia si echipa nu-si aveau rostul atata vreme cat ei nu sunt reprezentativi pentru "carpathian garden". Ma intreb oare cata vreme de acum inainte Hagi, Nadia si adevaratii sportivi care pe munca lor au fost ambasadorii romanii in lume vor fi singurul brand de tara alaturi de Dracula.
  • ion ion
    mersi pentru publicarea analizei. cautam de mult asa ceva. pana acum am intalnit doar "nu-mi place", "frunza-i furata" etc.

    in alaska "steagul" a fost ales in urma unui concurs scolar. tare, nu?!
  • laurentiu laurentiu
    hai ca asta este tare, pe bune, dar au si dreptate. uau, oare va recupera ministerul banii :)

Trimite un comentariu

sus