Skip to main content

Nora Marcovici, de la Graffiti-ul lui Cristi Burci, într-o afacere pentru tinerii la început de carieră. Despre ce este vorba

 
Nora Marcovici şi Alexandru Radu
Nora Marcovici şi Alexandru Radu

După 25 de ani de media, televiziune, radio şi publicitate, Nora Marcovici, fost director al grupului Graffiti/BBDO şi unul dintre oamenii de încredere al lui Cristian Burci, se reorientează.

Publicitate

În urmă cu câteva luni, a renunţat la poziţia de conducere din grupul lui Burci şi, în această vară, a intrat într-un proiect antreprenorial împreună cu Alexandru Radu - „Qelul”, care a avut şi el poziţii de conducere în Graffiti şi în Prima TV.

Despre ce este vorba, în continuare:

Afacerea pornită de cei doi se numeşte Future Minds, o companie „pentru tinerii care caută claritate în drumul lor profesional”, explică ei.

Ideea a fost al lui Alexandru Radu (după un MBA în Marea Britanie), care a cooptat-o în proiect pe Nora Marcovici.

Alexandru Radu:

"Experienţa MBA-ului la Cranfield a fost hotărâtoare. Programul full time este construit punând un accent deosebit pe carierele ulterioare ale studenţilor. Timp de un an de zile, pe lângă materiile obişnuite ale unui MBA (finanţe, economie, marketing, strategie, operaţiuni etc.) un departament format din vreo 20 de oameni te pregăteşte pentru viaţa profesională de după terminarea şcolii.

A încolţit în mintea mea ideea că astfel de know-how nu prea se transmite în piaţa din România şi, după ce am revenit în ţară, am început să pitch-uiesc ideea prin jur, pentru a vedea ce reacţii primesc.

M-am pus pe treabă serios şi am pus pe hârtie un business plan. Dar simţeam nevoia unui partener. Cineva cu care să dezbat idei, să ne „certăm”, să ne stoarcem creierii şi să obţinem cel mai bun produs.

Aşa că, pe la începutul lui 2016 am început să o terorizez pe Nora."

De ce Nora?

Pentru că am colaborat foarte bine atât la radio cât şi la BBDO, pentru că are o experienţă profesională extraordinară, pentru că a manager-uit sute de cariere de tineri şi pentru încă ceva. Acel ceva a fost antreprenoriatul. În toţi cei peste 25 de ani de carieră, nu a avut niciodată un proiect propriu pe care să îl crească de la zero şi eram convins că s-ar implica total.

La început a fost uimită de propunere. Ştia despre proiect, era perfect de acord că este o idee foarte bună dar nu îşi pusese problema că ar putea fi parte din el.

A durat peste un an de zile să o conving că este cazul să aibă o nouă provocare profesională şi să lase zona de corporate.

Cui i se adresează?

„Oricărei persoane care îşi caută drumul profesional şi care simte nevoia de claritate în explorarea de opţiuni. Este o categorie ce cuprinde elevii de liceu care trebuie să răspundă la întrebarea „ce vreau să fac în continuare”, studenţi sau proaspăt absolvenţi care urmează să-şi înceapă cariera şi să aibă un prim job şi tineri profesionişti care simt că nu sunt pe direcţia profesională corectă şi doresc să se reorienteze către o nouă traiectorie”

Ce face Future Minds?

„Oferim claritatate în cariera clienţilor noştri, explorând alături de aceştia cele mai bune traiectorii profesionale pentru ei”, explică Alexandru Radu.

Avem un program în trei paşi:

1.Află cine eşti. Evaluăm interesele lor profesionale folosind o serie de teste aplicate şi interpretate de psihologi vocaţionali.

2.Unde vrei să mergi. Le prezentăm cum arată „pe bune” diverse profesii, industrii, companii, ducându-i să le vadă din interior şi să intre în contact cu profesionişti din aceste domenii.

3.GO! Le punem la dispoziţie instrumentele necesare pentru a parcurge drumul de la 1 la 2. Workshop-uri de personal branding, career design, networking strategy, leadership etc."

Nora Marcovici, despre noul proiect:

„Nu am crezut ce experienţă uimitoare este pe de o parte să învăţ tineri cum să îşi găsească un drum şi pe de altă parte să experimentez emoţiile unui business propriu.

Am avut câteva începuturi în cariera mea, ştii bine, dar acesta este cel mai sensibil pentru mine. Am fost printre pionierii vânzării de media pe vremea când băteam străzile la pas şi intram pe la companii cu oferta bătută la maşina de scris. Am făcut Big Brother. Am creat KissFM şi l-am adus în jumătate de an pe primul loc în ţară.

Am restructurat companii şi am condus business-uri de zeci de milioane de euro.

Am avut cam toate satisfacţiile profesionale pe care un angajat le poate avea şi îmi era destul de greu să mai găsesc o motivaţie serioasă din această postură."

"Mi-a luat un an de zile (în care qelul m-a bătut zilnic la cap, ca o picătură chinezească) să realizez că nu motivaţia îmi lipsea, ci direcţia în care să o canalizez", spune Nora Marcovici.

Nora Marcovici:

„Dacă mă întrebai acum cinci ani de zile, ţi-aş fi spus că nu îi înţeleg pe cei care schimbă confortul unui superjob pentru fiorii antreprenoriatului. Acum nu aş mai da asta pentru nimic în lume.”

Nora Marcovici, carte de vizită:

  • Geolog de profesie, a lucrat în mină de uraniu
  • Global Media – Media Director / Executive Director
  • Prima TV – Sales & Marketing Director
  • Pro7Sat1 Romanian Radio Group (Kiss FM) – Managing Director
  • BBDO România – CEO

Alexandru Radu – „Quelul”, carte de vizită:

  • Facultatea de Arhitectură Ion Mincu
  • Club A & Twice – Marketing Manager
  • Pro7Sat1 Romanian Radio Group – Marketing Director
  • BBDO România – Group Synergy Director
  • Full Time MBA la Cranfield School of Management UK
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • zbir zbir
    buna idee!

Trimite un comentariu

sus