Skip to main content

Premieră istorică: Fără Grand Effie. Reclame şi urâte, şi fără rezultate. Oglinda pieţei de publicitate: nicio campanie nu a fost demnă de Marele Premiu

 
Andi Moisescu a fost şi ăn acest an gazda evenimentului
Andi Moisescu a fost şi ăn acest an gazda evenimentului

Bronze is the new gold! A fost gluma Galei Effie - eveniment care premiază cele mai eficiente campanii publicitare. O glumă venită de la prezentatorul Andi Moisescu. Asta pentru că, după mai bine de jumătate din lista categoriilor, nu se acordase nici măcar un argint.

Publicitate

Primul aur a venit târziu, iar toată gala a numărat, în final doar 9 Gold Effie şi 6 Silver, din 34 de categorii!

Asta înseamnă că puţine au fost campaniile şi creative, dar şi cu rezultate. Foarte puţine. Doar câteva campanii şi branduri s-au remarcat: Telekom (care a luat şi titlurile de Brandul Anului şi Clientul anului), Leo Burnett (autoarea campaniilor Telekom), KFC şi agenţia lor, McCann, şi campania Trăiască capra vecinului, făcută de GMP pentru PressOne.

Paginademedia.ro vă prezintă palmaresul Galei Effie, prima gală din istoria de 16 ani a evenimentului care nu a avut un mare premiu! O gală ca o oglindă a publicităţii: multe reclame, şi anoste din punt de vedere creativ, dar şi fără rezultate de business.

Gala Effie, în sumar:

  • 12 agenţii şi companii au fost premiate la ediţia a XVI-a a Galei Effie, care s-a desfăşurat la Ateneul Român şi a fost prezentată de Andi Moisescu.
  • În total, au fost acordate 9 Gold Effie, 6 Silver Effie şi 16 Bronze Effie.
  • Agenţiile şi companiile câştigătoare de anul acesta sunt: Cohn & Jansen JWT, GMP+Webstyler, Headvertising, Jazz Communication, Leo Burnett România, McCann Worldgroup România, Mercury360 Communications, Ogilvy Group Romania, Propaganda, Publicis România, Sector 7 şi Ursus Breweries.
  • Top 3 agenţii care au obţinut punctajul cel mai mare din competiţie sunt Leo Burnett România, McCann Worldgroup România şi Media Investment.
  • Leo Burnett România a obţinut 9 premii – 4 Gold, 1 Silver şi 4 Bronze în categoriile: Brand Experience (VloggemonGO şi Hotelekom, ambele cu Gold Effie pentru Telekom), Seasonal Marketing (2 trofee Gold Effie pentru Hotelekom şi Don’t let yourself be fooled, brand: Telekom), Telecommunications (Don’t let yourself be fooled – Silver Effie şi NEABONAMENTUL / The Unsubscription – Bronze Effie, ambele pentru Telekom), Media Idea (1 Bronze Effie pentru Telekom cu VloggemonGO), Use of Influencers (1 Bronze Effie pentru VloggemonGO) şi Shopper Marketing (1 Bronze Effie pentru Bunorama, brand: Kaufland).
  • McCann Worldgroup România a obţinut 8 premii - 1 Gold, 2 Silver şi 5 Bronze în categoriile: Branded Content (1 Gold Effie pentru KFC BOXMASTER - FRIENDZONE), Packaged food (1 Silver Effie pentru KFC GARLIC SAUCE), Telecommunications (1 Silver Effie pentru Vodafone Prepaid “Live Life Like a Game”), Alcoholic beverages – Beers (1 Bronze Effie pentru The proper men of the new generation pentru brandul Neumarkt), Non-alcoholic beverages (1 Bronze Effie pentru INNA Music Cans Album), Restaurants (1 Bronze Effie pentru KFC BOOSTER – LIMITED EDITION) şi Seasonal Marketing (2 Bronze Effie pentru campaniile KFC XMAS BUCKET – WHEN MOM ALLOWS şi #samefeeling de la Coca-Cola).
  • Cei mai eficienţi clienţi ai ediţiei de anul acesta sunt: Telekom România cu 8 trofee (4 Gold, 1 Silver şi 3 Bronze Effie), US Food Network, care a obţinut 4 trofee (1 Gold, 1 Silver şi 2 Bronze Effie) şi PressOne cu 3 trofee (2 Gold şi 1 Bronze Effie). Şi în ceea ce priveşte brandurile, topul arată similar: Telekom pe primul loc, KFC pe locul doi şi PressOne pe locul trei.
  • Brandurile care au avut campanii câştigătoare la ediţia 2019 a Romanian Effie Awards sunt: Asociaţia Inima Copiilor, catmobile, Coca-Cola, Coca-Cola Zero Sugar, Dăruieşte Viaţă, George, ING Bank, Kaufland, KFC, Neumarkt, Orange, PressOne, Pufina, Rexona, Telekom, Ursus Retro şi Vodafone.
  • Conform Romanian Effie Rankings, calculat în baza sistemului internaţional Effie Index, Clientul Anului este Telekom România, Brandul Anului este Telekom, iar Agenţia Anului Leo Burnett România.
  • La ediţia de anul acesta nu a fost acordat Grand Effie.

Paginademedia prezintă în continuare lista câştigătorilor Effie 2019, pe fiecare categorie


PACKAGED FOOD

SILVER

Campaign: KFC Garlic Sauce
Brand: KFC
Client: US Food Network
Submitted by: McCann Worldgroup România
Other Credits: MRM//McCann România | UM România | Golin


PERSONAL CARE PRODUCTS & SERVICES

SILVER

Campaign: 5000 steps challenge
Brand: Rexona
Client: Unilever România
Submitted by: Propaganda
Other Credits: Mindshare | Kubis Interactive


HOUSEHOLD SUPPLIES & SERVICES

BRONZE

Campaign: Strong and Soft
Brand: Pufina
Client: Pehart Tec Grup
Submitted by: Jazz Communication
Other Credits: UM România


ALCOHOLIC BEVERAGES – BEERS

BRONZE

Campaign: Ursus Retro, Legendary Fun Is Back
Brand: Ursus Retro
Client: Ursus Breweries
Submitted by: Ursus Breweries
Other Credits: BBDO | Kubis Interactive | Media Investment | Brand New

BRONZE

Campaign: The Proper Men of the New Generation
Brand: Neumarkt
Client: Heineken
Submitted by: McCann Worldgroup România
Other Credits: Starcom


NON-ALCOHOLIC BEVERAGES

BRONZE

Campaign: Inna Music Cans Album
Brand: Coca-Cola Zero Sugar
Client: The Coca-Cola Company
Submitted by: McCann Worldgroup România
Other Credits: MRM//McCann România | UM România | McCann PR


RESTAURANTS

BRONZE

Campaign: KFC Booster – Limited Edition
Brand: KFC
Client: US Food Network
Submitted by: McCann Worldgroup România
Other Credits: MRM//McCann România | UM România | Golin


FINANCIAL SERVICES

BRONZE

Campaign: Do What’s Best For You
Brand: ING Bank
Client: ING Bank
Submitted by: Headvertising
Other Credits: Zenith Media România | Kaleidoscope Proximity | PGM!

BRONZE

Campaign: The First Intelligent Banking
Brand: George
Client: BCR
Submitted by: Cohn & Jansen JWT
Other Credits: Wavemaker | Atelieru de internet | MAINSTAGE THE AGENCY | One Night Gallery

BRONZE

Campaign: Save Your Time
Brand: ING Bank
Client: ING Bank
Submitted by: Headvertising
Other Credits: Zenith Media | Kaleidoscope Proximity | PGM!


MEDIA & ENTERTAINMENT

BRONZE

Campaign: Long Live the Neighbor’s Goat!
Brand: PressOne
Client: PressOne
Submitted by: GMP+WEBSTYLER
Other Credits: GMP PR


TELECOMMUNICATIONS

BRONZE

Campaign: The Unsubscription
Brand: Telekom
Client: Telekom România
Submitted by: Leo Burnett România
Other Credits: Media Investment

SILVER

Campaign: Don’t Let Yourself Be Fooled
Brand: Telekom
Client: Telekom România
Submitted by: Leo Burnett România
Other Credits: Media Investment

SILVER

Campaign: Vodafone Prepaid “Live Life Like a Game”
Brand: Vodafone
Client: Vodafone România
Submitted by: McCann Worldgroup România
Other Credits: Wavemaker România

GOLD

Campaign: Shoelaces
Brand: Orange
Client: Orange
Submitted by: Publicis România
Other Credits: Initiative Media


OTHER PRODUCTS & SERVICES

BRONZE

Campaign: You never know when bad luck strikes
Brand: catmobile
Client: Catmobile.ro
Submitted by: Sector 7

SHOPPER MARKETING

BRONZE

Campaign: Bunorama
Brand: Kaufland
Client: Kaufland
Submitted by: Leo Burnett România
Other Credits: Universal McCann | GMP PR | Cexpa | Fortuners


BRANDED CONTENT

GOLD

Campaign: KFC Boxmaster - Friendzone
Brand: KFC
Client: US Food Network
Submitted by: McCann Worldgroup România
Other Credits: MRM//McCann România | UM România | Golin


SEASONAL MARKETING

BRONZE

Campaign: #samefeeling
Brand: Coca-Cola
Client: The Coca-Cola Company
Submitted by: McCann Worldgroup România
Other Credits: MRM//McCann România | UM România | McCann PR

BRONZE

Campaign: KFC Xmas Bucket – When Mom Allows
Brand: KFC
Client: US Food Network
Submitted by: McCann Worldgroup România
Other Credits: MRM//McCann România | UM România | Golin

GOLD

Campaign: Don’t Let Yourself Be Fooled
Brand: Telekom
Client: Telekom România
Submitted by: Leo Burnett România
Other Credits: Media Investment

GOLD

Campaign: The Heart Sewing Kit
Brand: Asociaţia Inima Copiilor
Client: Asociaţia Inima Copiilor
Submitted by: Mercury360 Communications
Other Credits: Cosânzeana (Laura Leonte)

GOLD

Campaign: Long Live the Neighbor’s Goat!
Brand: PressOne
Client: PressOne
Submitted by: GMP+WEBSTYLER
Other Credits: GMP PR


GOLD

Campaign: Hotelekom
Brand: Telekom
Client: Telekom România
Submitted by: Leo Burnett România
Other Credits: Media Investment


BRAND EXPERIENCE

GOLD

Campaign: Hotelekom
Brand: Telekom
Client: Telekom România
Submitted by: Leo Burnett România
Other Credits: Media Investment

GOLD

Campaign: VloggemonGO
Brand: Telekom
Client: Telekom România
Submitted by: Leo Burnett România
Other Credits: Media Investment


USE OF INFLUENCERS

BRONZE

Campaign: VloggemonGO
Brand: Telekom
Client: Telekom România
Submitted by: Leo Burnett România
Other Credits: Media Investment


MEDIA IDEA

BRONZE

Campaign: VloggemonGO
Brand: Telekom
Client: Telekom România
Submitted by: Leo Burnett România
Other Credits: Media Investment


POSITIVE CHANGE - BRANDS (CSR)

GOLD

Campaign: Long Live the Neighbor’s Goat!
Brand: PressOne
Client: PressOne
Submitted by: GMP+WEBSTYLER
Other Credits: GMP PR


POSITIVE CHANGE - NON PROFIT

SILVER

Campaign: Life Hangs by a Thread of Hair
Brand: Dăruieşte Viaţă NGO
Client: Dăruieşte Viaţă NGO
Submitted by: Ogilvy Group România
Other Credits: Mediacom | ThinkDigital


SUSTAINED SUCCESS

SILVER

Campaign: The Playful Bank
Brand: ING Bank
Client: ING Bank
Submitted by: Headvertising
Other Credits: Zenith Media | Kaleidoscope Proximity | PGM!

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus