Când aleg o agenţie de publicitate, clienţii de publicitate pun pe primul loc, de multe ori costul campaniei, dincolo de celelalte variabile ale unui proiect: experienţa echipei, numărul de oameni implicaţi în proiect sau calitatea propunerii, spune Sorin Trâncă, managing partner al agenţiei Friends Advertising.
Sorin Trâncă:
“De multe ori, pitch-urile sunt, de fapt, nişte licitaţii. Deşi ţi se dă un brief de campanie, discuţii preliminare sunt pe baza costurilor. Recent, am pierdut un pitch unde variaţia de preţ era de la 8.000 de euro la peste 20.000 de euro. Nu au contat alte lucruri care fac diferenţa".
“Acum mergem în pierdere, dar pierderea nu ţine de lipsa bugetelor de publicitate, ci de modul în care ar trebui să fie cheltuite”, mai spune Sorin Trâncă.
Agenţia Friends Advertising tocmai a împlinit şase ani de existenţă şi a făcut publice datele de performanţă pentru anul trecut.
Pe scurt, anul 2008 în cifre, pentru Friends Advertising:
- Număr angajaţi: 18
- Cifră de afaceri: 9,4 milioane RON
- Număr clienţi: 20 (din care 12 noi)
- Participări la pitch-uri: 30
- Pitch-uri câştigate: 8
Repartiţia cifrei de afaceri pe activităţi
- Creaţie şi strategie: 55%
- Project Management: 30%
- PR: 15%
Din portofoliul de clienţi (cu bold cei noi): European Drinks, Canon, Libra Bank, Parul Banatului, Sensiblu (corporate şi branduri proprii: Oxyance, Herbosophy), Siemens, Unilever (Cif, Domestos, Rexona Men, Axe, Delikat, Knorr), Valrom, Future Group/Colors, Radio Total, Monopoly/Zoom, A&D Pharma, Delcar, Dimri Ghencea Allegro, Intact / Radio ZU, Raiffeisen Evolution, Titan Mar, GMG/CallBridge, Mivan/Liberty Center.
FOTO: Adplayers
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Trimite un comentariu