Skip to main content

Noi poziţii la conducerea creaţiei din FCB. Cine sunt noii Head of Copy şi Head of Art

 
Noi poziţii la conducerea creaţiei din FCB. Cine sunt noii Head of Copy şi Head of Art

Poziţii noi la conducerea creaţiei din agenţia de publicitate FCB. Dragoş Raicu a fost numit Head of Copy, iar Emanuel Borcescu, Head of Art.

Publicitate

Claudiu Dobriţă, Creative Director FCB, explică:

“Emi şi Dragoş, ca Head of Art şi Head of Copy, se vor ocupa în mod special de partea asta extrem de preţioasă şi pretenţioasă, asigurându-se că produsul creativ al agenţiei e nu numai argumentat strategic şi articulat creativ, ci că arată şi sună cât se poate de bine. Au de partea lor experienţa, pasiunea şi respectul pentru meserie demonstrate în fiecare zi pe brandurile pe care au lucrat şi lucrează. Sunt bucuros că îi am alături şi că mă pot baza pe ei.”

Cine sunt cei doi?

Dragoş Raicu – de 10 ani în industrie

Dragoş şi-a început cariera la Grey Bucureşti ca Junior Copywriter, în urmă cu 10 ani. Aici a câştigat primele premii de creaţie cu o campanie de print nominalizată pe atunci la Cannes Lions.

De 6 ani lucrează ca Senior Copywriter pentru FCB Bucharest, cu focus pe new business. Anul acesta, Dragoş a fost numit Head Of Copy „datorită creativităţii şi pasiunii pe care le-a concentrat în fiecare proiect de-a lungul timpului.”

Dragoş Raicu:

”În noul rol, m-am trezit gândindu-mă mai des decât de obicei la întrebarea asta: care e cea mai mare provocare pentru un copywriter? Eu cred că răspunsul e realitatea faptului că puterea unui concept şi storytelling-ul nu depind de buget.

Că putem şi deci trebuie să fim mai relevanţi decât Kendrik Lamar şi decât David Benioff şi D.B. Weiss şi decât creatori obscuri de conţinut care obţin zeci de mii de reacţii şi vizualizări cu o poză şi o glumă scrisă peste ea în două rânduri, all caps. Asta ştiind bine că pornim toţi cu aceleaşi resurse: o foaie şi un pix. Sau un ecran şi o tastatură sau o agendă şi un creion, asta chiar nu contează. De stilou nu zic nimic, că n-am mai văzut unul din generală!

În agenţie, adevărata luptă pe care-o avem de dat în fiecare zi e cu problema asta: cum reuşim să generăm la job lucruri la fel de cool ca cele care ne plac în timpul liber?”

Emanuel Borcescu – lucrări incluse în Lurzer’s Archive

Emanuel Borcescu lucrează de 12 ani în publicitate ca Art Director şi ilustrator pentru diferiţi clienţi: Staropramen, Bucovina, Sobranie, Philips, etc.

A avut lucrări incluse în Lürzer’s Archive şi premiate la AdPrint, dar şi creaţii artistice expuse în galerii şi cataloage de artă din Bucureşti şi din afară.

De peste cinci ani lucrează în FCB.

Emanuel Borcescu:

"Cred că noua provocare este de a înţelege fiecare Art Director din echipă, în sensul abilităţilor native, al talentului şi interesului pentru diverse zone cum ar fi: ilustraţie, fotografie, typography etc. şi să construim împreună, plecând din acel punct.

Sigur că la finalul aventurii ar trebui ca şi cei care sunt mai la începutul experienţei lor să atingă o anumită versatilitate, absolut necesară în această meserie.

Şi nu în ultimul rând, să se vadă acest lucru în calitatea craft-ului de Art Direction pentru clienţii din portofoliul nostru.”

Despre FCB

Cu o istorie şi o experienţă de peste 140 de ani în domeniul comunicării, reţeaua globală FCB include 150 de agenţii în 90 de ţări, având peste 8.000 de angajaţi şi este parte a Interpublic Group of Companies.

În România, FCB Bucharest oferă, de peste 20 ani, soluţii integrate de comunicare.

Din portofoliul de clienţi ai FCB Bucharest fac parte branduri şi companii internaţionale precum Beiersdorf, JTI, Philips, Vodafone, Tymbark Maspex, Molson Coors.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • cap si pajura cap si pajura
    Adica unul capu la copiatori si celalat e capu la arta? Cool!

Trimite un comentariu

sus