Skip to main content

GMP PR a lansat un departament de „brand journalism”, condus de o fostă jurnalistă

 
GMP PR a lansat un departament de „brand journalism”, condus de o fostă jurnalistă

GMP PR lansează din luna martie divizia de brand journalism. Departamentul va crea conţinut editorial pentru clienţii agenţiei şi va îmbina strategia comunicării unui brand cu storytelling-ul jurnalistic, potrivit unui anunţ al GMP.

Publicitate

Departamentul de brand journalism va fi condus de Alexandra Olivotto, care are peste 10 ani de experienţă în presă şi doi în marketing şi PR. Ea a lucrat în principal în presa cotidiană (Cotidianul, EVZ), unde a coordonat departamentul de cultură şi a acoperit festivaluri internaţionale de film de la Cannes până la Beijing, dar a colaborat şi cu publicaţii precum Adevărul, Academia Caţavencu, România literară, Omagiu, Le Monde Diplomatique, GQ, Dilema Veche, Esquire şi Republica.

Alexandra Olivotto: „În Brand journalism gândim comunicarea unui brand ca într-o şedinţă de redacţie: ce subiecte avem, ce unghiuri abordăm, care sunt cuvintele cheie. Toate trebuie să formeze o poveste dinamică a brandului, interesantă pentru consumator, care poate fi tradusă şi adaptată în funcţie de canalul de comunicare.”

Ioana Mănoiu, managing director la GMP: „Redarea poveştii unui brand este mult mai complexă acum decât era în urmă cu zece ani. S-a încheiat perioada textelor publicitare sau «piaristice», brandurile ori livrează conţinut valoros, ori nu le va citi nimeni. Crearea departamentului a venit firesc în acest context, iar angajarea unui om cu experienţă în ambele domenii ne permite să acoperim exact acea graniţă dintre jurnalism şi marketing.”

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Razvan Razvan
    Ori e jurnalism, ori e brand prostitution. Sa nu le confundam
  • Bob Bob
    Olivotto și marketingul. Două linii paralele.
  • miki miki
    o strutocamila
  • kolo kolo
    Am putea sa-i zicem brand story si nu journalism? Ca nu are nimic de a face cu jurnalismul...

Trimite un comentariu

sus