După MediaSind, un alt sindicat din TVR reacţionează în contextul scandalului legat de Revelionul cu Garcea. Este vorba despre Sindicatului pentru Unitatea salariaţilor TV - SPUS, care critică „atacurile”, aşa cum le numesc ei, la adresa „TVR-ului şi angajaţilor”, conform unui comunicat de presă.
Sindicaliştii se declară „revoltaţi” de faptul TVR este „denigrată” din cauza a „doar 90 de minute de emisiune”, referindu-se la programul de Revelion cu Vacanţa Mare şi Dan Bittman, care a atras critici dure din partea unor politicieni, unui membru CNA, dar şi din partea opiniei publice.
Documentul trece în revistă o parte din programele pe care le-a avut TVR anul trecut: Teleşcoala şi Teatrul de vară, printe altele.
„Este cel puţin revoltător faptul că celelalte 780 de minute de programe originale realizate de colegii noştri sau achiziţionate şi difuzate de TVR 1, 2 şi 3 în seara şi noaptea trecerii dintre ani, sunt complet ignorate şi doar cele 90 de minute contează şi justifică etichetarea jignitoare a colegilor noştri, denigrarea TVR în ansamblul său”, menţionează sindicaliştii.
Amplul comunicat conţine 14 puncte, în care sindicaliştii compară des postul public cu televiziunile comerciale, pe care Paginademedia.ro le prezintă pe scurt:
Comunicatul, pe larg, AICI
1.Numărul de angajaţi ai TVR este de aproximativ 2100 de persoane care asigură producţia pentru 10 canale din întreaga ţară şi din republica Moldova.
2.Câte dintre staţiile comerciale ar accepta în grilele lor programe dedicate tuturor minorităţilor naţionale, persoanelor cu dizabilităţi, tuturor partidelor parlamentare, instituţiilor fundamentale de apărare şi siguranţă naţională, ori culturale, precum Academia Română? Pentru noi, a le produce sau difuza în sute de minute săptămânal este nu numai o obligaţie legală, ci şi o onoare, de multe ori chiar o provocare profesională.
3.Producătorii independenţi de film sunt susţinuţi de TVR cu 15% din veniturile încasate din publicitate, potrivit legii.
4.Imediat după declararea stării de urgenţă, la TVR a început programul Teleşcoala.
5.Singurul teatru deschis în vara lui 2020 a fost curtea TVR.
6.În toată perioada stării de urgenţă şi a celei de alertă, colegii noştri de la sediul central şi de la studiourile teritoriale au asigurat, de pe teren, prompta şi corecta informare a telespectatorilor din întreaga ţară, în jurnalele tuturor posturilor.
7.Cu dedicare, seriozitate şi inventivitate, în condiţiile dificile impuse de pandemie, colegii noştri au realizat noi sezoane ale unora dintre cele mai îndrăgite programe emblematice ale TVR: Vedeta populară, Câştigă România, Drag de România mea.
8.În aceleaşi condiţii dificile, TVR a continuat realizarea spectacolelor de teatru TV, producţie proprie şi a documentarelor.
9.Absolut toate titlurile consacrate ale TVR, peste 50, au continuat în anul trecut cu noi sezoane în premieră. Ele acoperă viaţa culturală, socială, artistică, politică din întreaga ţară.
10.TVR promovează şi difuzează de ani de zile filme româneşti de lung şi scurtmetraj, filme de artă importante, documentare ale producătorilor independenţi.
11.Producţiile exclusive ale TVR, preluate de toate celelalte televiziuni româneşti (unele dintre ele nici măcar nu au avut eleganţa de a menţiona sursa, arogându-şi drepturi profesionale inexistente) există şi nu sunt puţine. Vom aminti doar maratonul jurnalistic impecabil realizat de colegii noştri la funeraliile Majestăţii Sale Regele Mihai I, la vizita în România a Suveranului Pontif şi la toate evenimentele desfăşurate în perioada deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
12.Câştigă România, a fost selecţionat la Eurovision Creative Forum, organizat de EBU, s-a aflat printre finaliste la International Format Awards şi, peste ocean ori în Europa, există mari companii interesate de achiziţionarea acestui format 100% românesc al companiei Zucchero Media în colaborare cu TVR, 100% realizat în TVR, de angajaţi ai TVR.
13.De ani de zile, în mod constant, producţiile realizate de colegii noştri sunt premiate de asociaţii profesionale precum UNITER, UCIN, UZPR, la festivaluri internaţionale dedicate producţiilor de televiziune jurnalistice ori de ficţiune, la gale organizate de publicaţii şi organizaţii nonguvernamentale. Colegii noştri au primit premii şi din partea Asociaţiei Corespondenţilor ONU, ori cu ocazia celebrării celei de-a zecea aniversări a apariţiei Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite.
14.Întreaga presă şi clasă politică vorbesc despre „Revelionul TVR”, ca şi cum singurul program din acea noapte, difuzat la televiziunea publică, ar fi cel incriminat. Din nou, complet nedrept! Au existat două programe de Revelion realizate de colegii noştri în studiourile proprii şi difuzate de TVR 2, „Gala Telerevelioanelor” la care au participat: Florin Piersic, Ion Dichiseanu, Horaţiu Mălăele, alături de Bogdan Mălăele, Marius Rizea, Mirela Zeţa, Silviu Debu şi Fuegovelionul 2021 la care au participat artişti importanţi ai scenei muzicale româneşti. TVR 1 a difuzat, în seara de Revelion, finala concursului ”Vedeta populară”, şi el realizat integral de noi, în studiourile noastre şi programul ”Noaptea asta, nimeni să nu doarmă!” care a reunite cele mai îndrăgite şi respectate nume ale muzicii lăutăreşti şi de petrecere. TVR 3 a difuzat un concert extraordinar al Filarmonicii din Viena care l-a celebrat pe marele compozitor de muzică de film John Williams, solista concertului fiind violonista Anne Sophie Mutter. Despre aceste programe, despre protagoniştii lor, despre calitatea lor nu vorbeşte nimeni pe primele pagini ale ziarelor, ori în talkshowuri incediare.
Citeşte şi: SFIDAREA la rang de lege! Ce au în comun Revelionul Vacanţa Mare, Ionuţ Cristache şi Augusta Lazarov?
Citeşte şi: Despre Revelionul TVR, cu Vacanţa mare: „Un show de prost gust”- Iulian Bulai, şeful comisiei mass-media din Parlament
Citeşte şi: Un membru CNA critică Revelionul de la TVR 1, cu Vacanţa Mare: „Televiziunea publică a oferit un spectacol grotesc”
CITEŞTE ŞI: EXCLUSIV. Cât costă Revelionul TVR cu Mugur Mihăescu şi Vacanţa Mare? Câteva zeci de mii de euro. Contractele, detaliat
CITEŞTE ŞI: Audienţe Revelion 2020
CITEŞTE ŞI: AUDIENŢE. Pe pe post erau românii la miezul nopţii? Aproape trei milioane pe Antena 1
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii
Sau cum face Minimax audienta mai mare decât TVR. 15 angajați vs 2100! Și altele.
Un singur exemplu: la punctul 2 se afirma ca TVR accepta emisiuni dedicate minoritatilor, spre deosebire de televiziunile comerciale. Minciuna. TVR este obligata prin legea ei de functionare sa aiba emisiuni dedicate minoritatilor nationale. Deci nu face un favor, e obligatia ei.In acest stil apar minciuni la aproape fiecare punct din comunicat.
Nu vad in comunicat si lucurile pe care unii angajati ar trebui sa le faca si nu le fac, nu vad in comunicat si deficientele de functionare, lipsa de personal, starea echipamentelor, nivelul de salarizare injust samd. Vad ca totul este perfect la TVR. Si o spune un sindicat care ar trebui sa serveasca angajatii.