Un fel de record mondial. O campanie care n-a durat nici 12 ore. Libertatea a decis să renunţe la campanie pe care a lansat-o tot astăzi, care o avea vedetă pe „Fata de la Pagina 5”.
„În urma unei discuţii cu jurnaliştii din redacţie, Libertatea a oprit campania publicitară care pornea de la schimbarea faţă de epoca ”Fata de la Pagina 5”, a anunţat Libertatea într-un comunicat de presă.
Motivul? „Execuţia acestei idei poate da senzaţia unei atitudini sexiste”, au argumentat cei de la Libertatea, care spun că decizia de retragerea a campaniei a venit în urma unei discuţii cu jurnaliştii din redacţie.
Libertatea a lansat în această dimineaţă o campanie de promovare, semnată de agenţia Headvertising, care a vrut să sublinieze că Libertatea nu mai este de ani buni ziarul care găzduia rubrica „Fata de la Pagina 5”.
„Pentru temele care sunt importante acum pentru public e nevoie de minte plină, nu de piele goală, aşa că acum avem doar fata care a terminat la jurnalism cu 9.85”, spune noul spot al campaniei.
Mihnea Vasiliu, director general Ringier, şi Şerban Alexandrescu, din partea Headvertising, au povestit pentru Paginademedia, despre campania lansată (detalii, AICI).
Reprezentanţii Libertatea spun că „din motive de organizare a televiziunilor, fiind preprogramat, spotul TV va putea fi văzut câteva zile, doar pe anumite televiziuni, care nu-l pot scoate imediat.”
Înainte de comunicatul Libertatea, spotul retras:
Redăm în continuare comunicatul integral al echipei Libertatea:
În urma unei discuţii cu jurnaliştii din redacţie, Libertatea a oprit campania publicitară care pornea de la schimbarea faţă de epoca ”Fata de la Pagina 5”
Astăzi, Libertatea a lansat o campanie publicitară, realizată de parteneri externi şi aprobată de companie, în care s-a încercat exprimarea schimbării de conţinut, începută cu mai mulţi ani în urmă.
Redacţia Libertatea
Ideea campaniei a fost aceea a „înfruntării” unei percepţii, aceea că Libertatea a rămas un tabloid senzaţionalist, simbolizat de rubrica ”Fata de la pagina 5”.
De mai bine de doi ani, nu mai există nici această abordare, nici rubrica respectivă, dar bună parte din publicul larg nu a aflat despre aceste schimbări. După cum majoritatea nu au aflat nici de investigaţiile, reportajele externe şi analizele de calitate publicate în Libertatea în ultimii ani.
Ideea propusă de agenţia de creaţie cu care am lucrat era să ne asumăm trecutul şi să anunţăm schimbarea deja făcută şi vizibilă în sutele de campanii şi articole care servesc interesul public.
Numai că ”execuţia” acestei idei - termenul ”execuţie” este folosit în campaniile de marketing pentru felul în care arată spoturile şi machetele publicitare - poate da senzaţia unei atitudini sexiste.
„Asta ar fi exact inversul a ceea ce face Libertatea zi de zi, care abordează constant subiecte şi teme antidiscriminare”, a sunat opinia uneia dintre jurnalistele ziarului.
În urma unei dezbateri în echipa redacţională, compania Ringier România a decis să oprească această campanie, urmând să anunţe într-un alt mod schimbarea imaginii ziarului Libertatea. Din motive de organizare a televiziunilor, fiind preprogramat, spotul TV va putea fi văzut câteva zile, doar pe anumite televiziuni, care nu-l pot scoate imediat.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii