Skip to main content

Noaptea Devoratorilor de Publicitate se mută la mall

 

Noaptea Devoratorilor de Publicitate, evenimentul care atrage anual mii de fani ai proiecţiilor de reclame se mută în barul The Vesper din mall-ul bucureştean Liberty Center, în noiembrie şi decembrie.

Publicitate

Începând din 5 noiembrie şi până la sfârşitul lunii decembrie amatorii de pauze publicitare neîntrerupte de filme vor putea urmări o serie de proiecţii “best ofNoaptea Devoratorilor de Publicitate. În fiecare săptămână, de luni până joi, va rula un alt grupaj de reclame.

Proiecţiile vor debuta joi, începând cu ora 22.00, cu cele mai amuzante si incitante reclame din ultimii ani. Fiecare seară dedicată devoratorilor de publicitate va începe la ora 22.00 şi se va încheia după miezul nopţii cu o rundă de comentarii şi dezbateri la care vor participa diverşi specialişti din industrie.

Noul proiect Noaptea Devoratorilor de Publicitate din The Vesper este realizat în parteneriat cu Dan Chişu, cel care are licenţa evenimentului de publicitate în România.

Noaptea Devoratorilor de Publicitate este un concept care aparţine francezului Jean Marie Boursicot. Prima ediţie a avut loc în 1981, sub denumirea "Friandises". Succesul acestui tip inedit de spectacol a fost confirmat de-a lungul anilor prin răspândirea lui în peste 40 de ţări de pe toate continentele.

Ultimul eveniment marca Jean Marie Boursicot din România a avut loc pe 9 octombrie la Sala Polivalentă. (Carmen Andronache)

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus